Printr-a XI-a sau a XII-a, pachetul de cărți primit la premiu includea și infamul volum „Alchimistul” al lui Paulo Coehlo, unul dintre volumele catalogate drept comerciale, fără merit literar, facile. Nu mi-amintesc să îi fi pus această etichetă în frunte, dar mi-amintesc că l-am luat ca atare, o lectură ușoară, de vacanță, cu mesajele la vedere. Pe atunci, nu înțelegeam clar cu ce se mănâncă povestea cu „mainstream”, „comercial”, „literatură pentru mase”, dar aveam (sper!) instinctul de a face diferența între un text cu formă bună, dar fără fond și un text care îmi dă de gândit, mă provoacă să-i descopăr dedesubturile. Și să nu mă supăr foarte rău pe literatura ușoară, de raft și rating imediat.

Anul trecut, prin vară, citeam pe Facebook și pe bloguri despre „prea popularul” André Rieu și frivolitatea cu care abordează un gen muzical destinat, se pare, în exclusivitate elitei intelectuale. E prea comercial. E inadmisibil să asculți valsuri în Piața Constituției. Publicul care se duce la un astfel de eveniment, într-un astfel de loc, e prea-prea și foarte-foarte și nu-l vezi la Ateneu. Am tăcut și mi-am văzut de treabă. Fiecare are dreptul la opinia proprie, chit că uneori o flutură cu vehemență. În decembrie, scriitorul Éric-Emmanuel Schmitt a venit în București, vizită sărbătorită cu două evenimente: unul la Institutul Francez și unul la Ateneul Român, care s-a umplut de cititori doritori să-l cunoască și să-l asculte. Ei bine, abia acest moment m-a pus serios pe gânduri, când am dat peste comentarii de genul „ce să caute Éric-Emmanuel Schmitt la Ateneu?! E prea comercial! Prea mainstream, nu e Ateneul de nasul lui!” De la un Rieu care nu se cade să concerteze în Piața Constituției, pentru prostime, până la un Schmitt care nu se ridică la nivelul Ateneului Român, constat cu tristețe că, așa cum clasa de mijloc nu pare să se fi cristalizat complet în societatea românească, spațiul cultural românesc nu pare să fi atins un echilibru între cultura mainstream și elitismul cultural.

Să lămuresc un pic lucrurile: elitismul e sănătos. Societatea are nevoie de o crème de la crème, la care să aspire, cu condiția ca această crème de la crème să-și asume poziția până la capăt, cu înțelepciune, fără a strâmba din nas și a arăta cu degetul acuzator. Am evitat cu încăpățânare cuvântul „canonic”, dar cred că e cazul să-l pun pe tapet: sesizez o tendință de canonizare a literaturii catalogate drept „marea literatură”, tendință ale cărei riscuri sunt evidente: canonicii sperie / intimidează / plictisesc, nu invită la un exercițiu de gândire, ci la unul de mută adorație. Etichetată astfel până în dinți, literatura mare se transformă dintr-un instrument de elevare într-un etalon de măsurare a valorii personale, în raport semenii. Nu ești / valorezi / reprezinți mare lucru dacă nu l-ai citit pe Cioran, da? Îți place, nu îți place, teatrul absurd e viața ta ș.a.m.d.

Din acest punct de vedere, un André Rieu în Piața Constituției e o alegere excelentă: muzica clasică, de care publicul larg se cam teme ca de literatura canonizată, devine accesibilă, oamenii au ocazia de a savura și a o înțelege. Cine știe, poate se duc acasă și, vorba aia, „descarcă tot albumul”. Între noi fie vorba, bunicul valsului elegant, dansat la baluri, de înalta societate, este dansul numit Weller sau Spinner, dansat de țărani bavarezi și tirolezi. Să vă povestesc despre teatrul elisabetan? Divertisment popular, încurajat de regină, care considera că astfel, prin reprezentațiile din Londra, companiile de teatru își pun la punct piesele, înainte de a le juca în fața curții regale. Teatrul elisabetan era zgomotos, murdar și vulgar, dar umplea sălile cu oameni din toate clasele sociale. And then, there was Shakespeare. Elita nu poate face abstracție că exact din masele care îi repugnă își trage inspirația de multe ori și că taman existența lor îi legitimează existența.

În al doilea rând, într-o țară în care acum câțiva ani (2011, mai precis) mai puțin de jumătate din absolvenții de liceu reușeau să treacă de examenele de bacalaureat (45,73%, toate promoțiile), iar analfabetismul funcțional este o problemă reală, parcă ar fi o idee bună să fim ceva mai îngăduitori. Unul dintre avantajele majore ale literaturii de tip mainstream este taman accesibilitatea ei. Mainstream-ul este un canal de educare cum nu se poate mai nimerit, textele bune pot educa gusturi și crea obiceiuri de lectură, chiar dacă putem aduce în discuție superficialitatea unora ori aerul ușor trivial al altora. În plus, dând cezarului ce-i al cezarului, nu tot ce e mainstreamuber popular(izat), uber comercial(izat) – este și necitibil, implicit.

Aș propune să fim ceva mai relaxați și mai permeabili când e vorba de cine unde își are locul. Asta nu înseamnă să facem rabat de la calitate, bineînțeles, ci doar să privim lucrurile în ansamblu și să înțelegem cât de importantă este educarea / culturalizarea maselor de care ne ferim. Închei cu o întrebare: volumele foarte bune, care au trecut în mainstream, abia după ecranizări hollywoodiene (unele foarte slabe, să fim cinstiți), unde se pot încadra?

 

Sursă imagine principală

3 comentarii
  1. edi

    interesant
    ce descrii tu pare a fi un fel de folosire a unor arte/fenomene populare in scopul meschin de a demonstra ca eu sunt mai smecher decat tine.
    ceea ce nu ma mira, avand in vedere faptul ca noi romanii purtam un razboi cu noi, ne tratam fara nici o mila si fara urma de bunavointa, si prin urmare orice e folosit ca arma fara scrupule 🙂

    Reply
  2. Pingback: De ce citesc și cărți “comerciale” și nu-mi pare rău | Cititor sub acoperire

  3. vasile popescu

    evită să mai scrii”noi românii”-ex.:ne uzăm cu lucruri de unică folosinţă şi provenienţă dubioasă fără să realizăm aspectul pe care-l căpătăm,unul tot de unică folosinţă!
    eu mă bucur de deplina libertate de a-mi alege lecturile şi este bine că am de unde…
    cu un pistol la tâmplă aş sta în piaţa constituţiei să văd concertele lui Rieu,iar în ateneu aş intra doar pentru DEEP PURPLE,ACDC,LED ZEPELIN…de bunăvoie!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *