De ce, cum şi pentru cine scriu. Cu aceste întrebări în minte, Norman Manea împreună cu Sanda Cordoş, în calitate de coeditor, au pus la punct una dintre cele mai frumoase antologii de texte din cîte mi-au căzut vreodată în mînă. Una despre scris! Citeşte tot articolul
Cum a reuşit Vestul să se ridice şi să domine lumea, timp de cinci secole, cînd nimic nu i-ar fi prevestit ascensiunea, şi ce anume i-ar putea grăbi, astăzi, sfîrşitul? De la aceste două întrebări, Niall Ferguson, unul dintre istoricii britanici cu o foarte solidă cotă, a scris, în 2010, o carte care postulează, susţine şi apără poziţia dominantă şi, implicit superioară a Vestului în raport cu celelate civilizaţii. Citeşte tot articolul
E foarte greu să vorbeşti despre romane cum e Să nu mă părăseşti (trad. Vali Florescu) fără teama de nu dezvălui prea mult. Pentru a păstra intactă bucuria unui cititor nou, cred că ar trebui vorbit cu moderaţie despre identitatea cu totul aparte a personajelor, ca şi despre descoperirile pe care ele le fac (şi care au, toate, legătură cu viaţa, cu rostul ei). Citeşte tot articolul
Nu mai ţin minte cînd mi-am închipuit pentru prima dată ce muzică se auzea în fundalul poveştilor pe care le citeam. Ştiu doar că ea, muzica, oricum mi-oi fi închipuit-o, era esenţială. Am crescut cu Motanul încălţat, pe vinil, cu Raj Kapoor, cu Mă dusei să trec la Olt şi cu Gabi Luncă, în funcţie de ce ascultau părinţii, bunicii sau vecinii noştri. Nu prea aveam cum să-mi imaginez alt play-list pentru petrecerile la care fugeau noaptea fetele împăratului şi rupeau, dănţuind, frumuseţe de sandale de aur, de argint, de oţel. Dar ce feerii trăiam în capul meu! Citeşte tot articolul
Deosebit de agreabil este pentru mine – dacă mi-e permis să împrumut cuvintele unui majordom englez, în voiaj prin bătrînul continent – să mă delectez din cînd în cînd cu cîte un roman poliţist. Cele britanice, old school , îmi provoacă o plăcere cu totul aparte, găsesc în ele ceva de provincie închisă în ticurile ei, care satisface gustul meu uşor nerdish pentru chesti de-astea de pensionari. Citeşte tot articolul
„În sfîrşit!“ Asta e exclamţia care rezumă precis senzaţia pe care mi-a lăsat-o cartea de debut a Adinei Rosetti, Deadline: în sfîrşit o lume ceva mai mare decât biblioteca Facultăţii de litere, în sfârşit o poveste spusă cinstit – şi nu cotită, ipocrit, după prost înţelese trucuri narative –, în sfîrşit situaţii, probleme şi dileme ale oamenilor cu care mă întîlnesc şi eu şi voi pe stradă. Citeşte tot articolul
Spun din capul locului că ideea de a căuta înadins tablouri cu cititori i se datorează lui Florin Iaru. A aruncat la un moment dat o întrebare pe Facebook, uşoară poate pentru cei care au bunul obicei de a-şi detoxifia retina cu cel puţin un album de artă pe săptămînă. Nu era cazul meu. Întreba, pe scurt, ce tablou fusese sursa unei imagini, o fotografie recentă, cu o fată citind. Citeşte tot articolul
A bookworm is a bookworm is a bookworm şi mereu va căuta urmele lăsate de obiectul obscur al dorinţei peste tot. Cu atît mai mult pe alte obiecte obscure ale dorinţei! Aşa am ajuns să dau peste două artiste care transformă, integrează şi resemnifică paginile cărţilor într-un fel care satisface gustul meu pentru colaje şi alte struţocămile artistice: le taie după tipare, le brodează şi le încărcarcă cu un statement foarte puternic şi percutant. Sau invers: iau obiecte şi fac din ele cărţi, pagini cu text, sau suprafeţe mari cît plapuma, pe care se desfăşoară cîte o poveste. Citeşte tot articolul
Călătorie în România, cartea lui Sachaverell Sitwell, un estet aristocrat plimbat prin toată lumea, este, la prima vedere, un jurnal idilic de voiaj, scris într-un stil cu istorie trasabilă, care combină atenţia pentru pitoresc şi exotic cu referinţe culte, livreşti. Citeşte tot articolul
Buuuun, s-a anunţat şi lista lungă a nominalizărilor la Man Booker Prize, s-avem şi noi ce pariuri să facem, mai pe citite, mai pe necitite. O găsiţi aici, sau, mai frumos împachetată, aici. Citeşte tot articolul
Ar fi mare păcat ca această carte, al cărei titlu a stat pe buzele foarte multora imediat după ce a apărut, să intre şi să nu mai iasă din categoria celor asociate cu istoria şi cu critica literară românească. Din nefericire, odată etichetate aşa, asociate din start cu subiecte parohiale, bătrînicioase adesea, multe ajung să fie ocolite de cititorii neinteresaţi direct de domeniul în discuţie, din teama pură de plictis. Citeşte tot articolul