Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Înapoi la: Minunata lume nouă

Community, Identity, Stabiliy Minunata lume nouă ţi se dezvăluie încă de la primele pagini, lipsită de mister, ca o femeie uşoară - exact aşa cum a vrut-o Huxley. E o lume în care oamenii sunt împărțiți în caste, clase sociale determinate fizic și intelectual. Monogamia este cea mai mare indecență posibilă, familia e doar o reminiscență atavică absolut dezgustătoare (să te naști e de neconceput, sau să spui cuiva mamă). Societatea e ținută în echilibru de un soi de predeterminare genetică - atunci când oamenii se nasc dorindu-și să facă un anumit lucru, și având toate calitățile necesare pentru asta, ei nu au cum să vrea altceva. Să fie imprevizibili. Iar la sfârșitul zilei, dacă totuși ai întrebări sau dubii, ele vor dispărea cu o doză de soma, care te va duce departe, departe, acolo unde nu ai cum și de ce să te gândești - doamne ferește! - la tine însuți, la ceea ce ești. Citeşte tot articolul

Palatul de miazănoapte – Un altfel de roman pentru adolescenţi… şi nu numai

Ce diferenţă între cărţile pentru adolescenţi cu vampiri, pe care le vedem din ce în ce mai mult în rafturile librăriilor, cărţi după care s-au făcut filme de succes şi care se promovează peste tot, cu afişe imense în diverse locuri-cheie din oraş, şi romanele cu tentă gotică ale lui Carlos Ruiz Zafón, destinate publicului tânăr... Scriitorul spaniol a debutat în 1993 cu „Prinţul din negură” şi, deşi el l-a conceput ca pe un roman mistery, de aventuri, a câştigat, în Spania, un premiul prestigios pentru literatura pentru tineri, premiul Edebé, ajungând chiar să fie studiat în licee. Aşa că, deşi nu a intenţionat ca aceasta să fie direcţia scrierilor sale, Carlos Ruiz Zafón a mers pe această linie în următoarele sale trei romane, „Palatul de la Miazănoapte” (1994), „Lumini de septembrie” (1995) şi „Marina” (1999), urmând ca, în 2001, să publice romanul său „de maturitate”, „Umbra vântului”. Citeşte tot articolul

Lista lui Schindler – romanul și filmul: istorie vs ficțiune

Lista lui Schindler este genul acela de film uşor de surclasat cărţii. Bazat pe lucrarea de ficţiune a scriitorului australian Thomas Keneally, intitulată la origini "Arca lui Schindler" (titlul fiind mai târziu modificat), filmul lansat în 1993 oferă o vedere asupra vieţii lui Oskar Schindler. Cotat drept una din cele mai bune producții americane cinematografice ale tuturor timpurilor, cu 7 Oscaruri (cele mai notabile fiind pentru cel mai bun film şi cea mai bună coloană sonoră), lung-metrajul lui Spielberg emoționează până peste măsură, cu toate că și-a atribuit niște licențe artistice neconcordante cu istoria. Citeşte tot articolul


Gelozia lui Robe-Grillet: Teorema unui love-story anunţat

Undeva, pe la începutul cărţii, Alaian Robbe-Grillet plasează un scurt fragment în care descrie urletele unor carnasiere, urlete care se aud de pe domeniul unde locuiesc cei trei protagonişti ai romanului Gelozia. Oricît de bizară ar părea comparaţia, ceea ce ni se spune despre răgetele animalelor e perfect valabil şi pentru raporturile dintre protagoniştii cărţii, şi pentru traiectoria fiecăruia în parte:
urletele seamănă între ele; nu pentru că ar transmite ceva, un mesaj uşor de descifrat, ci mai degrabă pentru că n-au ceva specific, nu exprimă nimic: parcă nu sînt urlete speriate, de durere, de ameninţare sau de dragoste. Sunt un fel de urlete mecanice, scoase fără un motiv anume, nu transmit nimic, semnalează doar existenţa, poziţia şi mişcările fiecărui animal, marcîndu-i în acest fel traseul în noapte. Citeşte tot articolul

de veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară și criminalii

În urmă cu aproximativ 30 de ani, în SUA a fost o serie de procese împotriva industriei rock, pe motiv că ar promova pe căi subliminale mesaje distructive, iar copiii ar pica uşor în capcană. Nu suntem pe punctul de a diseca ce s-a întâmplat în anii '80-'90, dar cumva pe acelaşi traseu am vrut să găsim dacă există texte literare care în mod similar se presupune că ar instiga la rău. Cea mai la îndemână carte pentru o astfel de dezbatere a fost - şi va rămâne pentru ceva vreme - De veghe în lanul de secară, romanul de debut al lui J.D. Salinger, cu atât mai mult cu cât în anii '60 a fost cea mai cenzurată şi interzisă carte din SUA (în 1960, un profesor a şi fost concediat pentru că le-a dat-o elevilor spre lectură). Citeşte tot articolul


O zi cu Amos Oz la Bucureşti

Spiritual, glumeţ şi, în acelaşi timp profund (atunci când abordează teme precum fanatismul), Amos Oz te face să te reîndrăgosteşti de literatură, povestind cum, în copilărie, visa ca, atunci când o să crească, să devină o carte, şi nu un bărbat. Asta pentru că, în postura fragilă de om, dispariţia şi uitarea eternă sunt nişte pericole cu care trebuie să te lupţi permanent, pe când, dacă eşti o carte, există şansa ca măcar un exemplar din tine să supravieţuiască în cine ştie ce colţ de lume. Citeşte tot articolul

Când eşti forţat să alegi între viaţă şi fericire – Îngropaţi-mă pe după plintă la Bulandra

„Am încercat să fug de viaţă, dar viaţa era înlăuntrul meu şi nu-i permitea fericirii s-o înlocuiască” – este fraza care mi s-a părut că descrie cel mai bine întreg dramatismul spectacolului regizat de Yuri Kordonsky la Bulandra, Îngropaţi-mă pe după plintă. Este o frază mai cutremurătoare decât toate blestemele pe care personajul Marianei Mihuţ le proferează, mai crudă decât vorbele lipsite de iubire pe care o mamă i le aruncă fiicei sale, şi asta pentru că descrie iadul în care se zbate un băiat de nouă ani, forţat, de către o bunică în care pare să nu mai existe niciun dram de umanitate, să stea departe de mama lui. Citeşte tot articolul

Frumuseţe şi întristare de Yasunari Kawabata

Relaţiile dintre puţinele personaje distribuite de Kawabata în romanul Frumuseţe şi întristare (Ed. Humanitas, traducere  din limba franceză de Sorin Mărculescu) sînt următoarele: Oki e un scriitor trecut de 50 de ani. Îl cunoştem chiar din prima pagină a romanului, cînd decide să se ducă la Kyoto să audă acolo clopotele de sfîrşit de an. Spera ca în „vechiul oraş imperial“ s-o revadă şi pe Ueno Otoko, o cunoscută pictoriţă în stil tradiţional, iubita lui din tinereţe. Renunţase la ea, după ce fata născuse un bebeluş mort, întorcîndu-se, dărîmat,  la nevasta Fumiko şi la fiul Taikiro. Citeşte tot articolul

Barry Gifford și Tatăl Fantomă

Barry Gifford nu este un nume foarte cunoscut în România, cu toate că arborele genealogic al autorului american indică faptul că prin vene îi curge şi sânge bucovinean. Pe 1 martie se va lansa în România filmul Tatăl fantomă, regizat de Lucian Georgescu, bazat pe nuvela lui Gifford Almost Oriental, ce pornește, la rândul ei, din experiența reală a autorului într-un road trip prin România.  Citeşte tot articolul


O alegere riscantă: Cină cu Anna Karenina, de Gloria Goldreich

Dacă e ceva mai rău ca o carte proastă, e o carte proastă care promite, exact cînd eşti gata s-o laşi din mînă, că ar putea fi altceva decît pare. Nu m-am chinuit cu prea multe, dar m-a ros curiozitatea să văd ce-i cu Cină cu Anna Karenina, şi ca să fiu în stare să vă povestesc despre riscurile de a investi în aşa ceva, a trebuit să merg pînă la capăt. De ce m-am apucat s-o citesc, cînd am cît de cît un fler care funcţionează? Păi pentru că am vrut să văd ce face o new-yorkeză dintr-un subiect din care Azar Nafisi a făcut Citind Lolita în Teheran: discuţiile unor femei despre cărţi şi despre propriile vieţi.

Citeşte tot articolul


Povești despre Amos Oz

Cînd am aflat că Amos Oz o să vină, în sfârşit în Bucureşti, mi s-a făcut dor să-i răsfoiesc din nou cărţile. Aşa că am scos din raft romanele care mi-au făcut pentru prima oară cunoscută literatura israeliană (apoi am descoperit-o pe Zeruya Shalev, dar asta e o altă poveste). Recunosc că aşa m-am apropiat de Amos Oz: citisem atîţia autori, europeni sau americani, de origine evreiască, dar nici unul care să trăiască în Israel şi care să vorbească nu din perspectiva evreului „rătăcitor. Citeşte tot articolul


Ziua Îndrăgostiților – o anchetă despre dragostea dintre cititori și personaje

Fiind primul Sfânt Valentin prin care trece Bookaholic, a trebuit să lăsăm şi noi inimioarele să zburde prin literatura universală şi să lăsăm câţiva "cuceritori" fictivi să iasă la lumină. Nu ne-am putut abţine din a întreba pe câţiva din prietenii noştri dacă ar fi să aleagă un personaj literar cu care ar avea (sau ar fi vrut la un moment dat să aibă) o aventură sau o poveste de dragoste, care ar fi acela şi de ce. Au răspuns Luiza Vasiliu, Răzvan Țupa, Adina Rosetti, Octavian Soviany, Chris Simion și Carmen Lidia Vidu!

Citeşte tot articolul


Muriel Spark: De la Serafimul si Zambezi, la integrala prozei scurte

Nu este cel mai uşor lucru să faci cronica unei integrale de proză scrută pe care critica de-a lungul vremii a tot ridicat-o la rang de cinste. Muriel Spark este una din acele autoare cu care nu te întâlneşti des în literatura universală, care poate să surprindă o dramă fără să o emoţioneze cu surplusuri de hormoni. La începutul acestei luni ar fi împlinit 94 de ani dacă ar mai fi trăit, iar integrala sa de proză scurtă, deşi a apărut pentru prima dată în 2001 în UK, nouă abia recent ne-a căzut în mână.

Citeşte tot articolul


Wolf Hall, de Hilary Mantel. Povestea unui lup singuratic

Dacă m-ar fi fost zilele astea prăpăd afară, nu cred că aş fi reuşit să dau gata un roman cu acţiune plasată în secolul XVI, în Anglia, care durează mai mult de 700 de pagini. Nu-mi place să vorbesc în termeni cantitativi despre cărţi, dar sînt convinsă că pe timp de vară nu v-aţi îngrămădi să vă burduşiţi rucsacurile de vacanţă cu piese masive cum e cea despre care o să povestesc mai jos. Citeşte tot articolul