
Am urmărit cu interes și emoție în redacție votul celor peste 7000 de oameni care au ales Cartea Anului 2015 în sondajul nostru. Pentru prima dată, ne bucurăm că alegerea noastră coincide cu cea a publicului – Solenoid, de Mircea Cărtărescu, este și opțiunea redacției pentru Cartea Anului 2015, dar și a 557 dintre cei 7233 de cititori care au votat. Astfel, Mircea Cărtărescu este câștigătorul incontenstabil al Premiilor Bookaholic pentru Cea mai bună carte românească din 2015!
Topul redacției Bookaholic
Au fost foarte multe cărți care ne-au atras atenția în 2015, unele mai cunoscute, altele nu atât pe cât ar fi meritat. Solenoidul s-a detașat însă în preferințele majorității celor din redacția Bookaholic, revenind în aproape toate topurile personale trimise de colaboratorii noștri. Este un roman spectaculos, copleșitor, greu de clasificat, o provocare minunată și deloc ușoară de lectură, legat cu fire vizibile pentru cititorul pasionat de celelalte cărți sau jurnale ale lui Mircea Cărtărescu. Suntem siguri că Solenoid este una dintre cărțile de referință nu doar ale lui Mircea Cărtărescu, ci ale literaturii române.
Redactorii noștri au avut, asemenea cititorilor, maxim trei voturi la dispoziție. Nu vom proceda ca în ceilalți doi ani, când am publicat un articol foarte lung cu argumentațiile fiecărui membru al redacției care a votat. Vom reveni însă, în scurt timp, cu o cronică la Solenoid. Ne bucură foarte mult alinierea preferințelor noastre cu cele ale cititorilor, e un semn bun că, atunci când apare o carte-fenomen ca Solenoid, succesul este unul total.
Alte cărți care au apărut în topurile redacției noastre sunt: Cum încărunțește o blondă, de Adriana Bittel, Războiul mondial al fumătorilor, de Marin-Mălaicu Hondrari, Gravitație, de Svetlana Cârstean, Obiecte umane, de Teodor Dună, În urmă nu mai e nimic, de Cosmin Perța, Omul de la fereastră, de Alexandru Vlad, Șoseaua virtuții. Cartea câinelui, de Cristian Teodorescu, Manuscrisul fanariot, de Doina Ruști, aparenta naturalețe a vieții, de T.S. Khasis, București ’21, coordonat de Svetlana Cârstean, MJC, de Ion Iovan, 4.AM. Cantosuri domestice, de Radu Vancu, Istoria regelui gogoșar, de Radu Aldulescu sau Dincolo de portocali, de Ioana Bâldea Constantinescu.
Au votat: Eli Bădică, Andreea Banciu, Adina Dinițoiu, Marius Chivu, Cristina Foarfă, Dana Jenaru, Mihaela Pascu, Alina Purcaru, Silvia Dumitrache.
Topul publicului
Pe 19 ianuarie, vă întrebam care credeți că este cea mai bună carte românească apărută anul trecut. 362 de cărți – 183 de poezie, 43 de volume de proză scurtă și 136 de romane – au fost supuse la vot – noi am venit cu o listă inițială, pe cât s-a putut de completă, iar apoi am fost atenți la semnalele din comentarii și am introdus aproape 50 de cărți la sugestiile voastre, într-un timp cât mai scurt cu putință, imediat ce am verificat informațiile primite. Menționăm, încă o dată, că regulamentul a permis oricărui cititor, respectiv autor, să ne semnaleze o carte anume, așa că nu ne considerăm responsabili pentru întârzierea cu care au apărut unele volume în listă, puteau fi propuse mai devreme. Așadar, recitind materialele de anii trecuți, realizăm că și în 2015 a crescut producția de cărți românești.
De cealaltă parte, s-a mărit considerabil și numărul de cititori-votanți. Ne bucurăm că, anul acesta, numărul celor care au votat a fost mai mult decât dublu față de cel de anul trecut, demonstrând interesul în continuă creștere față de literatura română – concret, dacă în 2015 anunțam că au fost 3433 de votanți care au acordat 6833 de voturi, în ianuarie-februarie 2016, 7233 de oameni au dat 12590 de voturi. Nu putem decât să vă mulțumim pentru că citiți literatură română contemporană, că v-ați exprimat opiniile participând la sondajul nostru și vă încurajăm să susțineți autorii români în continuare!
Creșterea în popularitate, feedback-ul și interesul foarte mare pentru ceea ce a pornit ca fiind un simplu sondaj pe Bookaholic ne bucură și ne responsabilizează în același timp, urmând ca, de anul viitor, să regândim întreg procesul de propunere și votare, dar și de evenimente conexe topului sau campanii de promovare a literaturii române contemporane.
Prin urmare, așa cum spuneam și la începutul articolului, anul acesta avem parte de o altfel de premieră: cartea cea mai votată de public (cu 557 de voturi) a fost cea mai apreciată și votată și în redacția Bookaholic. Solenoid, de Mircea Cărtărescu, este Cea mai bună carte românească din 2015!
Mai jos, capturi de ecran din interfața de vot cu topul general și topurile pe categorii („Roman”, „Proză scurtă” și „Poezie”).
Îi felicităm pe toți participanții și vă mulțumim tuturor celor care ați votat! Vom reveni în scurt timp cu tragerea la sorți pentru voucherele Cărturești.
N.B.: Dacă sunt scriitori care își doresc să știe numărul de voturi primit de cartea lor, îi rugăm să ne spună în comentarii și noi vom extrage din baza de date.






Vă rog să îmi spuneți numărul de voturi, secțiunea ”Roman”, pentru:
Mineral – Dănuț Ungureanu, Marian Truță
ERAL – Liviu Surugiu
Omul fluture – Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei
Biblia pierdută – Igor Bergler
Mulțumesc!
Mineral: 15.
ERAL: 26.
Omul fluture: 46.
Biblia pierdută: 162.
Multumesc mult!
Cu drag!
Suge-o. Ramona!–> 186 voturi. RUSINE!
N-as putea cumpara o carte cu un asemenea titlu (indiferent de continutul sau).
M-as rusina cand ar trebui s-o platesc la casa!
N-as putea prezenta-o nici familiei.
Rușine cui, domnule Horea? Sper că sunteți conștient că așa au votat oamenii, fiecare are dreptul la propria opinie…
Mulțumesc!
Cu drag!
D-soarei Eli Badica
RUSINE celui care a pus cartii sale un asemenea titlu pervers!
Am înțeles, mulțumesc.
Vampirul de pe Strada Sforii de Sergiu Someșan?
E o glumă? Am răspuns deja de 2 ori. 🙂 29 de voturi.
“Structuri pentru demolat gala” cate voturi a avut?
14 voturi
14 voturi.
Iertați-mă și Dumnezeu să mă ierte!
Iertați-mă și îl rog și pe Bunul Dumnezeu să mă ierte.
Am întrecut măsura cu acel concurs, care nici măcar nu e un concurs de carte, ci unul de PR cultural. Voi șterge toate postările legate de această întâmplare.
Zilele acestea am fost un exemplu foarte prost și, prin mândria mea, am dezonorat Numele Domnului nostru Iisus Hristos și Biserica noastră.
(Blogul dumneavoastră ar trebui să menționeze în dreptul cărții mele că a lipsit de pe lista de vot în primele șapte zile din cele douăzeci ale votării. Și cinstit ar fi să spună o vorbă despre asta și Mircea Cărtărescu și Adrian Suciu, cei aduși de această conjunctură în fruntea listei. Dar eu să-mi văd de ale mele. Literatura română, cu excepția celei ortodoxiste, e oricum o epavă…)
Așadar, trebuie să recunosc – eu sunt cel care a greșit, împroșcându-i cu felurite jigniri pe alții și neuitându-mă la mine, păcătosul!…
http://yanush.wordpress.com/2016/02/10/iertati-ma-si-dumnezeu-sa-ma-ierte/
Cine a propus si cine a votat in topul publicului? Adica ce cauta Cautand fericirea – o Sandra Brown wannabee- care in versiunea publicata online nici nu stie sa scrie corect gramatical cu 420 de voturi, fata de 570 Solenoid sau 162 Biblia pierduta sau 26 ERAL?
E o gluma, nu???
Am spus-o de multe ori. Toate cărțile care se află în lista de mai sus sunt apărute în 2015 și se încadrează în cele trei categorii: roman, proză scurtă și poezie. Acestea au fost criteriile după care ne-am ghidat când am alcătuit lista. Știind că ne e imposibil să cuprindem tot, ne-am rugat cititorii să ne semnaleze cărțile omise. Așadar, lista inițială a fost updatată cu aproximativ 50 de volume. Că ne plac sau nu ne plac o parte dintre cărțile incluse aici, că ni se par inegale din punct de vedere al valorii, aceasta este o problemă ce ține de gust. Literatura este subiectivă, până la urmă.
Cine a votat? Oricine. Nu am limitat în niciun fel accesul la vot. Singurele reguli au fost acordarea a maxim 3 voturi într-o singură sesiune și dreptul de a vota o singură dată. Sper că vă imaginați că n-aveam cum să facem o preselecție a votanților, da? 🙂
Cate voturi a primit „Literatura” de Andrei Mocuta?
96