
Că tot vine Moș Nicolae, ce cadou mai frumos puteți primi decât un pachet cu cinci cărți de la Polirom? Avem pentru voi un concurs care se încheie fix pe 5 decembrie, ca să fie ghetuțele pline de la moșul. 🙂
Câștigătoare: Diana Mihai
Cele cinci cărți din tolbă sunt:
Buddha din podul casei – Julie Otsuka – “este un roman subţire şi violent care concentrează, în forma unei poveşti spuse dintr-un punct de vedere atipic, experienţele trumatizante ale femeilor japoneze care, în anii ’20, au traversat oceanul pentru a se căsători cu americani pe care nu-i văzuseră decît în poze.” – cronică aici
Piazza Bucarest – Jens Christian Grøndahl – “Am descoperit, citind Piazza Bucarest, un scriitor care tratează cu o mare fineţe psihologică portretele de care se ocupă, în timp ce încearcă să le spună povestea.Piazza Bucarest (de Jens Christian Grøndahl, traducere din limba daneză de Carmen Vioreanu, editura Polirom) este o carte a cărei miză principală este, cred eu, posibilitatea de a ajunge să înţelegi un om şi deciziile lui, şi prin asta, cîte ceva despre tine.” – cronică aici
O femeie la fereastră – Pierre Drieu la Rochelle – “Poveste de dragoste între o aristocrată, marchiza Santorini, și un comunist, Michel Boutros, O femeie la fereastră este deopotrivă mărturia aspirației autorului de a se sacrifica pentru o cauză în care crede. În 1936, aflată în Grecia, unde soțul ei este diplomat, Margot Santorini trăiește o viață searbădă pînă cînd, într-o seară, de la fereastra camerei sale de hotel, vede un bărbat urmărit de poliție și decide să-i ofere o ascunzătoare. Fugarul se dovedește a fi Michel Boutros, un militant ostil regimului. Curajul, idealismul și umanitatea tînărului o seduc imediat pe Margot.” – prezentare aici
Sora lui Freud – Goce Smilevski – “Inspirindu-se din fapte reale, romanul lui Goce Smilevski face să se audă vocea Adolfinei Freud, o femeie sensibilă, respinsă de mamă și care nu s-a măritat niciodată. Extrem de apropiată de fratele său în copilărie, Adolfine va fi martoră parcursului genial al acestuia și a mediului artistic eclatant din Viena începutului de secol XX. Urmărind trăirile din perioada în care se internează într-o clinică de psihiatrie, precum și aspirațiile ei de a-și întemeia o familie, romanul Sora lui Freud reface în chip emoționant viață unei femei pierdute în negurile istoriei.” – prezentare aici
Pata violetă – Dan Miron – ” Lucia, autoarea unui cunoscut blog de critică literară, primește într-o zi o scrisoare de la M., care se dovedește a fi un admirator secret. Astfel află că îi leagă o istorie comună, bunicii lor făcînd parte din două familii rivale a căror poveste aduce izbitor cu cea a familiilor Montague și Capulet. Într-o zi, în unul din obișnuitele plicuri violet Lucia primește un capitol de roman. ” – prezentare aici
Pentru a câștiga pachetul de cărți trebuie să ne recomanzi o carte până pe 5 decembrie. Scrie un comentariu în care să ne spui de ce ar trebui să citim o carte care ție ți-a plăcut foarte mult. Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți.
Pentru a participa la concurs, trebuie să vă semnați cu numele complet și real, cu o adresă de mail corectă. Este permisă o singură participare de persoană. Succes!

“Un veac de singuratate”-G.G.Marquez – pur si simplu minunata
Doctorul misterios- Alexandre Dumas. Dumas ne prezinta o lume a handicapului sufletesc. Este o carte care se citeste usor, dar care ne aduce in prim plan ideea ca dragostea si dedicatia sunt caile de vindecare a sufletelor omenesti. Daca as dori sa patrund intr-o lume misterioasa deferita de realitate neaparat as citi si reciti aceasta carte.
Eu as recomanda Melancolica moarte a Baiatului-stridie de Tim Burton este o carte cu poezii ale sale si cateva ilustratii specifice lui. O lectura usoara, dar captivanta, pentru cei ce apreciaza grotescul infantil.
Recomand “Convorbiri cu Octavian Paler”- Daniel Cristea-Enache- o carte care iti pune neuronii in miscare
Flori pentru Alrgernon – Daniel Keyes. Este o carte absolut geniala si din care inveti foarte multe, plus de asta te face sa simti o adevarata emotie. Lacrimogen sau nu, eu le recomand tuturor aceasta carte, te prinde foarte repede si nu mai vrei sa o lasi.
Domnul Ibrahim si florile din Coran este o cartea care se citeste repede si se uita greu. Am citit-o pe nerasuflate, apoi am vrut sa vad si filmul. Ce mi-a placut cel mai mult? Intelepciunea care iasa din gura domnului Ibrahim, ideea ca suntem toti oameni indiferent de nationalitate sau religie. Ibrahim musulman, Momo evreu. Invatam sa facem diferenta intre musulman si arab. Cartea ne educa pe toti dar ne si introduce in atmosfera Parisului anilor 60. Recomand cu drag!
Recomand cartea “Urzeala tronurilor” din seria “Cantec de gheata si foc” deoarece este plina de actiune si se demonstreaza ca o carte care nu are un final asteptat de cititor, trezeste sinelui un interes enorm si o curiozitate absoluta. Am invatat dupa ce am citit aceasta carte, cat si restul din aceasta serie, ca lucruri sunt schimbatoare; intrigile, comploturile, tragediile, teroarea si victoriile sunt cate puncte forte care recomanda cartea oricarei persoane iubitoare de fantasy.
Cartea pe care o voi recomanda este “Cronica Pasarii-arc”, de Haruki Murakami, pentru filosofia si spontaneitatea ei, pentru transformarea unei lumi banale intr-o dimensiune a tuturor posibilitatilor. Murakami reuseste sa isi conduca cititorii in jocul sau cu realitatea, intr-un sistem alambicat de simboluri si conexiuni imprevizibile. Povestea prezinta omul in cautarea obsesiva a sinelui, calatorie in care fiecare moment devine unul revelator.
Dans dans dans- Haruki Murakami. Colegul meu de apartament mi-a starnit apetitul pentru volumele Murakami. Si bine a facut. Sunt intr-un sevraj continuu in ceea ce-l priveste. Il recomand cu cea mai mare placere. Realitatea la limita imaginatiei ofera o dependenta de nedescris! Go for it!
Tocmai am terminat de citit ” Agonie si extaz”, romanul depasindu-mi toate asteptarile. De ce spun acest lucru? Pentru ca eu aveam alta perceptie asupra cartii. Titlul imi spunea ca este o carte de dragoste. Cele doua cuvinte din titlu pareau sa indice ca este vorba despre o poveste de iubire zbuciumata, referindu-ma acum la o dragoste dintre doua persoane. Dar apoi am cautat pe net recenzii despre carte si am constatat, cu surprindere, ca romanul il ipostaziaza pe Michelangelo Buonarroti, unul din cei mai importanti artisti ai Italiei. Prin parcurgerea romanului am aflat multe despre mostenirea culturala a acestei tari, despre Roma secolului al XV-lea si al XVI-lea si mai ales despre Florenta, locul de origine al sculptorului. Dar mai presus de toate mi-am schimbat perceptia despre iubire, reusind asta prin internediul personajului pruncipal. Desi Michelangelo pare sa imbatraneasca repede, spiritul sau e mereu tanar, mentinandu-se astfel cu ajutorul iubirii pentru marmura. Autorul l-a creat in asa fel incat timpul pare a nu lasa urme asupra sculptorului. Trupul sau pare a se “eroda” doar in finalul romanului, dandu-ne seama de acest lucru doar prin intermediul celor scrise de autor. Insa pana la ultima lui suflare Michelangelo ramane acelasi dintotdeauna. Cel care vrea sa creeze opere de arta pefecte, cel care lupta neobosit pentru ceea ce isi doreste si cel care vrea sa arate perfectiunea omului in sculpurile sale.
De la Michelangelo am invatat ca fiecare iubire merita sacrifiile facute. Daca vrem sa cunoastem “EXTAZUL” trebuie sa intalnim prima data “AGONIA”. In felul acesta am perceput si titlul dupa ce am terminat romanul. Sa stim sa luptam pentru fiecare lucru sau persoana pe care le iubim este esential.
De ce este atat de important acest lucru? Pentru ca doar daca vom lupta vom putea fi multumiti de ceea ce obtinem la final. Chiar daca in carte primeaza iubirea lui Michelangelo pentru marmura, din aceasta pasiune a sa invatam cu totii ca e important sa punem suflet in orice, mai ales sa ne oferim spiritul iubirii.
Sper ca oricine a citit parerea mea sa isi doreasca acim sa parcurga “Agonie si extaz”, daca nu a facut-o inca.