
Concurs închis. Câștigători: Ana și Alex. Câștigătorii vor primi un mail în care sunt informați cum pot intra în posesia premiilor.
Scriitorul Julian Sanchez alege un anticariat din Barcelona ca punct de plecare al poveştii sale misterioase. Aici negustorul de antichităţi Artur Aiguader este găsit mort în magazinul său. Iar scriitorul şi fiul său vitreg Enrique Alonso vine în oraş ca să preia afacerea şi găseşte o scrisoare-testament, în care tatăl său îl îndrumă către un manuscris latinesc din secolul al XV-lea, niciodată tradus.
Autorul manuscrisului pare a fi Casadevall, unul dintre arhitecţii Catedralei din Barcelona. După primele cercetări, Enrique află că tatăl său funcţiona ca o verigă de legătură între traficanţii de artă antică şi colecţionarii bogaţi. Dar şi că ,,piatra lui Dumnezeu”, un vechi măr al discordiei între civilizaţii, există undeva în Barcelona de azi…
Anticarul se numără printre cele mai noi apariţii din colecţia Strada Ficţiunii a Editurii All. Iar voi puteţi câştiga 2 cărţi dacă răspundeţi la întrebarea “Ce alt titlu din colecţia Strada Ficţiunii aţi vrea să citiţi şi de ce?”.
Noi, echipa Bookaholic, vom selecta cele 2 răspunsuri câştigătoare dintre cele mai interesante şi creative comentarii primite de la voi (aveţi grijă ca adresele de e-mail indicate să fie valide şi corecte, pentru a vă putea contacta). Găsiţi aici toate titlurile din colecţia Strada Ficţiunii. Deadline: Marţi, 25 octombrie, ora 12.00.
Mult succes!

Mie mi-ar plăcea să citesc şi “Cabalistul din Praga”, de Marek Halter. Povestea Golem-ului, noţiunile care ţin de ritual şi spiritualitate, totul într-un oraş aşa frumos cum e Praga, cred că mă vor ţine captivată şi voi vrea să citesc dintr-o răsuflare toată cartea.
Mi ar placea sa citesc Ma sinucid alta data de K Gier dar si PS Te iubesc de C Arhen. Prima mi se pare interesanta prin subiectul abordat intr-o lume in care valorile adevarate sunt inlocuite de toate nimicurile, si nu stim s apreciem viata pana cand se intampla acel ceva care ne face sa ne schimbam. De asemenea as citi cea de a doua carte pettru ca imi place stilul lui Arhen iar tema abordata mi se pare foarte romantica, si arata ca unii iubesc mult si dupa moarte
Mi-ar placea sa citesc P.S. Te iubesc, pentru ca intotdeauna cartea bate filmul,un film te limiteaza pentru ca iti arata o poveste vazuta prin ochii cuiva,pe cand daca citesti cartea,tu esti cel care participa alaturi de autor la crearea povestii,a personajelor si a sentimentelor.As vrea sa-mi regizez in minte ,propria varianta la “P.S.te iubesc”:).
As vrea sa citesc “Fetele din Shanghai” de Lisa See pentru ca fiecare carte pe care am citit-o despre lumea orientala a insemnat o introducere fascinanta intr-o cultura incredibila si dezvaluirea unor diferente de necrezut intre modul de viata si mentalitatea asiaticilor si cele ale noastre, cu care suntem obisnuiti si care ni se par singurele normale. Este extrem de interesant sa observi cat de diferiti suntem, cat de mult te influenteaza mediul si principiile pe care le cunosti de cand te stii si sa realizezi ca ai putea fi o persoana atat de diferita doar crescand intr-o alta parte a lumii.
Aş alege “Fetele din Shanghai” pentru că mă atrage atmofera exotică a oraşului respectiv, pentru că arată tradiţiile unei culturi îndepărtate, dar şi pentru că înfăţişează (judecând după descriere) viaţa unor fete care-şi câştigă existenţa ca modele pentru artişti. Ar fi un alt punct de vedere asupra acestei meserii, schiţată şi în ”Romana” lui Alberto Moravia. Totodată, intriga romanului te poartă în trecutul dureros al anilor zbuciumaţi de război şi îţi arată cum renaşti din cenuşă. Douăzeci de ani din viaţa unor tinere – un adevărat bildungsroman.
eu as vrea sa citesc ” Sus, in aer” pentru ca nu am vazut inca filmul si imi place sa citesc prima data cartea:)Intotdeauna e mai buna:P
Mi-ar placea mult sa citesc Britannia Road 22. Descrierea cartii incita, te cheama si pur si simplu, o vrei. Setea de a stii mai multe si mai ales de a afla semnificatia titlului.. Amanda Hodgkinson a stiut foarte bine cum sa-si ademeneasca cititorii, si sunt absolut sigura ca lectura ei va fi un deliciu. 🙂
Eu vreau sa citesc “Magazinul de sinucideri” de Jean Teule deoarece ideea de “comert cu lipsa de speranta” imi starneste curiozitatea si imaginatia. Si in acelasi timp, vreau sa descopar viziunea scriitorului despre un subiect atat de complicat/sensibil – sinuciderea.
As vrea sa citesc “Magazinul de sinucideri”. Sunt innebunita dupa lectura, indiferent de gen iar aceasta carte mi-a starnit curiozitatea in primul rand datorita titlului si in al doilea rand datorita dorintei de a afla punctul de vedere al autorului legat de acest subiect destul de controversat “sinuciderea”. 🙂
Mi-as dori sa citesc MA SINUCID ALTA DATA de Kerstin Gier. Am gasit aceasta carte acum ceva vreme pe mai multe pagini web; bineinteles, in primul rand atrage atentia deja titlul; citind insa scurtul rezumat, denota o doza de umor, situatii limita si probabil un deznodamant pe masura. Daca tot e la moda sinuciderea, sa vedem cum am face fata situatiei inverse, cand trebuie sa dam explicatii dupa anularea planurilor bine ticluite.