Sfârşitul verii e mai aproape decât ne-am fi dorit, dar zilele călduroase, râsetele, veselia şi aerul de vacanţă plutesc încă în aer. Mai sunt multe festivaluri la care să participăm, concerte şi petreceri în aer liber, locuri de vizitat şi bineînţeles, cărţi de citit. Şi cum felul de a ne îmbrăca poate participa la tonusul şi dispoziţia de peste zi, haideţi să alegem haine care să facă diferenţa, să ne binedispună pe noi şi pe cei din jur, să fie cele mai potrivite pentru exuberanţa acestor zile!

Dacă pe la jumătatea lunii vă prezentam nişte tricouri de inspiraţie livrescă, cu citate din cărţi şi imagini întunecate, numai bune de purtat la concerte rock, iată azi nişte articole de îmbrăcăminte potrivite pentru a înveseli ultimele zile de august. E vorba de această dată de nişte fuste cât se poate de feminine, cu croială ce aminteşte de moda anilor ’50, dar al căror punct de atracţie e materialul din care sunt confecţionate, mai bine spus, imprimeul acestora, inspirat –cum altfel? – de cărţi îndrăgite de mulţi dintre noi.

Creaţiile aparţin Lindei Newton din San Francisco, S.U.A. şi lui Rooby Lane din Portsmouth, Anglia, ambele pasionate de materiale inedite şi de cusut (magazinele lor online, care sunt şi sursele imaginilor, le găsiţi aici şi aici). Din mâinile lor au ieşit nişte fuste simpatice, tinereşti, în culori vii, cu imprimeuri care amintesc de cărţile lui J. R. R. Tolkien sau de aventurile lui Alice în Ţara Minunilor, de exemplu. Nimic mai potrivit pentru a obţine un aer ştrengăresc, de şcolăriţă îndrăgostită de literatură, o imagine frumoasă pentru un sfârşit de vară jucăuş şi plin de fantezie.

Aşa cum spuneam, prin imagini interesante, Lord of the Rings şi Hobbit îşi fac apariţia printre faldurile fustelor.

il_570xN.486190360_8v99

il_570xN.414782603_s17h

il_570xN.443658577_lw5k

il_570xN.486854273_byi8

il_570xN.492748908_79dg

Magia lui Harry Potter e şi ea prezentă.

il_570xN.487098844_ejgs

il_570xN.462470790_j5tp

Alice şi personajele fantastice din Ţara Minunilor răsar din fiecare pliu.

il_570xN.448073817_6uka

il_570xN.487187829_6auv

il_570xN.440260811_fz31

il_570xN.487468880_bpcj

A Song of Ice and Fire – A Game of Thrones, The Great Gatsby şi The Very Hungry Caterpillar sunt alte cărţi ce au constituit inspiraţie pentru încântătoarele obiecte de îmbrăcăminte.

il_570xN.457039999_h9bk

il_570xN.478191614_9h9t

il_570xN.340695452

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *