O hologramă pentru rege este o parabolă despre America în economia globală, scrisă cu ritm și mult umor, în stilul care l-a consacrat pe Dave Eggers. Alan Clay, un consultant american aflat în plină criză existențială, ajunge în orașul utopic al regelui Abdullah, din Arabia Saudită, unde urmează să-i prezinte acestuia un sistem de comunicare holografic. În deșertul în care se ridică feericul oraș totul e însă un joc al iluziilor, iar Alan trebuie să încerce să nu le rămână captiv.
„În O hologramă pentru rege — un fel de Moartea unui comis voiajor globalizat —, plin de compasiune și umanism, Eggers face un nou salt în proza lui, oferind cititorului un roman cu totul neașteptat, diferit.“
The New York Times Book Review
„O carte fascinantă. […] Romanul are suspans, personaje memorabile și descrieri foarte sugestive. O felie consistentă de viață americană.“
Tampa Bay Times
„O capodoperă beckettiană. Cel mai bun roman de până acum al acestei personalități atât de influente a literelor americane.“
The Telegraph
„Dave Eggers nu urmărește să transforme povestea lui Alan într-o parabolă existențialistă despre condiția umană. El reușește însă ceva la fel de percutant: să scrie povestea mustind de umor, dar și de emoție, a chinurilor prin care trece un om, oferind totodată și un stop-cadru luminos al zilelor noastre.“
Michiko Kakutani, New York Times
Alan Clay e un consultant de 54 de ani care lucrează pe cont propriu, divorțat și tatăl unei fete, Kit, studentă, căreia trebuie să-i plătească taxele școlare. Un proiect grandios, dedicat așa-numitului Oraș Economic al regelui Abdullah (KAEC), și un sistem de teleconferințe holografic pe care Alan urmează să-l prezinte regelui îl duc într-o zonă deșertică a Arabiei Saudite, unde urmează să se ridice o așezare spectaculoasă. Regele însă întârzie să apară, iar Alan și cei trei tineri care fac parte din echipa lui își petrec zilele într-un cort alb, lipsiți chiar și de conexiune la Internet. Singurul prieten al lui Alan se dovedește a fi un tânăr saudit, Yousef, șoferul său, care îl inițiază în obiceiurile locale. Tot el este cel care îl însoțește la spital când Alan își descoperă o excrescență ciudată la ceafă și se suspectează de o boală fatală. Pe acest fundal, angoasele încep să se acutizeze și lucrurile iau o întorsătură cu totul neașteptată.
Roman tradus în peste 30 de limbi • finalist la National Book Award • New York Times Book Review: cele mai bune 10 cărți din 2012 • bestseller New York Times • bestseller #1 San Francisco Chronicle • bestseller Indiebound, MPIBA (Mountains & Plains), Denver Post • ecranizat (2016), în regia lui Tom Tykwer, cu Tom Hanks în rolul principal.
„O hologramă pentru rege”, de Dave Eggers – fragment
Traducere din engleză de Irina Negrea
Colecţia „Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
Editura Humanitas Fiction
272 p.
În cort, cei trei tineri erau acum în celălalt capăt, faţă de intrare, departe de apă, pe intuneric, cu ochii pironiţi pe ecranele lor.
— Salutare! a tunat vocea lui Alan, care în mod ciudat se simţea destul de vesel.
A pornit spre ei, unde s-a aşezat pe unul dintre covoare. Privind în jur, totul i s-a părut exact la fel ca în ziua precedentă.
— Iar te-ai pus în mişcare târziu? a întrebat Brad.
Nu exista nici o scuză acceptabilă. Alan nu a invocat nici una.
— Aşteptăm în continuare conexiunea wireless, a comentat Rachel.
— Voi mai face nişte investigaţii, a spus Alan. Am o întâlnire fixată pentru 2.40.
Nu avea aşa ceva. Acum, poftim, mai născocea şi întâlniri-fantomă. Cel puţin, va avea o scuză să plece din cort, şi chiar destul de curând.
— Veşti bune, totuşi, a continuat el. Regele este la Yemen.
Prin urmare, nu trebuie să ne facem griji că ar putea să apară inopinat.
Tinerii au părut încântaţi, după care s-au dezumflat. Ştiind că regele era în altă ţară, nu aveau nici un motiv să mai facă acum ceva, şi chiar dacă ar fi făcut, fără o conexiune la Internet oricum nu ar fi putut testa holograma lor.
— Joci cărţi? a întrebat Rachel.
Ce şi-ar fi dorit Alan să facă era să fie pe plajă, cu picioarele în apă.
— Sigur, a zis el.
Au jucat poker. Alan învăţase de la taică-său vreo zece variante şi ştia să joace bine. Dar nu avea chef să joace cu aceşti tineri. A jucat, totuşi, şi a ascultat conversaţia lor, aflând astfel că în seara anterioară Rachel şi Cayley stătuseră la taclale până foarte târziu, în camera lui Rachel. Brad se căznise să ia legătura cu nevastă-sa, iar când a reuşit a aflat că nepoata lui avea tuse măgărească şi, cum adică, unde s-a mai pomenit tuse măgărească în ziua de azi? Au discutat despre asta şi despre reapariţia altor boli din veacurile trecute. Reveniseră cazurile de rahitism şi vărsat de vânt, poate chiar poliomielita recâştiga deja teren. De aici, a început o altă discuţie, condusă de Rachel, care a ţinut să le povestească despre câteva prietene de-ale ei care, când născuseră, trecuseră prin nişte experienţe sinistre – diformităţi ale pruncilor din cauza medicilor nepricepuţi care îi trăseseră afară prea repede, feţi născuţi morţi, o nenorocire în timpul unei naşteri cu vacuum. Toate astea păreau relicve din alte timpuri.
S-a aşternut tăcerea. O rafală de vânt a vălurit peretele cortului, în timp ce toţi patru priveau ondulaţiile pânzei, ca şi cum ar fi sperat ca vântul să se înteţească şi să doboare cortul cu totul. Atunci, ar fi putut să facă şi ei ceva. Sau să plece acasă.
Pe vremea cand Alan lucra la Schwinn şi ajungea într-un hotel undeva, în Kansas City, cu vreo şase agenţi de vânzare tineri, ştia că avea un auditoriu dornic să afle despre ceea ce funcţionase bine şi ceea ce nu avusese priză la public în timpul campaniei de promovare de Crăciun, despre motivul pentru care Sting- Ray dăduse lovitura, în timp ce Typhoon nu prinsese deloc, despre cum mergeau treburile la fabrică, ce planuri erau în pregătire în compartimentul de cercetare şi dezvoltare. Tineri râdeau la glumele lui, ii sorbeau cuvintele de pe buze. Il respectau şi aveau nevoie de el.
Acum, însă, nu avea ce să-i înveţe pe aceşti oameni. Erau capabili să pună la punct o hologramă într-un cort din deşert, chiar dacă el ajungea acolo cu trei ceasuri mai tarziu şi, oricum, habar nu avea unde să bage în priză toată instalaţia. Nu-i interesau nicidecum procesul de producţie sau tehnicile de vânzare directă, la care el muncise toată viaţa să le aducă la perfecţiune. Nici unul dintre ei nu avusese de-a face în vreun fel cu asemenea lucruri. Nici unul dintre ei nu îşi începuse cariera profesională, cum făcuse el, vănzând obiecte reale unor oameni reali. Alan se uita la chipul fiecăruia. Cayley, cu nasul ei cârn. Brad, cu fruntea lui de om al cavernelor. Rachel, cu gura ei mică şi buzele supte.
Dar, în fond, a existat vreodată un moment în istorie când un american tânăr să fi vrut să înveţe lucruri de la un american mai bătrân, ori indiferent de la cine? Probabil, nu. Americanii se nasc ştiind totul şi nimic. Se nasc mişcându-se înainte, rapid, sau închipuindu-şi că aşa fac.
— Omule, Statuia Libertăţii se mişcă din loc!
Asta îi spusese individul din avion – poate singurul lucru care îl frapase pe Alan drept ceva relevant sau revelator. Tipul tocmai fusese la New York, vizitase Insula Ellis.
— Toată lumea crede că statuia aia stă pe loc, dar de fapt face paşi!
Tipul stropea cu salivă când vorbea. Nu-şi dădea seama sau nu-i păsa.
— Când am văzut-o cu ochii mei, mi-a stat mintea-n loc. Verifică şi tu, data viitoare cand treci pe-acolo. Ţi-o jur, tipa merge drept înainte, fluturându-şi poalele rochiei, cu sandalele ei cu tot, de parcă se pregăteşte să traverseze oceanul, să se întoarcă în Franţa. Mi-a stat mintea-n loc, pe cuvânt.
După câteva partide de poker, Alan îşi dorea teribil să plece. Stătea în cort, unde era întuneric şi se simţea tot mai tare mirosul oamenilor şi al lucrurilor lor, în timp ce afară, la nu mai mult de cincizeci de metri distanţă, se afla Marea Roşie.
— Păi, cred că ar cam trebui s-o iau din loc, a spus el.
Tinerii nu l-au îmbiat să mai rămână. Alan s-a ridicat şi a pornit spre uşa cortului.
— O iau în direcţia asta, a zis el, indicând nordul, aşa că, dacă îl vedeţi pe rege, căutaţi- mă acolo.
Alan a zâmbit, tinerii au zambit, el şi-a dat seama că îl considerau întru totul inutil, şi a plecat.
După ce a ieşit din cort, s-a uitat în sus la blocul de apartamente roz şi a văzut o siluetă la fereastră. Întâi, nu i-a venit să-şi creadă ochilor. Însă forma era omenească şi se deplasa prin dreptul unei ferestre de la etajul al patrulea. Pe urmă, o altă siluetă. După care, au dispărut.
I-a trecut prin minte să se ducă până acolo, să încerce cumva să intre în clădire, să verifice dacă nu cumva se aud nişte voci. Dar n-a mers mai departe de-atât. A ocolit clădirea şi puţin a lipsit până să cadă într-o groapă. Era mare cât o carieră de piatră – vreo patru mii de metri pătraţi, cu siguranţă. Săpaseră, se părea, o fundaţie, pentru o construcţie lângă blocul de apartamente Florida. Avea o adâncime cam de cincisprezece metri şi fusese cât pe-aci să devină mormântul lui.
Înăuntru erau rame de sârmă pentru stâlpi, conducte uriaşe şi ţevi, pe unde aveau să treacă în final apă şi căldura. Exista o scară improvizată, făcută din lemn şi noroi întărit. Fără nici un motiv, a hotărat să coboare. Pe măsură ce se îndepărta de suprafaţa solului, aerul se răcorea. Era ceva minunat. Din trei în trei metri, adică la fiecare nou nivel, temperatura mai scădea cu trei grade Celsius. A continuat să coboare, până a ajuns pe fundul gropii, unde aerul era de-a dreptul respirabil. Planşeul era din ciment, deşi existau petice de nisip şi mormane de pământ ici şi colo. Într-un colţ al fundaţiei, a descoperit un scaun simplu din plastic. Părea făcut ca pentru el, pentru el în acest moment, aşa că s-a aşezat pe el. Şedea pe un scaun de plastic pe planşeul unei fundaţii din oraşul de la Marea Roşie, iar aerul era răcoros, şi totul era cenuşiu, şi el era profund mulţumit.
(…)
Alan s-a ridicat de pe scaun. A început să meargă în jurul perimetrului, numărându-şi paşii. Clădirea avea să fie uriaşă. Şaizeci de metri pe o latură, treizeci şi şase pe cealaltă. Lui Alan îi părea bine că se afla acolo. Îi părea bine că participa la proiect. Nimic nu putea fi mai plăcut decât asta, ideea de a fi prezent la începutul unui lucru. Când oraşul avea să devină un alt Dubai, un alt Abu Dhabi sau Nairobi, el va putea afirma că se plimbase prin fundaţiile clădirilor, că pusese bazele întregii reţele IT din afurisenia asta de aşezare urbană. Dar nu putea să se pripească, bucurându-se înainte de a vedea rezultatul. S-a aşezat din nou jos pe scaunul lui din plastic alb.
Despre Dave Eggers
Dave Eggers, copilul teribil al literaturii americane de început de mileniu, s-a născut la Chicago în 1970 și a studiat jurnalismul la University of Illinois.
Volumul său de debut, Opera sfâșietoare a unui geniu năucitor (A Heartbreaking Work of Staggering Genius, 2000; Humanits Fiction, 2012), aflat între demers autobiografic și ficțiune, a devenit imediat un bestseller, numărându-se printre finalistele la Pulitzer Prize, în 2001, și fiind desemnat „Cartea anului“ de publicațiile Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, Washington Post și Time. Doi ani mai târziu publică romanul Să te ții alergătură! (You Shall Know Our Velocity; Humanitas Fiction, 2007), încununat cu Independent Book Award în 2003. O pseudourmare intitulată The Only Meaning of the Oil-Wet Water apare în 2004.
Eggers continuă să publice cu succes volume de proză scurtă: How We Are Hungry (2004), The Unforbidden Is Compulsory; or, Optimism (2004) și Short Short Stories (2005). Romanul său din 2006, What Is the What: The Autobiography of Valentino Achak Deng, a fost finalist la National Book Critics Circle Prize în 2006 și a primit Prix Médicis Étranger în 2009. În același an publică volumul Zeitoun, povestea emoționantă a unui supraviețuitor al uraganului Katrina, care rămâne în New Orleans în timpul dezastrului și salvează oameni cu ajutorul unei canoe, recompensat cu American Book Award, Los Angeles Times Book Award, Dayton Literary Peace Prize (2010) și, în Germania, cu Albatross Preis (2012).
Urmează bestsellerurile O hologramă pentru rege (A Hologram for the King), în 2012, și The Circle, în 2013. Heroes of Our Empire apare în 2016. Eggers este fondatorul unei cunoscute edituri din San Francisco, McSweeney’s, și s-a implicat în diferite programe de activism cultural. A mai primit PEN American Center’s Award of Honor (2011) și Inforum’s 21st Century Visionary Award (2012).
