
Editura Frontiera a fost înființată în anul 2009 și a fost prima editură specializată în cărți necesare terapiei de recuperare a copiilor cu autism și alte întârzieri de dezvoltare. În afară de scopul mare, care este aducerea pe piața românească a unor texte fundamentale din domeniul educației speciale și al psihologiei copilului, editura și-a fixat ca standard obligatoriu condiții grafice de calitate pentru toate titlurile publicate.
Puteți afla mai multe despre această editură faină chiar de la Ileana Achim, directorul editorial, dintr-un interviu cu Ana Dragu din revista 2 Elefanți.
Pentru că pe 2 aprilie este Ziua Internațională a Autismului, aducem în atenția voastră trei titluri publicate la Editura Frontiera, după cum urmează: „De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism”, de Naoki Higashida, „În zbor barba nu crește”, de Horia Rizea și „Excentricități pe covorul de iarbă”, de Mihaela Maria Rizea.
Punem cele trei titluri în trei pachete și le trimitem către voi, în urma tragerii la sorți, dacă vă înscrieți la concurs printr-un comentariu în care să ne spuneți ce carte dintre cele menționate mai sus v-a atras cel mai mult atenția și de ce.
Update câștigători
(click pe capturile de ecran pentru a le mări)
Așadar, câștigătoarele celor trei pachete de cărți oferite de Editura Frontiera sunt Ramona Faluvegi, Oana Barabas și Roxana. Felicitări!
Mențiuni
Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar cei trei câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.
Perioada de desfășurare a concursului: 2 – 8 aprilie (inclusiv).
Câștigătorii vor fi anunțați pe 9 aprilie.
Detalii despre titlurile din concurs
De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism, de Naoki Higashida
Scrisă de un băiat japonez cu autism, cartea este un best-seller internațional care oferă un ghidaj simplu și autentic în lumea mai puțin înțeleasă a comportamentelor persoanelor cu autism. Utilizând un format simplu de întrebări și răspunsuri, Naoki explică cu franchețe și candoare de ce vorbește tare, de ce își flutură mâinile, de ce repetă aceleași întrebări sau de ce îi place să sară.
În zbor barba nu crește, de Horia Rizea
Cartea este un mic jurnal în care autorul, un băiat de 13 ani, povestește câteva întâmplări trăite alături de Kiti, sora sa cu autism.
Cartea, care are o grafică deosebită, este ilustrată cu desene pe tema „Eu și fratele meu” realizate de copiii din mai multe grădinițe bucureștene. Întâlnirea fericită dintre text și ilustrații va fi pe gustul copiilor, dar și al adulților, care vor regăsi în acest neobișnuit jurnal optimismul și umorul atât de necesar celor care trăiesc alături de un copil cu autism. Vârsta autorului conferă textului o prospețime aparte și transformă lectura într-o călătorie plăcută, chiar terapeutică, într-o lume percepută de obicei în tușe dramatice.
Cartea a apărut cu sprijinul Asociației Învingem Autismul.
Excentricități pe covorul de iarbă, de Mihaela Maria Rizea
Mihaela Maria Rizea a studiat matematica și științele medicale în București. A lucrat o perioadă ca medic dentist, dar când Kiti, unul din cei trei copii ai săi, a fost diagnosticată cu autism, a renunțat la profesie și și-a dedicat timpul și energia recuperării lui Kiti. O poveste în care probabil vă regăsiți și care vă va mângâia prin emoția și blândețea cu care a fost scrisă.
Cartea s-a născut punând cap la cap, într-o ordine emoțională și din când în când cronologică, fragmente din blogul-jurnal al autoarei. Despre Kiti a mai scris, vesel și copilărește, Horia, fratele ei mai mare, în cartea ilustrată „În zbor barba nu crește” (Editura Frontiera, 2012).
Povestea lui Kiti, fetița cu autism, este o poveste despre renunțări neașteptate și bucurii simple. Gândul mamei le balansează discret și meditativ, spunând istorii personale despre o copilărie care poate fi excentrică în luminozitatea ei de neînțeles.




Fiul meu sare, sare in casa, oriunde se poate sari… m-ar ajuta enorm sa aflu de ce sare.
Sper cartea “De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism, de Naoki Higashida”, sa ma ajute sa-mi inteleg mai bine baiatul.
Nu intamplator am ales aceasta carte.
Mi-a atras atenția cartea intitulată “De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism” pentru că sunt în căutarea unor mărturii directe care să îmi ofere acces la lumea de dincolo de cuvinte a celor care suferă de autism.
Excentricități pe covorul de iarbă, de Mihaela Maria Rizea, deoarece este plina de emotie!
În zbor barba nu crește, de Horia Rizea, deoarece este bine scrisa, dar contine si desene ilustrate ale copiilor.
Cartea “De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism”, de Naoki Higashida suna foarte interesant, in special explicatia comportamentului si stereotipiilor din perspectiva baiatului diagnosticat cu autism si nu a unui specialist care descrie obiectiv
De ce sar. însemnările unui băiat cu autism, Naoki Higashida mi-a plăcut în mod deosebit pentru că este scrisă chiar de o persoană cu autism şi relatează foarte exact ce se întâmplă în anumite situații cu persoanele care suferă de TSA. O lectură pentru toate persoanele interesate de acest subiect: Autismul.
De ce sar? O carte care o sa ma ajute sa inteleg lumea lor, din prisma terapeutului care ajuta la recuperarea copiilor cu autism. Imi e de folos mie si e de folos lor- copiilor cu autism. De ce? Pentru ca doar intelegandu-le comportamentele, atitudinile, si intrand in profunzimea lor pot ajuta cu adevarat.
“De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism”, de Naoki Higashida. Lucrez cu copiii cu autism…si m-am intrebat intotdeauna ce simt, ce gandesc, ce rotite se invart in capul copiilor diagnosticati cu aceasta tulburare, copii pe care ii vad zilnic…Probabil ca niciodata nu voi afla intru totul, dar ma bucur ca descopar povesti, relatari de acest gen.
Cartea “De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism”, de Naoki Higashida surprinde o alta perspectiva decat cea pe care o stim. Fiind scrisa de un baietel cu autism surprinde multe detalii , comportamente, stari sufletesti pe care nu le putem explica, dar poate le vom intelege daca citim aceasta carte.
Eu doresc sa intru in acest univers al baietelului si sa aflu mai multe despre persoanele cu autism.
De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism, de Naoki Higashida, pentru ca imi place sa citesc lucrurile din perspectiva persoanelor care chiar se lupta cu anumite conditionari. Si imi aduce aminte de cartea lui Mark Haddon “O poveste ciudata cu un caine la miezul noptii” care e la fel scrisa tot din perspectiva unui copil cu autism, doar ca e o carte de fictiune