Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine lumea românească postcomunistă, vă recomand un roman extraordinar: Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu (Editura Cartea Românească, 2015). Prim volum al unui proiect mai amplu (partea a doua a cărţii se află în curs de publicare), romanul lui Cristian Teodorescu este unul dintre cele mai bune romane ale lui 2015, dar şi ale perioadei postdecembriste în ansamblul ei – o perioadă în care marile romane au fost date, în cea mai mare parte, de către scriitorii generaţiei ’80, vechii contestatari ai comunismului în anii ’80, pe când erau, încă, tinerele promisiuni ale literaturii contemporane. În cei 25 de ani care au trecut de la Revoluţie, aceşti scriitori (îl evoc aici şi pe Alexandru Vlad, cu tulburătorul său roman postum Omul de la fereastră, Editura Charmides, 2015) au avut timp să-şi adune energiile şi experienţa (publicistică, literară, politică şi socială) şi să publice cărţi de ficţiune consistente despre anii dificili şi suficient de obscuri ai „tranziţiei” româneşti de la comunism la postcomunism.
Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui reprezintă un roman cinic şi necruţător al fulminantelor ascensiuni economice şi mediatice de după 1990, într-o „tranziţie” amestecată, a vechilor structuri securistice rezistente şi a noilor „legi de piaţă” capitaliste, roman social, aşadar, de forţă – în stare să surprindă cu acuitate „ţesutul“ social şi politic teribil de amestecat al anilor ’90. Protagonistul, Cîinele – personaj care nu primeşte un alt nume! – nu este nici el cruţat de narator, prezentat cu acelaşi cinism şi aceeaşi ironie, lucru care îl va contraria, probabil, pe cititor, tentat – în genere – să empatizeze cu protagonistul unei cărţi.
Ei bine, acest personaj – denumit Cîinele pentru ascuţimea simţului său olfactiv, dar, în mod subtil, şi pentru o anumită dezumanizare a lui în cariera postdecembristă de afacerist – este un fost angajat al Institutului de Cercetări Alimentare din comunism, în care fabrica reţete de salam cu soia, caşcaval sintetic şi alte simulacre de produse alimentare. Imediat după ’90, după un scurt episod de arest la poliţie în vremea Pieţei Universităţii, îşi încearcă norocul ca proaspăt privatizat cu o revistă de format mic dedicată reţetelor de bucătărie, Gastronomul, vândută pe tarabe. Afacerea nu va putea lua avânt decât cu complicitatea unor politicieni şi afacerişti cu trecut comunist dubios, iar Câinele acceptă acţionariatul lor (al celor trei „evanghelişti”, cum le spune naratorul: Luca, Mateescu şi Dumitru; plus deputata Nana) pentru a se lansa cu adevărat pe piaţa virgină a postcomunismului românesc, şi – evident – pentru a se îmbogăţi şi el la fel de rapid ca alţi afacerişti fără scrupule ai momentului.
Acceptând fără să clipească subordonarea completă în faţa acestor acţionari – care dovedesc, pe parcurs, a deţine un surprinzător (oare?) trecut securistic – Cîinele, sau, mai nou, Gastronomul (căci devine vedetă de televiziune naţională, prin emisiunea care face pandant revistei – emisiune culinară şi de bune maniere), intră fără să vrea (căci nu ştie exact în ce se bagă) într-o lume de afaceri postcomunistă, controlată însă de foştii securişti şi spioni („interni” şi „externi”, întorşi în ţară). Urmează o captivantă poveste detectivistică, în care Gastronomul – cursant în materie de limbi străine şi de bune maniere al doamnei Surugiu, vechea profesoară a securiştilor (ale cărei lecţii se încheie adesea în pat) – se trezeşte suspectat de poliţie de a fi implicat în moartea ei subită. Pe de altă parte, vor dispărea misterios (şi, din nou, subit) şi doi dintre acţionari, Luca şi Dumitru, cu concursul – pare-se – al celui de-al treilea, Mateescu…
Cristian Teodorescu în 1984. Foto: Florin Iaru
Paralel, Cîinele e pîndit de o criză de vîrstă, însoţită de probleme de virilitate (înfăţişate cu umor), criză care nu face decît să-i accentueze atenţia acordată femeilor şi, desigur, infidelităţile. Tribulaţiile amoroase, înşelarea soţiei şi neglijarea familiei (cei doi băieţi adolescenţi) complică şi mai mult existenţa Câinelui/Gastronomului, angrenat deja, fără să vrea, în jocurile murdare ale afacerilor în postcomunism.
Nu vă spun toată povestea – restul veţi descoperi dumneavostră. Atât doar: Cristian Teodorescu – jurnalist redutabil şi bun cunoscător al societăţii şi politicii româneşti postdecembriste – ne oferă un roman de excepţie, frisonant şi extrem de puternic al „lumii noi” româneşti, postcomuniste. Istoria olfactivă şi gastronomică – cu amestecul ei de grosolănie, necizelare şi rafinare treptată a gustului şi simţurilor (pe măsura accederii la bani şi lux) – pe care ne-o oferă acest personaj puternic coincide, la drept vorbind, cu istoria parvenirii unei întregi clase postdecembriste. Romancierul dă dovadă – pe lângă măiestria literară cu care surprinde complexitatea şi culisele întortocheate ale acestei lumi (prin personaje memorabile) – şi de mult curaj, pentru a spune pe nume unor lucruri care nu sunt, uneori, afirmate deschis nici măcar astăzi, la 25 de ani de la Revoluţie.
Cristian Teodorescu, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2015, 328 p.
