De trei săptămâni încoace, vă tot vorbim despre campania Bookaholic „Citesc literatură română!”, pentru care strângem fonduri prin intermediul Swimathon București, eveniment de fundraising organizat de Fundația Comunitară București. Vrem să promovăm literatura română așa cum știm noi mai bine: relaxat, onest, fresh, catchy, într-un mod amuzant și accesibil, astfel încât să ajungem la publicul larg. Pentru a face acest lucru, avem nevoie de un buget consistent. Iar pentru o parte din acesta am apelat la voi, cititorii Bookaholic, și v-am rugat să donați.
Mâine, 2 iulie, două echipe – Înotător. Aripa stângă și Bazinul lui Procust -, formate din câte cinci oameni, vor înota la stadionul Dinamo pentru proiectul „Citesc literatură română!”. Până atunci, poate vă conving înotătorii de ce ar trebui să ne susțineți donând. Al doilea mini-interviu (la primul ne-a răspuns scriitorul Vasile Ernu) este cu Iuliana Dumitru, care va înota în echipa Înotător. Aripa Stângă.
Iuliana Dumitru se prezintă așa: „născută și crescută la 2 Mai. Pȃnă la 30 de ani, adică anul trecut, mi-am petrecut toate verile la 2 Mai, pe plajă, unde am avut norocul să cunosc autori romȃni minunaţi, să stau cu ei la bere, să primesc cărţi cu autograf personalizat și să mă bucur de compania lor. Doctoratul la care lucrez are ca temă principală imaginea și imaginarul satelor 2 Mai și Vama Veche sau, mai precis, despre felul ȋn care toţi artiștii care au ales să vină aici, au făcut-o pentru că au vrut să vadă aceste două sate ca fiind mai mult decȃt o adunătură de case la malul mării”.
Lectură plăcută și… donați! 🙂
Câteva motive pentru care înoți pentru campania „Citesc literatură română!”.
Înot pentru că ȋmi place să ȋnot, mereu mi-a plăcut apa. Apoi, cȃnd m-a sunat Rucsandra [n.r. Pop, spiriduș pentru campania Bookaholic], mi s-a părut provocarea potrivită pentru mine. După naștere, nu mi-am mai „permis” să mă avȃnt ȋn activităţi, nu ȋnainte să mă consult cu partenerul meu, ȋnsă, cȃnd am auzit despre proiect, am zis „DA” direct, fără să stau pe gȃnduri. A fost ceva instinctiv.
Care sunt cărțile românești și autorii români preferați?
Îmi place foarte mult Nina Cassian, am avut o adevărată psihoză cu jurnalul ei. La un moment dat, mi se părea că suntem „legate” cosmic (anul nașterii mele a fost ultimul ei an petrecut la 2 Mai). Trăim drame asemănătoare, cel mai des legate de dezamăgirile provocate de oamenii de lȃngă noi, celor cărora le acordăm prea ușor titulatura de prieteni. Cȃnd urma să plece ȋn Paris și era super nerăbdătoare și ȋncȃntată, eu tocmai primeam o bursă la Paris. Am cărat prima carte a jurnalului o bună perioadă ȋn rucsac, o terminasem, dar nu puteam să o las pe Nina acasă. A murit cȃnd eram ȋn Paris, ȋmi aduc aminte că am colindat stăzile fără ţintă și, abia cȃnd m-a cuprins tristeţea cea mare, m-am oprit la prietenul meu – anticarul egiptean – și i-am povestit despre ea. În timpul jurnalelor am ȋnceput să-i citesc poeziile, sunt absolute minunate.
O altă carte care mi-a plăcut foarte mult este „Romanul Sfintei Mogoșoaia”, de Puși Dinulescu, se ȋnscrie oarecum tot ȋn categoria jurnal, dar este un roman cu note personale. Din nou, am simţit o conexiunea cu autorul. Aveam aceeași vȃrstă, era vară ȋn carte și era vară și la mine, cȃteodată se potriveau zilele din carte cu zilele mele, aveam cam aceleași întrebări despre viaţă, dragoste și „legatul” de cineva. Mi-a plăcut finalul, deși e trist, mi-a răsunat ȋn cap cateva zile: „A murit Marin Preda!”. Ce onoare să fii contemporan cu Marin Preda, dar ce „ghinion” să fi fost acolo cȃnd s-a dus… Am realizat că așa cum m-a marcat pe mine anunţul, așa trebuie să-l fi marcat și pe autor, din moment ce a ales să-și ȋncheie așa povestea despre viaţa sa boemă din timpul verii la casa de creaţie literară din Mogoșoaia.
Ah, și era să uit de Max Blecher, cu a lui minunată și tristă „Inimi cicatrizate”! Hm, și acesta are secvenţe de jurnal. Se pare că am o predilecţie către intimitatea „shăruită” a oamenilor.
Cum și către cine ai promova literatura română?
Către nepoţii mei (Vali, 14 ani, și Alex, 10 ani) și către colegii lor de clasă. Nici eu nu am citit mult ȋn timpul vacanţelor, cȃnd eram mică, că, deh!, eram la mare, aveam lucruri mai bune de făcut. Dar puștii nu mai citesc, nu vreau să generalizez, dar o parte dintre ei nu mai citesc literatură romȃnă. Nu spun că nu citesc deloc, puștii mei citesc SF. Poate că mi-ar plăcea să fie SF romȃnesc, doar există.
Cum aș promova? Prin implicare. De exemplu, un curs ȋn care să facă un obiect dintr-o carte, să mergă într-un loc sau să experimenteze ceva. Adică să trăiescă pe pielea lor ce scrie ȋn cărţi. Poate sună ciudat și este greu de realizat, dar aș organiza un concurs ȋn școală, pe clase/echipe și cine cȃștigă (de exemplu, ȋntrebări sau o scenetă dintr-o carte ș.a.), primește ca premiu o excursie, un experiment, ceva care să-I amuze.
Care este cea mai frumoasă/amuzantă amintire legată de o carte românească?
Cȃnd citeam „Ion”, ȋmi imaginam că se ȋntȃmplă la o stradă depărtare de mine. Toată acţiunea era la colţul celălalt și eu stăteam și citeam ȋn pom (da, chiar ȋn mărul nostru de lȃngă gard, cocoţată acolo ca să văd colţul vecin și locuitorii caselor). Ştiam cum arată curtea profesorului Herdelea, că doar treceam zilnic pe acolo ȋn drumul meu către lapte, sau cum arată casa Floricăi și, mai ales, soba (care m-a bȃntuit o vreme), căci intrasem ȋn casa aceea cȃnd mă jucam cu copiii celor care locuiau acolo. Acum două săptămȃni, am fost la 2 Mai și plimbam copilul ȋmpreună cu partenerul meu prin apropierea casei. Cȃnd am ajuns la colţul cu pricina, i-am spus: „Aici s-a petrecut Ion, cam toată cartea”. S-a uitat la mine ciudat, așa că i-am spus și lui povestea. Să fie cam 17 ani de cȃnd nu mai pot privi colţul și strada aceea la fel.
Un mesaj pentru donatori – care să-i facă să doneze, adică. 🙂
Ştiu că sunt cauze mai importante, probleme mai arzătoare, mai complicate, care au nevoie de ajutorul nostru. Ştiu, chiar știu, dar te rog să te gȃndești de cȃte ori ai aflat răspunsuri din cărţi, de cȃte ori te-ai „refugiat” ȋn ele pentru că era mai liniște decȃt aici sau de cȃte ori ai citit cu „porţia” pentru că nu doreai să se termine. Ei, pentru toate aceste dăţi, cred că poţi, măcar o dată, să dai puţin ȋnapoi. Pariază pe literatura română, autorii sunt mai buni ca fotbaliștii. De sute de ori.
