Totul a început acum ceva timp, când citeam Bookriot și, la sfârșitul unui articol, am zărit altul care se numea What I Hate About Being a Reader. M-a intrigat. M-a șocat puțin alăturarea verbului ”a urî” cu substantivul ”cititor”. Am dat click și l-am citit pe nerăsuflate. Pe scurt, redactorul respectiv dădea câteva motive din pricina cărora se simțea frustrat că este un cititor ”serios”.
Toate cele opt argumente puse la bătaie în materialul despre care vă spuneam sunt de bun simț. Nu revoluționează nimic, nu aduce nicio noutate. Cu toții ne-am gândit, într-un moment sau altul din viața noastră de cititori, la ele: lipsa timpului, conștientizarea faptului că sunt atâtea cărți pe care nu le-am citit, izolarea, dificultatea de a vorbi cu cineva despre lecturile tale, traducerile ș.a.m.d. Aspecte generale, care se pliază într-un mod diferit pe fiecare dintre noi, în funcție de ce fel de cititori suntem.
Sunt convinsă că și vouă vi s-a întâmplat să citiți un articol care să rămână cu voi, să vă răsune în minte. Asta mi s-a întâmplat mie. De la acel material, m-am gândit încontinuu dacă aș avea motive să urăsc că-s cititoare. Mi s-a părut prea puternic cuvântul ”a urî”, așa că m-am decis la unul care să exprime un sentiment mai diluat. Am ales negativul verbului ”a plăcea”, cuvânt care are un impact mai mic asupra mea.
Zi după zi m-am gândit la motivele mele, personale, pe care le-aș avea să afirm că, uneori, nu-mi place că sunt cititoare. Am găsit 10 care, cred eu, stau în picioare. Sigur, fiecare argument poate fi combătut cu cel puțin două avantaje ale acestui ”statut”. Le voi enumera într-o ordine aleatorie și le voi detalia.
Mortalitatea
Încep cu cel mai grav argument. Nu știu alții cu alte preocupări cum sunt, dar pe mine mă frustrează faptul că-s muritoare și, deci, nu am chiar tot timpul din lume să citesc. Poate de-asta stau câteodată ca o legumă și mă uit la seriale cu vampiri – că mă atrag posibilitățile nenumărate pe care le-ai avea dacă ai trăi o veșnicie (că și-o folosesc prost, asta-i altă discuție).
Voi visați la pensionare? A fost o perioadă în care îmi doream să ajung cât mai repede la bătrânețe pentru a avea timp să citesc cât și cum vreau eu, pentru a recupera lecturi amânate. Mi-am dat seama de paradox ceva mai târziu: dacă ajungi pensionar, te apropii de moarte. Not good.
[Citeam la un moment dat confesiunea unui cititor care-și propusese să mănânce mai sănătos, să facă mai multă mișcare, totul pentru a trăi mai mult, respectiv a avea mai mult timp de citit. Mi-a plăcut că, apoi, spunea că totuși preferă să stea cu o carte în brațe în loc să meargă la alergat :).]
Timpul lecturii
Motivul acesta există și în articolul despre care vă vorbeam la început. Totuși, este atât de apăsător încât nu mă pot abține să-l menționez.
Timpul lecturii este mare, mult mai mare decât al unui hobby ”obișnuit”. Sunt și cinefilă, printre altele, așa că pot face o comparație relevantă: în timpul în care citesc o carte pot vedea 4-5 filme. Nu are cum să nu te afecteze lucrul acesta, să nu te macine faptul că nu poți citi mai repede, nu poți ajunge la alte cărți pe care ți le dorești atât de rapid pe cât ai vrea.
[Fac o paranteză și vă mărturisesc că, în liceu, conștientizând marea țeapă cu trecerea timpului, m-am hotărât să iau cursuri online pentru a învăța să citesc mai repede, pe diagonală. Inutil să vă spun că am eșuat glorios – nu-mi plăcea că n-am răgaz să zăbovesc asupra cuvintelor.]
Dorințele și așteptările
Liste, liste și iar liste. Bookmarks. Să curgă cu cărți. Cumpăr, împrumut, iar cumpăr. Și ajung să am teancuri de foi și de volume pe care îmi doresc să le citesc. Cât mai repede. Acum, când scriu, vreau să citesc. Dorințe perfect corelate cu timpul nemilos (clișeistic, iertare, dar n-am cuvinte). Mă aștept ca săptămâna asta să citesc mai mult decât precedenta. Anul ăsta mai mult ca celălalt. Ce mă fac când văd că n-am făcut-o, că n-am reușit? Mă simt pierdută și învinsă. Din nou, cam frustrată. Și, culmea, apar zilnic sute de cărți în toată lumea. Tu te aștepți să le citești pe toate?
Dragă bookaholicule, cu cât citești mai mult cu atât îți dai seama că nu ai citit suficient.
Lumi paralele
Simt în permanență că trăiesc cu un picior aici, în lumea reală, și cu un picior în lumea ficțiunii (99% din timp citesc ficțiune). Ceea ce nu-i un lucru rău, din punctul meu de vedere. Numai că lumea cărților pe care le citesc este atât de puternică, de atractivă, încât uneori nu-mi doresc să revin în lumea reală – fapt care, știu, mă face uneori să fiu antisocială.
=> De aici derivă izolarea despre care vorbea și redactorul Bookriot. Da, pot citi oriunde, dar uneori am nevoie de liniște pentru a asculta cu mintea freamătul cărții. Așa că mă izolez, citesc singură și mă depărtez de prieteni, iubit, familie. E frustrant uneori tocmai pentru că, după ce termin o carte, simt că am ratat ceva. Sigur că lumea cărților mă hrănește, mă bucură, mă poartă în nenumărate călătorii și vieți, mă îmbogățește, dar oare nu pierd ceva pe drum?
Lectura nu este palpabilă
Adică preocuparea mea nu aduce nimic concret. O pasionată de croșetat are, la sfârșitul unei zile de ”muncă”, un rezultat palpabil. Eu n-am. Poate doar dacă iei în calcul cartea ca obiect, dar ea nu este făcută de mine – nu sunt tipograful ei, designerul sau scriitorul. Sunt (doar) cititorul ei. La fel de bine pot spune despre toată biblioteca mea că este produsul lecturilor mele, deși pe unele nu le-am citit (încă). Mă puteți combate cu ceea ce-mi rămâne în cap, ceea ce mă duce la următorul argument.
Memoria
Habar nu am cum sunteți voi, cei care citiți acum (am cunoscut și cititori fericiți). Însă sigur ați întâlnit pe cineva ca mine, care uită ceea ce citește. Am o memorie care mă sabotează constant. De exemplu, în weekend, am recitit cartea de povestiri tradusă în română a lui Alice Munro. În weekend! Și deja mi-este greu să vorbesc despre ce-am citit. Nu rețin numele personajelor, am probleme cu locurile, până și cu firul narativ. Și este o angoasă de care nu pot scăpa de când mă știu. Atunci când cineva îmi cere să-i recomand o carte, de cele mai multe ori merg pe senzații și îi dau una; dacă mă întreabă despre ce-i vorba în carte, există posibilitatea să-i spun că nu-mi mai aduc aminte. Dar ai citit-o? mă întreabă. Sigur că am citit-o, altfel nu ți-o recomandam, dar nu mai știu despre ce e vorba …, aș răspunde frustrată și ușor enervată.
Uneori nu-mi aduc aminte numele unor autori mișto și mai puțin cunoscuți, fix într-o discuție cu prietenii despre cele mai recente lecturi. Sau titlurile unor cărți. Iertați-mi formularea, însă, în clipele acelea, mă simt de tot că*****. Și atunci, ce-mi rămâne?
[Nu-mi spuneți să mă ”tratez” cu fișe de lectură, vă rog!]
Ajut la distrugerea planetei
Știați că voi ajunge aici, nu-i așa? Ecuația este simplă: eu sunt de confesiune cititor de carte tipărită, de unde rezultă că există cerere pentru astfel de cărți pentru care se taie n copaci. Totul în paranteză plus societate extrem de poluată egal distrugerea planetei.
Consum cărți într-un mod gurmand și lacom
Adică atunci când mă prinde o carte, o devorez pur și simplu. Nu mă oprește nici foamea, nici somnul, nici serviciul. NIMIC. Ce e rău în asta? Că nu apuc să savurez cartea respectivă, să mă bucur de ea. Sunt într-o transă și când, inevitabil, o termin, pare sfârșitul lumii. După un tur de forță de tipul ăsta, mă simt epuizată și, de cele mai multe ori, am nevoie de ceva asemănător Colebilului, dar pentru cărți.
Ideile preconcepute cu privire la cititori
Generic, nu-mi plac ideile preconcepute și am încercat, pe cât posibil, să mă debarasez de ele de-a lungul timpului. Asta nu înseamnă că am reușit în totalitate sau că ele nu mai există în jurul meu. Câteva dintre cele care mă deranjează:
– că majoritatea cititorilor sunt femei pentru că n-au altceva mai bun de făcut, pentru că bărbații se ocupă cu ”treburi mai serioase” (da, încă există părerea aceasta, am auzit-o recent și m-am înfuriat);
– că cititul este plictisitor (come on, really?);
– că cititorii sunt persoane inadaptate social;
– că toți cititorii sunt la fel;
– cumpărarea cărților este o cheltuială inutilă etc.
Le știți, v-ați confruntat cu ele.
Aș mai adăuga obsesia mea pentru cărți ca obiect – nu-mi place să le îndoi (eu sau cel/ cea căruia/ căreia i le împrumut), să le subliniez, să le măzgălesc; este suficient să pun un post-it și să scriu pe el – dar asta e ceva extrem de personal, depinde ce fel de cititor ești.
În încheiere, vreau să se înțeleagă că iubesc cărțile și iubesc să le citesc. Asta nu înseamnă că activitatea aceasta (care înseamnă pentru mine mai mult decât un hobby) nu are și părți mai puțin bune. Despre acestea din urmă am încercat să scriu acum. Voi ați mai putea adăuga motive pentru care (câteodată) nu vă place că sunteți cititori?
Sursă imagine principală
Ma regasesc in ceea ce ai spus! 😀
si eu m-amn regasit in majoritatea
E o senzație foarte faină când vezi că nu ești singurul 🙂
Eu as adauga toate motivele pe care le-ai enumerat :)) Ma bucur sa aud ca si altcineva are probleme cu a-si aminti ce a citit. Cred ca asta se intampla din cauza ca mintea noastra asimileaza si scrie o alta carte acolo in creieras, una ce cuprinde si multe imagini vizuale si emotii!!! Un om citit gandeste si simte altfel decat unul mediocru, nu pentru ca el insusi e o bibliografie de texte care stie sa-ti dea referinte in orice moment, ci fiindca el, omul, e o bibliografie de trairi pe care la transfera la randul sau in actiune, vorbire, comportament, personalitate putere de a tolera, empatie, intelegere etc!!
Si eu ma regasesc in aproape toate motivele.
Nu mi-am pus niciodata problema in felul acesta pana acum cateva saptamani cand am vazut filmul “About Time” (2013), o comedie britanica destul de interesanta, despre un talent transmis din tata-n fiu: intoarcerea in trecut. La un moment dat, fiul isi intreaba tatal la ce foloseste el aceasta “putere speciala”, la care i se raspunde ca a citit tot ce se putea din literatura universala ( in unele secvente din film sta pe canapea si reciteste romanele lui Charles Dickens 🙂 )
Replicile acelea din film m-au facut si pe mine sa visez cu ochii deschisi :))
De fapt, cand eram mica mi-am facut un calcul referitor la cate carti as putea citi pana mor :)) Ha-ha, uitasem de asta! Pana la urma mi-am propus sa citesc numai carti memorabile; calitate, nu cantitate. Cred ca doar asa putem invinge cel mai grav argument prezentat in acest articol.
Cititul e frumos… Cand citesti nu esti intrerupt de publicitate. Dar nu trebuie neaparat sa dai mii de bani pentru asta: http://blogberry.ro/secrete-kindle/
Sunt mii de carti care asteapta sa fie citite pe acest device (gratuite, in romana) 😉
Plus ca nu trebuie sa omori padurile 🙂
Am trecut prin toate starile pe care le-ai mentionat!
ma regasesc in tot ce ai scris 😀
Adevarate toate.
Pot sa adaug, acum ca sunt aproape de batranete, ca timpul petrecut in lumile imaginare, citind carti, nu trebuie sa rapeasca din trairea (experimentarea) vietii reale. Spre binele nostru social, sa-i zicem.
Si eu sunt un tip care imprumuta o gramada de carti de la prieteni, iar o problema cred ca este faptul ca uneori nu te poti bucura in totalitate de o carte pentru ca stii ca mai alte cateva care te asteapta,fiind putin grabit s-o termini ca sa poti trece la urmatoarea.