În colecția „Clasici contemporani” a Editurii Litera a apărut, spre sfârșitul săptămânii trecute, o nouă carte a scriitorului australian Richard Flanagan. Ne-am bucurat tare de veste, sperăm că și voi, mai ales că am pus la cale, împreună cu Editura Litera, un concurs în care puteți câștiga 3 exemplare ale volumului cu pricina. Personal, abia aștept să-l (re)citesc pe Flanagan.
Mai jos, câteva detalii despre „Să bați din palme cu o singură mână”, de Richard Flanagan, mecanismul de concurs și câteva mențiuni. Pe locuri, fiți gata… start! 🙂
Update câștigători:
Premiile: 3 exemplare „Să bați din palme cu o singură mână”, de Richard Flanagan
Într-o noapte geroasă din 1954, o femeie coboară treptele barăcii unde spera să înceapă o nouă viață și dispare în iarna australiană, lăsând în memoria Sonjei, fiica ei de trei ani, doar ecoul unui cântec de leagăn. Treizeci și cinci de ani mai târziu, Sonja se întoarce în locurile copilăriei, vrând să înțeleagă motivele acestui abandon. Își întâlnește tatăl, a cărui cumplită furie a alungat-o de acasă, și trebuie să înfrunte demonii trecutului ce i-a bântuit părinții: ororile ocupației naziste din Slovenia, țara ei de origine.
Să bați din palme cu o singură mână zugrăvește barbaria unei lumi vechi și asprimea unei țări noi, unde destine fără speranță caută să se răscumpere prin iubire.
„De la începutul de o stranie frumusețe la finalul impresionant, iată o poveste sfâșietoare, țesută cu măiestrie.” (Literary Review)
„Flanagan insuflă acestei povești australiene o sensibilitate est-europeană à la Milan Kundera… Să bați din palme cu o singură mână este un roman menit să devină clasic.” (Sunday Herald Sun)
„Obsedant și de neuitat.” (The Canberra Times)
Cum câștigi unul dintre cele 3 exemplare
Pentru a participa la concurs, trebuie să ne descrieți pe scurt, într-un comentariu, o amintire memorabilă de-ale voastre din copilărie.
Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Mențiuni
Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterele Bookaholic și Litera.
Perioada de desfășurare a concursului: 7 – 11 martie, ora 23:59.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 martie.
Ma tot intorc la amintirea mersului la pescuit cu unchiul meu. Mergeam in locuri cunoscute de el din propria copilarie, pe Somes, langa Dej, si reuseam negresit sa ii stric mojo-ul de pescar serios incurcand nylonul, stricand carligele sau scapand pestii din mincioc.
Unchiul meu mi-a incurajat de cand eram mic pasiunile si talentele, si gratie lui, pana la varsta de 14 ani aveam cateva povestiri amuzante de la pescuit publicate in Almanahul Vanatorului si Pescarului Roman. Look me up 🙂
Îmi place să îmi mai dau câteodată câte un refresh în folderele minții şi să scotocesc după copilărie. Îmi amintesc însă cu drag de căutările noastre prin cotloanele beciului plin ochi cu borcane, câte borcane atâtea comori. Cu un ger de crăpau pietrele afară, noi ne îndestulam lângă sobă cu caise, cireșe sau căpșuni, care mai de care mai zemoase. Uite așa știa bunica să aducă soarele în sufletele noastre pline de compot! Da, de asta mi-e dor! Mi-e dor să miroasă a mai multe anotimpuri deodată!
O amintire din copilaria mea s-a petrecut, bineinteles, la tara. Eram intro primavara la matusa mea la vie mai multe persoane- mama sora verisoare etc- si cum mie imi plac foarte mult florile am intrat in padurea de langa vie, si am tot intrat, culegand flori si alergand dintrun loc in altul pana neam pierdut. Tin sa zic ca aceasta padure este foarte lunga si lata si multe persoane sau pierdut aici deoarece la un moment dat nu iti mai dai seama sa mai iesi si tot intri mai tare. Noi nu ne-am dat seama dar trecusera aproximativ 2 ore de cand plecasem. Mama si matusa au inceput sa ne caute si sa ne strige. Noi neam speriat fiindca efectiv nu stiam ce sa facem si fiind in padure vocea rasuna si nu intelegeam ce se aude cine striga din ce parte. Dar intrun final neau gasit. Am primit o pedeapsa si o urechiala pe masura prostie pe care o facusem. Si fiindca leam speriat foarte tare, dar speriate eram si noi, fiindca am zis ca pana acolo ne-a fost. Am zis ca nu ne vor ierta pentru asta dar peste ani de zile ne amintim si radem de toata isprava facuta.
Nu stiu cati ani aveam,sase sau sapte, aveam un pardesiu din buret, realmente din buret, bleumarin cu niste tentative de carouri care nu imi tinea deloc de cald, dar era sfarsitul lui martie si ma jucam la “Academie” asa ii spuneam noi, copiii de atunci, Facultatii de Medicina (actualmente Grigore T. Popa din Iasi), inflorise o tufa de rachita, galben viu, surprinzator si datator de speranta… In balta rezultata din topirea zapezii de la baza ei, se reflecta o raza de soare, probabil prima din anul acela, altfel nu stiu de ce mi-ar fi ramas in minte, dar stiu ca, in pardesiul meu ponosit, am cantat si am dansat in jurul acelei tufe inflorite si scaldandu-ma la propriu in acea raza de soare fara sa-mi pese, mie, care indeobste sunt atat de retinuta ca ma expun ridicolului, atunci, la inceputul anilor ’70 cand lumea nu se expunea, la noi, in Romania acelor ani….Oricum si orice ar fi, daca ma intreaba cineva cu ce asociez fericirea, indiscutabil as descrie o tufa inflorita de rachita, o raza de soare si un pardesiu bleumarin din buret care imi ramasese mic si nu mi-a tinut niciodata de cald… totusi….
Imi amintesc cum, intr-o seara de vara, imi plimbam fratiorul intr-o taraboanta in curtea bunicilor. Aveam vreo 8 ani, iar el 4. Nici eu nu stiu de ce este aceasta prima amintire care imi apare in minte, dar banuiesc ca este legata de copilaria frumoasa pe care am petrecut-o la tara si de faptul ca mi se cam face dor de ea.
Copilaria mea a fost una minunata inafara faptului ca am crescut departe de parintii,ei fiind plecati in strainatate deci eu am crescut la bunici,impreuna cu verisoara mea.De fiecare data cand bunica facea gogosi eram primele care veneau sa modeleze aluatul.Faceam forme dupa anotimpul respectiv daca era primavara faceam flori,daca era vara faceam pasarele,daca era toamna faceam frunzulite sau picaturi de ploaie,iar daca era iarna faceam oameni de zapada.Ce momente minunate!Ce copilarie frumoasa!As da orice doar ca sa retraiesc acele clipe presarate cu zahar!
O iarna la tara, in Baragan, cu zapada atat de mare incat puteam construi cazemate in spatele casei, in care intram cativa copii, iar cand ieseam era bataie cu bulgari 🙂
Eu n-am să uit vreodată ziua de vară petrecută în hamac, citind Baltagul. 8 ore mi-au trebuit pentru a termina volumul, care m-a cucerit. Aș vrea să-mi mai permit și-acum astfel de escapade literare 🙂
Amintirea cea mai draga a copilariei se petrecea la tara,dimineata,cand ma trezea bunica, cu mana plina de biscuiti. Biscuiti pe care copiii nostri nu i-ar manca nicicum.
Imi amintesc Craciunul din clasa a saptea cand, culcata sub bradul de Craciun, plin de luminite am citit Cei trei muschetari. Imi amintesc luminitele care palpaiau si desenau ace de brad pe literele cartii, mirosul de brad, covorul persan verde pe care eram intinsa si pe sora mea, acum profesoara de lb romana, care statea in pat si citea si ea. Ma bucur ca mi-a insuflat placerea cititului, ca m-a facut sa descopar lumi noi si interesante. La multi ani tuturor femeilor din viata noastra care ne-au modelat mintea frumos!