În colecția „Clasici contemporani” a Editurii Litera a apărut, spre sfârșitul săptămânii trecute, o nouă carte a scriitorului australian Richard Flanagan. Ne-am bucurat tare de veste, sperăm că și voi, mai ales că am pus la cale, împreună cu Editura Litera, un concurs în care puteți câștiga 3 exemplare ale volumului cu pricina. Personal, abia aștept să-l (re)citesc pe Flanagan. 

Mai jos, câteva detalii despre „Să bați din palme cu o singură mână”, de Richard Flanagan, mecanismul de concurs și câteva mențiuni. Pe locuri, fiți gata… start! 🙂

Update câștigători:

concurs litera participanti

concurs litera castigatori

Premiile: 3 exemplare „Să bați din palme cu o singură mână”, de Richard Flanagan

CL24 Sa bati din palme cu o singura mana, de Richard FlanaganÎntr-o noapte geroasă din 1954, o femeie coboară treptele barăcii unde spera să înceapă o nouă viață și dispare în iarna australiană, lăsând în memoria Sonjei, fiica ei de trei ani, doar ecoul unui cântec de leagăn. Treizeci și cinci de ani mai târziu, Sonja se întoarce în locurile copilăriei, vrând să înțeleagă motivele acestui abandon. Își întâlnește tatăl, a cărui cumplită furie a alungat-o de acasă, și trebuie să înfrunte demonii trecutului ce i-a bântuit părinții: ororile ocupației naziste din Slovenia, țara ei de origine.

Să bați din palme cu o singură mână zugrăvește barbaria unei lumi vechi și asprimea unei țări noi, unde destine fără speranță caută să se răscumpere prin iubire.

„De la începutul de o stranie frumusețe la finalul impresionant, iată o poveste sfâșietoare, țesută cu măiestrie.” (Literary Review)

Flanagan insuflă acestei povești australiene o sensibilitate est-europeană à la Milan Kundera… Să bați din palme cu o singură mână este un roman menit să devină clasic.” (Sunday Herald Sun)

„Obsedant și de neuitat.” (The Canberra Times)

Cum câștigi unul dintre cele 3 exemplare

Pentru a participa la concurs, trebuie să ne descrieți pe scurt, într-un comentariu, o amintire memorabilă de-ale voastre din copilărie. 

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Mențiuni

Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterele Bookaholic și Litera.

Perioada de desfășurare a concursului: 7 – 11 martie, ora 23:59.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 martie.

Mult succes!

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


52 comentarii
  1. Rosu Oana Nicoleta

    Imi amintesc cum s-a intamplat totul cand eram sa ma inec. Prin spatele gradinii parintilor mei trecea un parau. Am ajuns in joaca, impreuna cu alti doi copii, pe malul paraului. Ceilalti copii aveau aproximativ aceeasi varsta cu mine. Plouase foarte mult, apa avea o adancime de 2 metri (masurati ulterior) si era foarte tulbure. Am alunecat pe mal si m-am agatat de o radacina. Aceasta a cedat, dar m-au prins de o mana copiii. Au reusit sa ma traga pe mal. Toata uda, plina de lut si speriata am ajuns in curte…

    Reply
  2. Patratanu Elena

    O amintire memorabila si olfactiva va ramane pentru mine mirosul de cozonaci facuti de bunica in cuptorul de pamant din curte…din vina carora m-am ales de multe ori cu dureri de burta ,fiindca mancam precum pelicanul cozonacul fierbinteeee…:)

    Reply
  3. Tudusciuc Cornelia Elena

    Amintiri din copilărie sunt multe si toate sunt memorabile, dar ca sa aleg una… îmi amintesc cum stăteam de dimineața până seară tarziu la sanius; iar atunci când intram in casa aveam țurțuri la propriu la picioare, dar nouă nici ca ne păsa, dimineața o luam de la capăt… ufff ce vremuri???

    Reply
  4. Raicu Roxana

    Amintiri !Un copil crescut la tara are un bagaj plin cu amintiri ,una dintre amintiri este ce a in care tatal meu a incercat subtil sa ma faca sa nu mai intru intr o cladire abandonata . La o distanta de cateva case de a mea era o fosta brutarie ,cand nu era nimeni atent la mine ma duceam in interiorul cladiri si cantam ,imi placea sunetul ,ecoul din interior .Intr o zi ma tinea de mana si am trecut pe langa cladire si ma intreaba daca vreau sa mi spuna o poveste.Povestea era cum un paznic a fost atacat de lilieci pentru ca lor nu le place sa fie deranjati ,normal na m mai intrat niciodata ,dar tot ma duceam pe langa cladire la coltul ei era un malaxor ma urcam pe el si invarteam de cupa si cantam in gand .Chiar si acum adult cand trec pe langa ea din instinct imi ridic privirea spre acoperis.

    Reply
  5. Alina

    Îmi aduc aminte perfect momentul în care eu și fratele meu am vrut să facem cozonaci. Acțiunea a avut loc imediat după Paști, iar pentru că ni se părea că, cozonacii din debara erau prea tari, ne-am gândit să facem noi alții, că doar văzusem de atâtea ori cum îi făcea bunica. Așa că am amestecat făină, ouă, lapte și zahărul pe covor, ca să putem să-i frământăm mai bine. Am întâmpinat o problemă abia atunci când am vrut să-i coacem deoarece părinții noștri au scos butoanele de la aragaz. Bineînțeles că am lăsat alatul așa pe covor, iar când au ajuns acasă nu au mai putut salva covorul și l-au aruncat.

    Reply
  6. Bianca Oana

    Imi amintesc si acum foarte clar momentul cand am decis impreuna cu 2 prietene de la tara sa plecam prin padure, la o foarte mare distanta fata de casa bunicii mele. Aveam doar 10 ani si am dorit sa ne plimbam dar nu am spus nimanui unde plecam sau de ce. Tot catarandu-ne peste dealuri la un moment dat ne-am pierdut (asa am crezut noi). Dupa un timp destul de lung in care am mancat zmeura crezand ca nu vom ajunge niciodata acasa si imaginandu-ne protagonistele unui roman de aventura, am zarit-o pe bunica mea incercand sa urce dealul pe care ne aflam, suparata si cu intreaga fata rosie (mai tarziu am aflat ca nu din cauza efortului depus 🙂 ). Incepand din ziua aceea, am spus intotdeauna parintilor si bunicilor unde ma duc si unde ma vor putea gasi.Totusi, as fi vrut sa invat aceasta lectie intr-un alt mod:)

    Reply
  7. Rocsi Ciobanu

    Amintiri din copilarie sunt multe, placute, mai neplacute, de toate felurile. Au ramas in suflet amintirile din perioada Craciunului, fiind sarbatoarea mea preferata inca de atunci. Nu raman in urma vacantele petrecute la bunici, in special vacantele de vara, cand veneau nepoatele/nepotii tuturor vecinilor. Eram din diferite zone ale tarii, vorbeam fiecare cu accent diferit, iar asta ne amuza copios si ne imitam zilnic. Imi amintesc ca una din vecine avea nepoate venite din Timisoara. Ne-a chemat la masa, iar una din nepoate a cerut pita, iar eu pana atunci nu stiam ca pita este paine. Au ras copios de mine, dar si eu. Tot la ele am auzit de lubenita. Ajunse in curte, ele cer lubenita, eu tot le intrebam ce anume sa le dau, ele tot imi repetau lubenita. Pana nu mi-au aratat cu mana ce este, nu am stiut. Multe, multe amintiri frumoase, amuzante, de care imi amintesc cu mult drag si acum!

    Reply
  8. Cosmin Lazăr

    Când sunt întrebat de amintiri memorabile din copilărie, răspunsul e unul și același: momentele petrecute alături de bunica mea maternă. O iubesc pe această femeie gospodină, harnică, extrem de amuzantă, care în viață, în ciuda tuturor greutăților (și a trecut prin greutăți, nu glumă!) a știut să zâmbească, a știut s-o ia de la capăt cu optimism și speranță! Poveștile ei pline de haz, pe care o puneam să mi le repete de fiecare dată și prăjiturile prospăt scoase din cuptor conturau niște clipe unice, de neuitat…

    Reply
  9. Chirita Andreea Daniela

    Îmi amintesc cu drag de zilele în care după ploaie plecam cu tataie la plimbare. Bineînțeles că mama mă îmbrăca frumos, cu hăinuțe curate, dar eram copil…
    Erau zone unde băltea apa și se făcea o băltoacă. Mă uitam la tataie și îi ceream să îmi dea drumul la mâna. El îmi spunea “doar una să știi, că te ceartă mamii” și în următoarea secundă săream în băltoacă … “pac tataieeee” și hainele mele se murdăreau …

    Reply
  10. Rosu Radu Cristian

    Si astazi imi aduc aminte cu drag de prostioarele pe care le faceam cand eram mic. Pe vremea cand eram la gradinita din sat, eram tot timpul suparat ca nu ma joc mai mult cu jucariile din clasa. Asa ca, m-am gandit ca n-ar fi rau sa ma joc doar eu cu ele. Am vazut ca a ramas o fereastra deschisa, iar dupa ce a plecat toata lumea, am sarit in clasa. M-am jucat acolo cateva ore, timp in care mama m-a cautat disperata.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *