În colecția „Clasici contemporani” a Editurii Litera a apărut, spre sfârșitul săptămânii trecute, o nouă carte a scriitorului australian Richard Flanagan. Ne-am bucurat tare de veste, sperăm că și voi, mai ales că am pus la cale, împreună cu Editura Litera, un concurs în care puteți câștiga 3 exemplare ale volumului cu pricina. Personal, abia aștept să-l (re)citesc pe Flanagan.
Mai jos, câteva detalii despre „Să bați din palme cu o singură mână”, de Richard Flanagan, mecanismul de concurs și câteva mențiuni. Pe locuri, fiți gata… start! 🙂
Update câștigători:
Premiile: 3 exemplare „Să bați din palme cu o singură mână”, de Richard Flanagan
Într-o noapte geroasă din 1954, o femeie coboară treptele barăcii unde spera să înceapă o nouă viață și dispare în iarna australiană, lăsând în memoria Sonjei, fiica ei de trei ani, doar ecoul unui cântec de leagăn. Treizeci și cinci de ani mai târziu, Sonja se întoarce în locurile copilăriei, vrând să înțeleagă motivele acestui abandon. Își întâlnește tatăl, a cărui cumplită furie a alungat-o de acasă, și trebuie să înfrunte demonii trecutului ce i-a bântuit părinții: ororile ocupației naziste din Slovenia, țara ei de origine.
Să bați din palme cu o singură mână zugrăvește barbaria unei lumi vechi și asprimea unei țări noi, unde destine fără speranță caută să se răscumpere prin iubire.
„De la începutul de o stranie frumusețe la finalul impresionant, iată o poveste sfâșietoare, țesută cu măiestrie.” (Literary Review)
„Flanagan insuflă acestei povești australiene o sensibilitate est-europeană à la Milan Kundera… Să bați din palme cu o singură mână este un roman menit să devină clasic.” (Sunday Herald Sun)
„Obsedant și de neuitat.” (The Canberra Times)
Cum câștigi unul dintre cele 3 exemplare
Pentru a participa la concurs, trebuie să ne descrieți pe scurt, într-un comentariu, o amintire memorabilă de-ale voastre din copilărie.
Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Mențiuni
Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterele Bookaholic și Litera.
Perioada de desfășurare a concursului: 7 – 11 martie, ora 23:59.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 martie.
Imi amintesc, copil fiind atunci, cum mergeam impreuna cu bunicul meu la stupi in diverse locatii, care de care mai frumoase. La padure de tei, de salcami sau la culturi de floarea soarelui, sau rapita, sau flori de balta. Ma leaga amintiri foarte frumoase petrecute in natura, alaturi de bunicul din partea mamei si de albine 🙂 De mentionam ca dormeam cateva zile acolo unde mergeam, datorita faptului ca aveam o cabana portabila. Ce amintiri, ce aer curat, ce miere buna 🙂 Intoarce-te copilarie! Imi pispesti!
Una dintre cele mai memorabile amintiri din copilărie este când bunicul meu din partea mamei mă dădea în leagăn pe mine şi pe verişoara mea. Avea ochelari cu lentile foarte groase, zâmbea ştirb şi era pâinea lui Dumnezeu când nu era beat. De altfel este şi unica amintire care îmi persistă în minte, deoarece eram destul de mică în momentul morţii sale, dar plăcerea de a mă da în leagăn a rămas vie chiar şi acum.
“Plutesc, pur şi simplu plutesc!! Nimeni nu mă poate opri!”. Ba da, timpul. Caracterul acesta fantastic-legendar obişnuiam să mi-l atribui, copil fiind. Copil, adică om-care-poate-să-facă-orice.
Pluteam susţinută de un cocon albastru-sidef(păturica mea), care se mula după forma trupuşorului meu gingaş, de om născut nu foarte demult. Coconul, la rândul lui, era suspendat de o forţă paranormală, provenită dintr-o prezenţă ocrotitoare indestructibilă- Tata. Iar Eu, centrul microcosmosului ce cuprindea coconul şi ceva mai mult, ceva ce nu ştiam sigur ce este. Iubire.
Sub această învăluire albastră obişnuiam să mă teleportez dintr-o cameră în alta, chiar şi atunci când adormeam pe canapea- cea mai tare teleportare: inconştientă.
Aş vrea să mai am super-puteri. Dar a intervenit ceva, nu ştiu ce.
De fapt, ştiu. Din păcate. Acum ştiu. Moartea
(A ce?
A cui?)
…
..
.
Ce-mi vine acum în minte sunt diminețile când mergeam cu cana de ceai după mine la școală. Cum făceam 5 minute până la ea, mă trezeam la fără 15, mă îmbrăcam repejor și cum nu aveam timp să-mi beau ceaiul… luam cana cu mine. Mereu se uita lumea la mine ciudat când mă vedeau cu cana în mână, dar eu țopăiam cu zâmbetul până la urechi cu cana mea cu ceai cald în mână. Fericire simplă de copil, o cană de ceai cald dimineața. Unele obiceiuri năstrușnice încă mi le păstrez și azi. Copilul de altădată încă e cu mine.
Imi amintesc de o iarna bogata in zapada, in care noi, copiii, ne dadeam zilnic cu sania pe strazile inzapezite, pe care mai circula, din cand, in cand, cate o masina, moment in care cineva striga “Masina!” si toti ne dadeam la o parte…
Nu am sa uit niciodata prima zi de clasa a 9 a.In ziua aceea s-au intamplat multe dar nu o sa uit cum m-am ratacit pe holurile liceului sau cum noua diriginta m-a confundat cu un parinte din cauza inaltimi.
Imi amintesc cand seara bunica imi povestea amintiri din copilaria si tineretea ei.
Păpușile Sorina și Dorina au nevoie de hăinuțe noi. Mă duc la tanti Chirața, croitoreasa cartierului, și-mi dă resturi de materiale. Câteva dintre ele sunt lucioase și au fire aurii prin ele. Acasă, cu ajutorul mamei, îmi transform păpușile în prințese.
Seara, dormim toate trei (eu, la mijloc) fericite.
Copilăria a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele, am nenumărate amintiri memorabile.
Una dintre cele mai frumoase amintiri este aceea când bunicii mei și ai surorii mele se jucau cu noi de-a fața ascunselea. Plăcerea era că întotdeauna ne ascundeam doar noi două :)) .
Nu îmi amintesc eu însămi asta, dar părinții îmi tot povestesc și râd de fiecare dată. Părinții ne-au lăsat la bunici pe mine și pe fratele meu și au plecat undeva la 3 km distanță. Fratele meu, având vreo 8 ani, eu în jur de un an, s-a plictisit, m-a luat în brațe și a plecat cu mine la părinți. Ei au râs când ne-au văzut și au fost fericiți că n-am pățit nimic, dar bunicii ne căutau îngrijorați pe la vecini, prin fântâni. Mi-aș fi dorit să fiu puțin mai mare, să îmi aduc și eu aminte de această peripeție. :))