După succesul romanului său de debut, Simfonia lupului (distins cu Premiul Robert Walser, 2008), Marius Daniel Popescu revine în Culorile rîndunicii (Premiul Federal pentru Literatură, 2012; Prix de l’Inaperçu, 2012; premiul special al juriului în cadrul Grand Prix Littéraire du Web, 2012) la tematica şi stilul care l-au consacrat ca prozator. Naraţiune contrapunctică şi fragmentară cu accente autobiografice, Culorile rîndunicii este construit ca un puzzle identitar alcătuit din locuri, oameni, gesturi şi poveşti, în care România şi Elveţia apar, simultan, ca „ţara de aici” şi „ţara de acolo”. Alternînd voci, spaţii, perspective şi epoci, Culorile rîndunicii este nu doar o cartografiere a identităţii pulverizate a scriitorului migrant, ci şi o meditaţie despre natura şi rostul literaturii, despre libertate şi constrîngere de ambele părţi ale Cortinei de Fier.

Culorile rîndunicii de Marius Daniel Popescu (fragment)

Traducere din limba franceză de Simona Modreanu

Colecţia Biblioteca Polirom

Seria ACTUAL

El o ia în braţe simte cum se strînge în el, o sărută pe obrazul stîng, îşi apropie gura de urechea ei dreaptă îi spune „vrei să‑ţi prezint pe cineva, să‑ţi vorbesc despre cineva, despre o persoană, ca s‑o cunoşti mai bine, vrei să ţi‑o prezint ?“, ea spune „da, prezintă‑mi pe cineva, îmi place cînd îmi spui poveşti !“, sînt înlănţuiţi şi el spune „o să ţi‑o prezint pe fiica mea, am o fată de doisprezece ani acum o să‑ţi vorbesc despre ea ca să faceţi cunoştinţă ! : fiica mea s‑a născut în zori, pe la patru dimineaţa, mama ei era cît pe ce să nască prin cezariană, fiica mea s‑a născut la CHUV, care este spitalul universitar din cantonul Vaud, după naştere fiica mea a rămas două zile în acest spital cu mama ei ; fiica mea e foarte drăguţă bunuţă, nu, fiica mea este foarte frumoasă, este inteligentă, are o mulţime de note bune la şcoală ; fiicei mele îi place să se joace cu colegele ei de clasă, îi place să se joace cu părinţii, se joacă cu verişoarele ei cu musafirii, îi place să joace cărţi, ştie chiar să joace poker ; fiicei mele îi place să patineze, a urmat un curs de patinaj timp de trei ani, nu mai vrea să meargă la cursul de patinaj, fiicei mele nu‑i plăcea profa de patinaj, fiicei mele îi place să danseze, de peste cinci ani ia lecţii de dans, acum face dans modern, pe hîrtia care însoţeşte factura pentru orele de dans scrie curs de dans modern jazz ; cînd era mică, fiicei mele îi plăcea să danseze pe masă, o ţineam de mîini şi ea dansa pe masă pentru invitaţii noştri ; fiicei mele nu‑i place să poarte curea la pantaloni, îi place mult să se îmbrace în blugi, are mai multe perechi, negri, albaştri, maro rareori îşi pune vreuna dintre cele patru curele pe care i le‑am cumpărat ; fiica mea mănîncă foarte bine, are mereu poftă de mîncare, uneori nu‑i e foame, dar nu‑i nimic, îi place să mănînce carne şi salate, îi place să mănînce brînzeturi fructe, îi plac mult pastele, îi plac prăjiturile şi legumele proaspete ; îi place şi să mănînce cartofi prăjiţi cu cîrnaţi, îi place să gătească, patru ani a luat lecţii de bucătărie cu madame Cathy, fiica mea ştie să spargă ouăle, să pregătească feluri cu creveţi, să facă pizza ; vine spre mine cu o hîrtie în mînă, se apropie de mine mă întreabă ce vreau să beau, îi spun că nu mi‑e sete, ea spune «tati, n‑are importanţă dacă ţi‑e sete sau nu, acum ne jucăm de‑a clientul şi chelneriţa !», vrea să mă joc cu ea, vrea să‑i comand o băutură specială, o băutură greu de pregătit, mă joc cu ea îi spun «domnişoară, aş dori un suc din coarne de melci cu lămîie, vă rog !» ; fetei mele îi place să înoate, înoată la piscină, cu şcoala, înoată cu mine cu mama ei, îi place să meargă cu noi la piscină vara ; ştie să joace mac‑mac, cu degetele în forma de mac‑mac te întreabă ce culoare vrei, îi spui verde, ea se uită la ce e scris la verde şi îţi citeşte : «trebuie să spui o glumă ţinîndu‑te de nas» ; fiicei mele nu‑i place să‑i cumpăr pantofi, nu vrea să primească pantofi, îi place să poarte tenişi ; îi place să facă baie, îşi pune bile colorate în baie, aceste bile se topesc în apa caldă din cadă şi o colorează, aceste bile sînt roşii roz galbene verzi maro parfumează apa din cadă ; fetei mele îi place să citească, citeşte cărţi pentru şcoală şi multe alte cărţi, citeşte seara, înainte de a adormi, îi place să citească în pat, la lumina unei lanterne ; îmi spune «închide ochii !», închid ochii, apoi o aud spunînd «deschide ochii !», deschid ochii şi îi văd pumnul strîns la cîţiva centimetri de faţa mea, îmi spune din nou «închide ochii !», închid ochii, îmi cere să redeschid ochii, deschid din nou ochii îi văd pumnul la douăzeci de centimetri de faţa mea, îmi spune să închid din nou ochii, închid ochii, îmi spune să redeschid ochii, deschid ochii şi îi văd pumnul la vreo patruzeci de centimetri de faţa mea, trebuie să închid din nou ochii, ea îmi spune să deschid ochii, deschid ochii şi îi văd pumnul la cîţiva centimetri de faţa mea, în faţa nasului meu a ochilor mei ea mă întreabă «nu‑i rău, nu ? !» ; cînd doarme în patul ei în cearşafurile în pijamaua ei, ca o marmotă în vizuină, fiicei mele îi place să‑şi strîngă în braţe ursuleţul, îi place să‑şi ia ursuleţul cu noi în călătorie, are ursuleţul ăsta de cînd era foarte mică, i l‑a cumpărat mama ei ; fata mea e cuminte se spală bine pe dinţi, se spală pe dinţi după fiecare masă, are mai multe periuţe de dinţi, îmi spune adesea că trebuie să mă spăl pe dinţi la fel de des ca ea, îi răspund că nu am chef să mă spăl pe dinţi după fiecare masă – odată, într‑o seară de vară, la malul mării, într‑o cameră din hotelul unde stăteam, m‑a văzut căutînd ceva în valiza noastră neagră şi mare mi‑a zis «tati, văd că ţi‑ai luat puloverul de iarnă !» a început să rîdă, eu o priveam încercînd să înţeleg sensul frazei ei ea mi‑a zis «puloverul de iarnă e periuţa ta de dinţi, o iei mereu cu tine şi n‑o foloseşti niciodată !» ; fiicei mele îi place s‑o iau în braţe, îi place să mă strîngă în braţele ei, îi place să ne strîngem în braţe să ne alintăm, îi place să se cuibărească la pieptul meu, îi place să‑mi miroasă pielea părul, îi place să‑i dau pupici acum trebuie să meargă la şcoală pentru că a venit vremea şi ne ridicăm tu te duci la colegii tăi de clasă eu merg la muncă“.

……………………………….

Despre Marius Daniel Popescu

Marius Daniel Popescu s-a născut la Craiova, în 1963. A făcut parte din Grupul de la Braşov, alături de Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Caius Dobrescu şi Simona Popescu. În 1990, se îndrăgosteşte de o elveţiancă aflată în vizită în România şi emigrează în Elveţia; cinci ani mai tîrziu, publică primul volum de poeme, scris direct în limba franceză: 4 x 4, poeme cu tracţiune integrală. În anul 2004 devine directorul ziarului le persil (pătrunjelul). În aceeaşi perioadă frecventează o închisoare din Elveţia, unde le vorbeşte deţinuţilor despre literatură. Debutul în proză cu romanul Simfonia lupului îi aduce şi prima distincţie literară, Premiul Robert Walser, în 2008.

„Eu sînt un independent, un fel de sălbatic care nu se supune sistemului, la propriu şi la figurat.” (Marius Daniel Popescu)

„În Culorile rîndunicii se dezvăluie două surse de inspiraţie: anii de formare în România lui Ceauşescu, din care autorul lasă să se întrevadă amestecul de pretenţie mesianică şi înapoiere, şi scrisul care îl preocupă în prezent.” (L’Humanité)

„Pentru Marius Daniel Popescu, totul este materie literară: căderea unui tiran, dar şi cardul de fidelitate de la supermarket, care îl răsplăteşte pe vajnicul cumpărător cu un set de douăzeci de cratiţe: «Ies mereu în lume, unde subiectele nu lipsesc niciodată. Marea luptă a scriitorului ţine de stil.»“ (La Liberté)

 

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *