Bookaholic

Ne recunoaștem între noi, suntem cei care, oficial, lucrează de la 9 la 6, într-o companie mare – corporație, multinațională sau locală – și pentru care, neoficial, programul se întinde până la 9-10 seara. Suntem cei care speră că munca lor înseamnă ceva pentru mecanismul în care sunt o rotiță mai mică sau mai mare. Suntem cei ale căror vieți social-culturale sunt de multe ori date peste cap de combinația „birou-pat” și care îi invidiază sincer pe cei care reușesc să se detașeze și să se desfășoare în afară – fie prin vacanțele minuțios pregătite, care le răsplătesc răbdarea și nervii mâncați quarter by quarter, deadline by deadline, fie prin pasiuni care mai de care mai colorate: cunosc bucătarii, fotografii, cățărătorii, alergătorii și bicicliștii, experții în board games și pasionații de escape rooms. Toți aceștia, îndrăzneți au ba, stricți sau risipitori cu timpul lor, merită să le pun în brațe niscaiva idei pentru momentele de pauză, pentru diminețile la metrou, pentru toate momentele în care pot evada un pic.

Dacă visați cu ochii deschiși la evadări sau dacă orașul pe care îl traversați în fiecare zi v-a ieșit pe nas și aveți nevoie de o perspectivă nouă, „Ferestre din București și poveștile lor” (Cătălin D. Constantin, Peter Pan, București, 2015) e resetul de care aveți nevoie. Volumul este un fascinant exercițiu de asociere între vizual și poveste. Mi-amintește de începuturile mele în București, când mă plimbam pe străzi și inventam tot soiul de povești despre clădiri vechi, ferestre, locuri cărora nu le dădeam de cap altfel. Ferestrele mele preferate din volum sunt una de pe Suter (aproape de Parcul Carol), cu povestea casei bunicilor spusă de Cătălin D. Constantin, și fereastra de pe Thomas Masaryk, cu povestea spusă de Margareta Șipoș.

Jurnalul de călătorie e o altă opțiune de luat în considerare. Dacă nu ați pus încă mâna pe ea, vă recomand „Vând kilometri”, volum semnat de fotograful Mihai Barbu, ajuns la ediția a cincea, despre aventura sa de patru luni pe motocicletă spre Mongolia, în 2009. Popularitatea lui Mihai Barbu a atins noi culmi, după vacanța de anul trecut: 4 luni, 41 de țări, 28.000 de kilometri, alături de partenera sa, Oana Leulescu, și Vladimir, băiatul lor de 4 ani și jumătate (vara trecută). Vacanța fotografului călător a generat sute de like-uri, planuri (neterminate) de ani sabatici, călătorii low-cost, schimbări de stil de viață. Știu cam toate combinațiile posibile pe care le pot auzi: „îmi iau șase luni și plec prin Europa”, „mă apuc de alergat, înotat, biciclit și zburat la joasă înălțime – să am avantaj – și fac un Iron Man”, „strâng bani și plec ”. Volumul „Vând kilometri” (pe care l-aș considera, la fel de bine, un amplu fotoreportaj) a demonstrat că există public pentru acest gen de lectură.

În aceeași notă, o experiență interesantă este să îi cunoașteți pe Ana Hogaș și Ionuț Florea, autorii volumului „Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa” (Humanitas, 2015), din care următoarea frază e un vis recurent pentru oameni ca mine și ca voi: „Primul pas a fost să punem PAUSE carierei, să ne împachetăm trecutul în cutii de carton și să vindem tot ce putea fi valorificat”. Mai departe, vă las să descoperiți, cu ochii în volum sau pe Kindle (disponibil și în format electronic), pe ruta Berceni – Pipera, în diminețile în care doar un elicopter v-ar mai salva ziua.

Dacă nu evadarea e idealul vostru, ci promovarea supremă, dacă în cincinalul declarat la resurse umane (clasicul „Unde te vezi peste cinci ani”), vă vedeți teamleader, project manager, financial officer, the person who rules the world, veți găsi niscaiva revelații în „Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentați)”, volum semnat de George Lois, acest dumnezeu al publicității, care producea campanii în fascinanții și radicalii ani 60 ai Americii. Volumul tradus de Alexandru Tocilescu și publicat la editura Art (februarie, 2016), vă oferă cam tot ce trece prin mintea unui workaholic care se respectă: confirmarea eforturilor, șuturi în fund, palme după ceafă, sentimentul luptei pentru marea reușită, dar și neputința de a nu fi găsit Marea Idee, în momentul potrivit (ah, de câte ori mi s-a întâmplat asta!).

„Dacă la sfârșitul zilei nu ești terminat, ești o loază! Cei care mă văd lucrând mă întreabă mereu cum de nu sunt epuizat, cum de mai pot continua, mai ales la vârsta mea. Recunosc la capătul zilei sunt praf, pentru că mă dedic muncii mele în totalitate, atât mental, cât și fizic și psihic. Când mă întorc seara acasă, abia dacă mai pot să merg. Dar iubesc starea asta de extenuare totală: este senzația extatică de a da totul până dincolo de limite.”

Azi vă ofer pe tavă doar non-ficțiune („Ferestre din București și poveștile lor” e o combinație interesantă între memorialistică – pe alocuri –, ficțiune, vizual, eseu, motiv pentru care am categorisit-o oarecum subiectiv ca non-ficțiune) și vă povestesc data viitoare ce ficțiuni scot din voi demonii lui opt-dimineața-la-metrou, pe cei ai lui „deșteptul de PM i-a promis clientului că suntem gata pe 30, deși noi am stabilit că aplicația e gata de acceptanță pe 3, luna următoare” și pe cei cu „colega de vizavi suferă de friguri și tâmpim toți de căldură cu aerul condiționat oprit, every goddam day”.

Enjoy!

Nine-to-six-Banciu

Sursă imagine principală

Cumpărați cărțile din librăria online Cărturești! Click pe link-urile de pe titluri.