Au existat mai multe încercări de a ecraniza Crimă și pedeapsă – cea mai recentă fiind cea din 2002, în regia lui  -, dar niciuna nu mi s-a părut într-atât de spectaculoasă precum filmul de animație din 2000, semnat de Piotr Dumala, un regizor și un artist polonez, foarte cunoscut în domeniul animației grație tehnicii sale („animație distructivă”), atras de scrierile lui Dostoievski (cu precădere de Crimă și pedeapsă) încă din copilărie. 

Versiunea lui Piotr Dumala va dezamăgi pe cei care vor vrea să vadă Crimă și pedeapsă, de Dostoievski, transpus într-un film de animație fidel cărții. Și asta pentru că artistul a păstrat doar patru personaje din roman (Raskolnicov, Sonia, femeia și bărbatul în vârstă), a mai adăugat unul (Raskolnicov puber și inocent), iar intriga este formată doar din crimele personajului principal și întâlnirea cu Sonia. Animația polonezului este un fel de reinterpretare a operei lui Dostoievski, așa cum acesta a simțit-o și gândit-o timp de peste douăzeci de ani. Chiar el spunea, într-un interviu din 2007, că „Filmul meu este ca un vis. De parcă cineva a citit Crimă și pedeapsă și apoi a avut un vis în legătură cu acesta”.

În altă parte, Dumala afirma că „Oamenii voiau o adaptare standard. Oamenii se așteaptă să vadă ceea ce au citit în carte. Cum filmul acesta este despre altceva, ei se simt trași pe sfoară. Scopul meu nu a fost să copiez cartea. Am fost foarte apropiat de roman. Am decupat un singur strat din acesta. Nu este posibil să arăți, să cuprinzi totul. Am avut rezultatul pe care mi-l doream. (…) Animația este despre dragoste și cum obsesia o poate distruge. În viață, avem două variante: să fim buni sau răi și să iubim sau să urâm”.

Trei ani de zile a durat realizarea animației, făurită printr-o tehnică originală, inventată de artistul polonez în 1983: „animație distructivă” – în sensul că imaginea pictată este ștearsă după ce a fost fotografiată; pe același suport se pictează mereu o altă secvență. Dacă sunteți interesați de această tehnică, în video-ul de mai jos puteți vedea cum funcționează.

Spuneam, la începutul materialului, că acest film de animație, adaptare a cărții Crimă și pedeapsă, mi se pare, de departe, cea mai spectaculoasă „ecranizare” – și asta pentru că Piotr Dumala reușeste să creeze, fără dialog, fără multe personaje, o atmosferă tensionată, cu un aer expresionist, și să redea un fragment dintr-o lume pierdută, întunecată. M-a prins cu totul, ceea ce sper să vi se întâmple și vouă.

 

Sursă imagine principală

Surse: openculture.comawn.comwikipedia.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *