Nu prea mă dau în vânt după piesele de teatru atunci când vine vorba să le citesc dar se mai întâmplă totuși să-mi pice-n mână câte una și chiar să-mi placă. Așa a fost, spre exemplu, cu Exilați de James Joyce, o cărticică pe care am parcurs-o repede deși inițial nu am înțeles nimic din ea (cum, inițial, nu am înțeles nici din “Ulise”, pe care, sincer, nu am fost în stare să o termin, și nici din “Portret al artistului la tinerețe“, care e ceva mai ușor de parcurs și care mi-a plăcut).
Singura piesă de teatru publicată (1918) a lui James Joyce, Exilați, e o poveste de dragoste încâlcită, cu un patrulater amoros în care nici unul din cei patru nu prea știe ce vrea: Richard Rowan, un scriitor căsătorit cu Bertha dar care se pare că este (sau a fost) îndrăgostit de Beatrice Justice, verișoara lui și figură centrală a scrierilor sale; Bertha, soția lui Richard, pe care aceasta-l adoră nespus dar pe care se pare că nu-l înțelege pe deplin; Robert Hand, jurnalist și foarte bun prieten cu Richard, care ajunge să-i declare dragoste Berthei; Beatrice Justice, profesoara de muzică a fiului lui Richard, care se pare că-l iubește în ascuns pe scriitor.
Toate aceste personaje sunt măcinate de pasiuni mistuitoare care mocnesc în ele, nici unul nefăcând însă nimic pentru a le materializa sau pentru a le stinge pentru totdeauna. Ele vorbesc întruna despre sentimente înflăcărate, despre iubirea adevărată, despre devotament și prietenie dar atât; nu acționează, ci doar visează la acest lucru.
Cu toții sunt niște melancolici, niște idealiști care nu reușesc nicicum să fie fericiți. Și, deși piesa nu prea are acțiune, te prinde și te intrigă, vrei sâ aflii dacă cutare îl înșală pe cutare, dacă Bertha îl iubește pe Robert, dacă Richard rămâne cu Beatrice etc. Ești lăsat cu buza umflată pentru că ambiguitatea care planezează încă de la început asupra textului nu dispare până la sfârșit. Deh, în stilul lui Joyce!
Dincolo de problemele amoroase care îi consumă pe protagoniști, răzbat însă și chestiuni care îl preocupau în general pe Joyce și pe care le-a punctat mai tot timpul în scrierile lui: luptele artistului cu proprii demoni dar și cu anumiți factori sociali, exilul (scriitorul însuși cunoscând această stare de fapt), Dublinul atât de important în viața și opera lui, multe detalii biografice, cum ar fi faptul că Joyce avea ochii bolnavi, la fel ca Beatrice din piesă, care are vederea slabă etc etc.
Exilați de James Joyce nu a convins deloc publicul și crtitica la premiera din 1919 de la Munchen (unde s-a jucat în limba germană), aceștia respingând-o pur și simplu, motiv pentru care a fost retrasă imediat. Comentariile critice nefavorabile nu au lipsit nici în 1925, când a fost montată pentru prima dată în limba engleză, la New York (George Bernard Shaw a luat însă apărarea piesei în cadrul unei dezbateri publice). S-a bucurat de succes abia în 1970, când Harold Pinter a pus-o în scenă la Mermaid Theatre din Londra.
Deși nu este un text care te dă pe spate, Exilați de James Joyce nu e de aruncat, mai ales pentru cei care adoră acest scriitor irlandez. Mai mult decât atăt, cred că nu ar arăta deloc rău pusă în scenă și la noi (din câte știu, nu s-a întâmplat asta până acum).
Surse foto: elefant.ro, jamesjoyceproject.wordpress.com, telegraph.co.uk
