
Literatură străină

Thomas Foley e un tip banal cu o viață banală. Funcționar public, responsabil cu scrierea de mici texte în minister, căsătorit și cu un copil mic, Thomas nu are o existență prea palpitantă. Cumva însă, printr-o ironie demnă de umorul britanic, ajunge în mijlocul unei povești cu spioni, un pic de dragoste, politici internaționale și bere englezească, totul în Belgia. O poveste palpitantă e în Expo 58 de Jonathan Coe, filmică, ce ți se desfășoară în fața ochilor ca o peliculă hollywoodiană. Citeşte tot articolul

Exilați de James Joyce: visători fără scăpare
Nu prea mă dau în vânt după piesele de teatru atunci când vine vorba să le citesc dar se mai întâmplă totuși să-mi pice-n mână câte una și chiar să-mi placă. Așa a fost, spre exemplu, cu Exilați de James Joyce, o cărticică pe care am parcurs-o repede deși inițial nu am înțeles nimic din ea (cum, inițial, nu am înțeles nici din "Ulise", pe care, sincer, nu am fost în stare să o termin, și nici din "Portret al artistului la tinerețe", care e ceva mai ușor de parcurs și care mi-a plăcut). Citeşte tot articolul

Ihsan Oktay Anar – Atlasul continentelor înceţoşate
Dacă te-ai plimbat vreodată prin Istanbul adulmecând parfumul exotic al orientului și așteptând să îți răsară în față de după vreun colț un djin în șalvari, un tâlhar cu iataganul în dinți sau vreun calif ascuns sub straie de cerșetor, să te împiedici de vreun chiup cu galbeni sau să te înșface în zbor pasărea Roc, Atlasul continentelor încețoșate o să devină noua ta carte preferată. Citeşte tot articolul

Papagalul verde de Martha Bibescu sau despre nişte iubiri condamnate
În Papagalul verde, Martha Bibescu încearcă o construcţie subtilă, livrescă şi sfidătoare prin îndrăzneala temei, în centrul căreia se află, înfăşurat în fel de fel de referinţe culte, o temă centrală pentru cărţile ei, inclusiv pentru cele de ficţiune: preferinţa pentru sine. Citeşte tot articolul

Jack Kerouac – documentar: King of the Beats
Vă recomand un documentar despre Jack Kerouac, numai bun pentru weekend. Jack Kerouac: King of the Beats, un film din 1985, îl urmăreşte pe Kerouac prin New York, apoi prin peregrinările sale. Astfel, aici avem mărturiile celor care l-au cunoscut pe romancier, fotografii şi imagini de arhivă. Apare, bineînţeles, şi Kerouac însuşi. Pentru fani si nu numai! Citeşte tot articolul

Kurt Vonnegut, din povestiri.Tabachera din Bagombo
Tabachera din Bagombo este un volum de povestiri scrise de Kurt Vonnegut după război, înainte ca Abatorul 5 să-l facă celebru, pe vremea cînd revistele cumpărau povestiri la fel cum cumpărau publicitate și scriitorii puteau trăi din ce publicau, lună de lună. Citeşte tot articolul

“Însemnările de căpătâi” ale lui Sei Shōnagon
Pentru zilele acestea de primăvară vă propun o carte extraordinară, cu atât mai uimitoare şi mai plină de prospeţime cu cât a fost scrisă în urmă cu... zece secole. E vorba de cartea Însemnări de căpătâi a lui Sei Shōnagon – cea care a fost doamnă de onoare în suita împărătesei Sadako. În româneşte a apărut la Editura Rao, în 2004 (ediţia a doua, revizuită), în traducerea – şi cu prefaţa competentă – a Stancăi Cionca. Citeşte tot articolul

Zelda Fitzgerald spune o poveste: Acordă-mi acest vals
Acordă-mi acest vals este unicul roman terminat și publicat de Zelda Fitzgerald. L-a scris în mai puțin de două luni, într-o perioadă complicată, în care fusese spitalizată într-o clinică psihiatrică și diagnosticată cu schizofrenie. Zelda Fitzgerald și-a petrecut ultimii optsprezece ani de viață în astfel de clinici, timp în care a pictat, a scris jurnale, povestiri, a publicat acest roman și a lăsat un altul neterminat: Caesar’s Things. Citeşte tot articolul

Lars Saabye Christensen: ”Dacă scrii un cuvânt în plus într-o scenă de sex, ea devine extrem de penibilă pentru toată lumea” – interviu
Lars Saabye Christensen este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori norvegieni contemporani. Chiar dacă a scris și cărți pentru copii, scenarii, piese de teatru, poezie, el este cunoscut mai ales ca romancier. A publicat peste douăzeci de romane, dintre care Beatles și Frați pe jumătate au fost vândute, împreună, în peste 500 000 de exemplare și au fost traduse în mai multe limbi. Pentru Frați pe jumătate Christensen a primit Marele Premiu pentru Literatură al Consiliului Nordic, cea mai importantă distincție a țărilor scandinave, premiu care se decernează anual de către Norvegia, Islanda, Finlanda, Suedia și Danemarca, pentru a promova literatura nordică. Scriitorul este, de asemenea, și membru al Academiei Norvegiene. Citeşte tot articolul

Barcelona mitică şi modernă. Care Santos, „Încăperi ferecate”
Sunt unii scriitori care te fac să te îndrăgosteşti iremediabil de un oraş – aşa cum Eliade a salvat, în ochii mei, Bucureştiul, prin Carlos Ruiz Zafón am văzut cu alţi ochi Barcelona. Odată cu autoarea Care Santos, Barcelona a devenit un oraş şi mai încărcat de semnificaţii, mitic şi modern în acelaşi timp, melancolic şi plin de viaţă. Barcelona gotică şi misterioasă a lui Zafón capătă, la scriitoarea catalană Care Santos, noi valenţe, un oraş încărcat de istorie, de nostalgie, de doruri şi iubiri peste care timpul a aşternut vălul uitării, lăsându-i pe cei din prezent să poarte luptele lor, să plângă şi să râdă, crezând, în infinita lor naivitate, că ceea ce trăiesc ei este unic şi irepetabil. Citeşte tot articolul

”Teatrul lui Sabbath”, de Philip Roth – atunci când nu mai știi ce rol joci
Până la Teatrul lui Sabbath – romanul lui Philip Roth tradus de Editura Polirom – nu cred că am citit despre vreun personaj care să-mi displacă atât de tare. Este vorba despre protagonistul romanului lui Philip Roth, Mickey Sabbath, un fost păpușar ajuns la vreo 60 de ani, pentru care singura rațiune de a fi este sexul: “Mickey Sabbath cel ascetic. Călugărul Futaiului. Evanghelistul Desfrâului.” Citeşte tot articolul

”Viața și vremurile lui Michael K”, de J.M. Coetzee – manifest pentru libertate
Se vorbeşte despre Coetzee, printre altele eseist şi traducător, ca despre cel mai premiat scriitor de limbă engleză în viaţă – în 2003 lua Premiul Nobel, după două Booker Prize (primul scriitor care reuşeşte această performanţă), în 1983 pentru cartea aceasta, Viața și vremurile lui Michael K, şi în 1999 pentru Dizgraţie. Născut în Cape Town, Africa de Sud, a combătut apartheidul prin literatura sa şi a luat poziţie public, cerând guvernului sud african să renunţe la politica de segregare rasială şi de limitare a drepturilor persoanelor de culoare. Când i-a fost acordat Premiul Nobel, pentru romanele sale despre efectele colonizării în Africa de Sud, motivația comitetului suedez a sunat așa: „pentru explorarea slăbiciunii și a înfrângerii, pentru că surprinde scânteia divină din om”. Citeşte tot articolul

Interviu cu Mike Ormsby: ”A scrie un roman se aseamănă cu a fi într-o trupă sau într-un club sportiv: ai nevoie de o echipă bună”
Mike Ormsby este un scriitor britanic, fost jurnalist BBC, trainer BBC World Service și muzician. În decembrie 2013 a publicat primul său roman, Child Witch Kinshasa, care discută, prin intermediul ficțiunii, problema copiilor-vrăjitori din Kinshasa, Congo - în principal, prin ochii lui Frank Kean, un jurnalist care aterizează într-un loc ciudat, străin și încearcă să-i descopere ”secretele”, să înțeleagă o lume complet diferită (pentru sinopsis și fragmente din carte, intrați aici). În timp ce citeam acest roman, captivată, a apărut, la începutul lui martie, și volumul al doilea al seriei Child Witch, numit Child Witch London. Citeşte tot articolul

Zâmbiți, vă rog!, de Kurt Vonnegut – întâmplări ireale din realitate
În timp ce citeam primele fraze din “Confido” - prima din cele 14 povestiri din cartea americanului Kurt Vonnegut (1922 – 2007), “Zâmbiți, vă rog!”, apărută la editura Univers – făceam eforturi să mă agăț de ceva anume – o metaforă, o comparație etc. - care să mă conecteze la poveste. Stilul lui Vonnegut de a povesti, cu începuturile textelor directe, seci, nemelodioase, nu mi-a captat deloc atenția inițial, însă l-am descoperit puțin câte puțin, cu fiecare pagină, și a început să-mi placă fraza lui inteligentă și umorul tăios. Citeşte tot articolul

Alice B. Toklas găteşte. Ceva cu multe amintiri şi haşiş
Cartea de bucate scrisă de Alice B. Toklas este ultima raritate pe care am pus mîna, după ce am tot vînat-o, vreo doi-trei ani. Nu am vrut s-o comand online, am zis să văd dacă apare pe vreun raft. Şi a apărut: un singur exemplar, într-o librărie mică, genul de loc unde îmi şi închipuiam, de fapt, c-o să dau peste ea. Ştim că în celebrul cuplu Alice-Gertrude Stein, Alice era cea care gătea. Gătea, nu se juca. Asta pe lîngă multe alte lucruri la care se pricepea foarte bine, inteligentă şi spirt cum era. După ce Gertrude a murit, lui Alice i s-a propus să-şi scrie memoriile, lucru pe care l-a refuzat, argumentînd că Gertrude se ocupase deja de treaba asta, în Autobiografia lui Alice B. Taklas (trad. Florica Sincu, Editura Humanitas). Citeşte tot articolul
