Pentru foarte multă vreme istoria a fost scrisă de bărbați și a fost despre bărbați. E o discuție lungă de ce a fost așa și nu altfel și nu-mi propun aici să vorbesc despre asta. Mi-am propus, în schimb, să fac ceea ce știu mai bine: să recomand câteva cărți care prezintă lumea la feminin și care ar putea fi o bună introducere pentru cei ce sunt interesați de acest subiect.

Printr-o scurtă verificare pe site-urile editurilor și ale librăriilor am descoperit că multe dintre cărțile pe acest subiect pe care le-am citit (mai ales în facultate) nu mai sunt disponibile pentru a fi cumpărate, așa că, dacă doriți să aprofundați subiectul, se cam impune o vizită la bibliotecă.

A curs multă cerneală pentru a se descrie lumea la feminin (din nenumărate perspective: sociologice, istorice, antropologice, personale etc.). Am încropit o listă de 10 titluri despre lumea la feminin ce se găsesc încă în librării, dar mi-am notat într-un colț al agendei mentale să revin și cu alte articole (dedicate mai ales cărților care nu se mai găsesc în librării, dar care ar fi păcat să fie uitate). Am încercat să fac o listă cât mai eclectică și mai diversificată, pentru a surprinde această „lume la feminin” din cât mai multe perspective.

 

50-de-nuante-ale-feminismuluiCincizeci de nuanțe ale feminismului, coord. Lisa Appignanesi, Rachel Holmes, Susie Orbach  

Poziționându-se încă de la început ca o editură interesată în promovarea cărților de nișă dedicate segmentelor marginalizate, era de așteptat ca o parte a cărților tipărite de Hecate să fie dedicate femininului și feminității de-a lungul istoriei. Trei dintre titlurile cu care s-a lansat editura chiar au fost dedicate femeilor (Cincizeci de nuanțe ale feminismului, coord. Lisa Appignanesi, Rachel Holmes, Susie Orbach; Trupuri subversive. O istorie secretă a femeilor și tatuajelor, de Margot Mifflin; Graffiti la feminin, de Nicholas Ganz), în timp ce o a patra (De ce să fii fericită când poți fi normală, de Jeanette Winterson) prezintă o viziune personală asupra feminității și, mai ales, a propriei descoperiri.

Parafrazând prin titlu una dintre cele mai populare cărți anti-feminine ale vremii noastre, cartea este construită la intersecția a cincizeci de viziuni diferite asupra feminismului. De la expresii grave până la expresii jucăușe, nici o viziune nu seamănă (așa cum e și normal) cu cealaltă.

Printre autoare se numără Tahmima Anam, Joan Bakewell, Bidisha, Lydia Cacho, Shami Chakrabarti, Lennie Goodings, Linda Grant, Natalie Haynes, Siri Hustvedt, Jude Kelly, Kathy Lette, Kate Mosse, Bee Rowlatt, Elif Shafak, Ahdaf Soueif, Meera Syal, Shirley Thompson, Natasha Walter, Jeanette Winterson, Alison Bechdel și multe altele.

 

12592409_532502166924180_4826369045836431059_n„Deznădăjduită muiere n-au fost ca mine”. Femei, onoare şi păcat în Valahia secolului al XIX-lea, Nicoleta Roman (coord.)

De ani buni, istoriografia românească recuperează multe lacune din istoria națională, iar istoria femeilor (nescrisă, nespusă, neștiută) e una dintre acestea. Deși nu e mare, bibliografia pe această temă există și aș menționa doar două studii: Văduvele sau despre istorie la feminin (Ed. Polirom, 2008), volumul fundamental al lui Dan-Horia Mazilu, și Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea, de Alin Ciupală (Ed. Meridiane, 2003). De asemenea, abordând o perspectivă mai largă, și cărțile istoricului Constanța Vintilă-Ghițulescu recompun din frânturi acest gen de istorie pierdută (Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750–1860); Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750–1860); În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea; Focul amorului). Tot aici aș vrea să menționez o carte pe care am răsfoit-o foarte, foarte des în facultate dar care, din motive pe care nu le cunosc, nu a fost niciodată reeditată: Alfabetul doamnelor, de Ioana Pârvulescu, o excelentă analiză a personajelor feminine din literatura română.

Cartea coordonată de Nicoleta Roman își propune să prezinte „istoria dureroasă şi discretă a femeilor muntene”, o istorie recuperată din acte domnești, judecătorești sau ecleziastice ale primei jumătăți a secolului XIX.

De neam ales, ţărănci sau femei pripăşite la oraş, româncele se confruntă cu normele create şi impuse de bărbaţi. În faţa autorităţilor laice şi bisericeşti, când se despart de soţii cu care trăiesc rău, când se lasă răpite de iubiţii pe care familiile lor nu-i acceptă, când sunt judecate pentru infanticid, pentru adulter, pentru furtişaguri mărunte, pentru vrăjitorie sau pentru prostituţie, trebuie să se arate umile. Păcatele pe care le săvârşesc reprezintă nu doar nelegiuiri sau rătăciri omeneşti, ci şi o pată adusă onoarei bărbaţilor care le au sub oblăduire: taţi, fraţi, soţi. Aceste „deznădăjduite muieri” vor scăpa de obligaţia respectabilităţii doar odată cu apariţia legislaţiei moderne, odată cu emanciparea profesională sau făcând pasul fără întoarcere în lumea prostituţiei. (Editura Humanitas)

 

978-973-669-299-4_5Femeia eunuc, de Germaine Greer (Traducere: Sanda Aronescu)

Una dintre cărțile fundamentale pentru istoria mișcării feministe, Femeia eunuc, de Germaine Greer, este o carte incomodă și musai de citit. Mie mi s-a părut cel mai bun companion pentru romanele lui Margaret Atwood, ambele fiind scrise într-un stil ce amestecă ironia cu un fel de agresivitate a expresiei ce nu lasă loc iluzionării.

Pornind de la premisa că eliberarea sexuală este cheia eliberării femeilor, Greer tratează diferenţele biologice inerente şi inalterabile dintre femei şi bărbaţi, precum şi diferenţele psihologice profunde ce rezultă din condiţionarea socială. Pornind de la istorie, literatură, biologie şi cultură populară, examinarea sângeroasă a opresiunii femeii este un comentariu social vital, argumentat cu pasiune. (Editura Curtea Veche)

 

HaremHarem: Lumea din spatele vălului, de Alev Lytle Croutier (Traducere: Claudia Roxana Olteanu)

Parte istorie, parte album, Harem este o foarte bună introducere în lumea misterioaselor seraiuri orientale. Născută într-o casă veche („konak”) ce fusese pe vremuri haremul unui pașă, autoarea a crescut cu poveștile despre vechile haremuri pe care bunica sa și sora ei i le spuneau în șoaptă. Farmecul volumului este dat tocmai de acest amestec între istorie personală și documentare temeinică pe care îl întreprinde Alev Lytle Croutier.

 

Misteriosul şi fascinantul univers oriental este descris de Alev Lytle Croutier cu talent de povestitoare. Se întrepătrund în ţesătura textului mărturii lăsate de femeile care au trăit în haremurile de altădată, documente istorice, precum şi memorii şi jurnale de călătorie ale unor autori occidentali. O descriere la fel de hipnotică, de elegantă şi de complexă ca un arabesc. (Editura Corint).

 

memoriile-unei-fete-cuminti_1_fullsizeMemoriile unei fete cuminţi, de Simone de Beauvoir (Traducere: Ioana Ilie)

Simone de Beauvoir este deja un nume clasic atunci când vorbim despre mișcarea feministă. De la celebrul dicton „Femeie nu te naști, ci devii” din cartea sa fundamentală Al doilea sex (care se pare că va avea o nouă și mult-așteptată ediție la Humanitas), până la această autobiografie a sa și cărțile sale de ficțiune (de exemplu, volumul Femeia sfâșiată, ce prezintă trei viziuni diferite asupra feminității).

Memoriile unei fete cuminți, povestea vieții autoarei (născută în 1908) din copilărie până la 21 de ani, când, devenită studentă la Sorbona, îi întâlnise pe Sartre și pe alți tineri intelectuali de viitor, e socotită o operă clasică a genului și ilustrarea vie a filozofiei existențialiste. Este emoționanta mărturie a evoluției unei personalități de-a lungul copilăriei, adolescenței și a primei tinereți; mărturia unei „fete cuminți“ care a avut îndrăzneala să se desprindă de mediul convențional în care crescuse, de însăși credința catolică, pentru a gândi pe cont propriu. Și este, totodată, documentul unei epoci, al începutului de secol XX european. (Editura Humanitas)

 

o-istorie-putin-altfel-a-vrajitoarelor-si-a-prigonirii-lor_1_produsO istorie puțin altfel a vrăjitoarelor și a prigonirii lor, de Dieter Breuers (Traducere: Graal Soft)

Partea cea mai interesantă a cărții lui Dieter Breuers este felul în care istoricul german încearcă să pună în context informațiile istorice despre vânătoarea de vrăjitoare care a bântuit Europa la finele Evului Mediu. Pentru cititorii nespecializați, acest mod de a transfoma istoria în poveste este mult mai atrăgător și, probabil, mai convingător.

Au făcut 60 000 de victime în șase secole. Acesta este teribilul bilanț al persecuției vrăjitoarelor din Evul Mediu până aproape de timpurile noastre. La început au fost Inchizitorii bisericii, mai târziu tot mai mult tribunalele laice au continuat vânătoarea de vrăjitoare și magie. Oamenii acelor vremuri erau îngroziți, marcați de o teamă pe care azi prea greu o mai putem înțelege – teama de foamete, molime și război. Iar pentru toate aceste năpaste găseau repede explicația: magie și vrăjitorie. Dieter Breuers ne invită să parcurgem o istorie a evenimentelor acelor vremuri, marcate de prejudecăți, frică și decizii luate în pripă. (Editura Rao)

 

patimiri-ale-femeilor-in-vremea-reginei-margot-1553-1615_1_produsPătimiri ale femeilor în vremea reginei Margot (1553–1615), de Robert Muchembled (Traducere: Liviu Papuc)

Combinând documentația riguroasă cu o scriitură lejeră, cărțile lui Robert Muchembled prezintă aspecte „insolite” ale istoriei: femeia (Pătimiri ale femeilor în vremea reginei Margot), diavolul (O istorie a diavolului. Civilizația Occidentală în secolele XII-XX) sau orgasmul (Orgasmul și Occidentul. O istorie a plăcerii din secolul al XVI-lea până în zilele noastre). Volumul dedicat femeilor din vremea reginei Margot a însemnat, pentru mine, cel puțin, contextualizarea unei întregi literaturi „de capă și spadă” pe care am devorat-o în adolescență. Am redescoperit, astfel, dintr-o perspectivă mult mai documentată, dar foarte bine scrisă, personaje și epoci istorice care-mi erau familiare din romanele lui Alexandre Dumas, Michel Zevaco sau Maurice Druon. Profit de această ocazie să recomand, în întregul ei, colecția „Istorie” a Editurii Cartier, care, de-a lungul timpului, mi-a mijlocit lecturi frumoase și pline de informații.

Robert Muchembled investighează lumea universului feminin, într-o societate dominată de misoginismul călugăresc, pasiunea fiind mijlocul inventat de femei pentru a se emancipa de tutela masculină şi a-şi proclama propria identitate. (Editura Cartier)

 

lenaNu genul ăla de fată, de Lena Dunham (Traducere: Mona Mitarcă)

Lena Dunham este cunoscută drept creatoarea serialului HBO Girls, iar cartea sa, Nu genul ăla de fată, este scrisă exact în același stil. Eu nu am fost o fană a serialului și, prin urmare, nici a cărții. Am citit/vizionat cât am putut, dar, în mod clar, Lena Dunham nu este genul meu de fată. Cu toate astea, mesajul ei este foarte popular și este o parte importantă a discursului feminin contemporan prin demitizările pe care le propune și prejudecățile pe care le denunță. Mie pur și simplu nu-mi place forma în care a ales să dea expresie acestei feminități, dar asta nu o face o carte lipsită de valoare. E doar o chestie de gust.

 

În Nu genul ăla de fată, Dunham ridică un văl de pe experienţele care alcătuiesc procesul prin care ne construim drumul prin lume: cum e să te îndrăgosteşti, să te simţi singur, să ai cinci kilograme în plus deşi mănânci doar mâncare sănătoasă, cum e să trebuiască să te faci apreciată şi să-ţi demonstrezi valoarea într-o încăpere plină de bărbaţi care au dublul anilor tăi, cum e să întâlneşti iubirea adevărată şi, mai ales, cum e să ai tupeul de a crede că povestea ta este una care merită spusă. Exuberantă, mişcătoare şi atentă la detalii, Nu genul ăla de fată este un şir de telegrame trimise din linia întâi a frontului, din bătălia Cresc Mare. (Editura Publica)

 

saga_reginelorSaga reginelor, de Jean des Cars (Traducere: Diana Morărașu)

În ultima perioadă, Editura Corint a dedicat mai multe cărți de istorie femeilor: de la această Saga reginelor a celebrului istoric Jean des Cars și reversul său („întunecat”, am putea spune) Regine din umbră. Amante şi curtezane care au schimbat istoria, de Maria Pilar Queralt del Hierro, până la biografiile dedicate reginei Elisabeta a Marii Britanii (de Andrew Marr) și lui Jacqueline Kennedy Onassis (de Barbara Leaming) sau albumului lui Àngeles Caso dedicat lui Sissi, populara împărăteasă a Austro-Ungariei. Majoritatea cărților sunt mai degrabă lejere și, în general, scrise pentru cititorii nespecialiști și care vor să-și completeze cultura generală.

 

Cele paisprezece suverane ale căror vieţi Jean des Cars a ales să ni le povestească sunt tot atâtea mituri care înflăcărează amintirile şi vorbesc posterităţii prin destinul şi contribuţia lor decisivă la istoria lumii: Caterina de Medici, Elisabeta I a Angliei, Cristina a Suediei, Maria Tereza a Austriei, Ecaterina a II-a a Rusiei, Maria Antoaneta a Franței, Victoria a Marii Britanii, Eugenia a Franței, Sissi a Austro-Ungariei, Maria a României, Zita a Austro-Ungariei, Astrid a Belgiei şi Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Regine en titre aflate în fruntea statului, soţii de monarhi sau regente, ele și-au marcat epocile, au pus la cale înţelegeri, au urzit comploturi, s-au confruntat cu lupte succesorale, au declanșat războaie, au urmărit sau au obţinut pacea, ajutate de inteligenţa sau pur și simplu de farmecul lor. (Editura Corint)

 

fetita-inocenta-sau-seducatoare-fatala-o-istorie-a-scufitei-rosii_1_produsFetiţă inocentă sau seducătoare fatală? O istorie a Scufiţei Roșii, de Daniel Gicu

Am lăsat pentru final această carte care-mi este foarte dragă. Scufița Roșie este, probabil, cel mai cunoscut basm al copilăriei, iar interpretările care i s-au dat au variat în funcție de epoci și mentalități. În acest volum, Daniel Gicu analizează basmul din punct de vedere istoric, antropologic, sociologic sau literar, într-un excurs extrem de documentat și de interesant. De la posibilitatea interpretării basmului ca mit solar sau simbol al menstruației, la diverse interpretări folclorice, o istorie a variantelor basmului popular, un capitol dedicat lupului („De la vârcolac la gentleman”), viziunea asupra copilăriei sau ilustrații ale Scufiței Roșii. E un volum de colecție care stă bine în biblioteca oricărui cititor.

„Povestea Scufița Roșie este cunoscută, într-o formă sau alta, de milioane de oameni care nu au auzit de Perrault. De altfel, cea mai răspândită nu este versiunea lui Perrault sau cea a fraților Grimm, ci o variantă edulcorată, care combină elemente din ambele versiuni clasice. Statutul ei, ca unul dintre cele mai cunoscute personaje din cultura occidentală, face din Scufița Roșie un referent intertextual foarte eficient, chiar și în operele adresate copiilor.” (Daniel Gicu) (©Editura Cartier)

3 comentarii
  1. AvatarSimona R

    Si “Lapte negru”, a autoarei Elif Shafak poate intra in aceasta lista, zic eu. Cu si despre femei, despre scriitoare din lumea intreaga si alegerile lor… O carte foarte buna!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *