Într-o prezentare modernă şi atractivă (atât grafic, cât şi la nivelul conţinutului), albumul lui Charlie Ayres Viaţa marilor artişti îşi propune să le ofere copiilor (şi tinerilor) sau poate şi celor prea puţin familiarizaţi cu acest domeniu, o scurtă, dar relevantă introducere în viaţa a douăzeci dintre cei mai importanţi artişti din ultimii şapte sute de ani, începând cu Giotto şi terminând cu Vincent van Gogh.
Fiecare artist beneficiază de patru pagini, cu cele mai sugestive ilustraţii, conţinând şi note explicative (câteva cuvinte despre istoria din spatele picturilor), precum şi o casetă „Ştiaţi că…?”, în care sunt oferite o serie de detalii în general mai puţin cunoscute, scoţând la lumină evenimente mai mult sau mai puţin picante din viaţa artiştilor prezentaţi.
Cartea nu ignoră nici mijloacele de informare on-line. Pentru fiecare artist, sunt oferite câteva surse de consultare on-line, site-uri pe care cititorii le pot accesa pentru a afla mai multe informaţii. Pentru că nu există spaţiu foarte mare de detaliere a anumitor aspecte, autorul dă câteva indicii, stârneşte curiozitatea şi, pentru a se asigura că cititorul, după ce închide cartea, nu închide şi subiectul, îi îndeamnă să acceseze nişte site-uri dedicate artistului respectiv şi unde poate să afle mai multe detalii şi să vadă mai mult din creaţia lui.
Desenează un autoportret distorsionat, inspirându-te din siluetele alungite ale lui El Greco. Priveşte-ţi chipul reflectat în spatele unei linguri. Este deformat şi caraghios! Desenează imaginea pe care o vezi. Nasul şi bărbia sunt foarte alungite? Ţi-ai putea desena şi mâinile, şi picioarele alungite sau palmele şi tălpile foarte mari.”
Mai mult, copiii sunt îndemnaţi să dea frâu liber creativităţii, la finalul unor capitole existând sugestii de pictură (în secţiunea „Încercaţi şi voi”), pornind de la ceea ce au citit în capitolul respectiv.
Foarte interesant mi s-a părut şi faptul că fiecare introducere în viaţa unui artist are aspectul unei poveşti. Nu începe în stilul plat al dicţionarelor, ci în cel atractiv al romanelor, cititorul fiind aruncat în miezul poveştii.
Este o zi rece de februarie, dar casa scoasă la licitaţie se umple repede. Este ziua în care se vând lucrurile din atelierul lui Édouard Manet.”
Dincolo de numele bine-cunscute, precum Da Vinci, Michelangelo, El Greco etc., mi-a reţinut atenţia capitolul despre Artemisia Gentileschi. Nu este un nume pe care să-l auzi pe toate drumurile (sau să-l vezi scris pe căni sau pixuri luate ca suveniruri din muzee), dar a avut un rol important în epocă (secolul al XVII-lea) în special pentru ceea ce a însemnat poziţia femeii în cadrul artelor. Pasionată de pictură încă de mică, stând numai pe lângă tatăl ei, tot pictor, care a sprijinit-o mereu, Artemisia a fost prima femeie care a fost acceptată la Academia de Desen. A pictat mult pentru familia de Medici (printre altele, celebrul tablou Iudita decapitându-l pe Holofern) şi a fost chemată la curtea regelui Charles I al Angliei, care voia să-i cumpere autoportretul, în care apărea reprezentând Pictura.
Regele Filip al IV-lea al Spaniei se află în palatul său Alcázar din Madrid. În faţa sa este o uşă din lemn, iar dincolo de ea, atelierul lui Diego Velázquez. În tinereţe, regele obişnuia să stea şi să-l privească pe artist cum lucrează aproape în fiecare zi. Dar acum este trecut de 50 de ani. Nu-şi mai doreşte atât de mult să fie pictat, nici măcar de către prietenul său.”
La categoria „Ştiaţi că…?”, veţi afla informaţii interesante despre artişti, cum ar fi că Leonardo da Vinci era vegetarian, că Michelangelo avea nasul turtit, pentru că fusese spart de un ucenic invidios pe talentul său, Caravaggio a omorât un om în bătaie după un meci de tenis sau că Manet, când era tânăr, mergea la Luvru pentru a copia tablourile pictorilor celebri, pentru a afla care era tehnica lor.
Mi s-a părut o idee foarte bună fapul că acest volum nu a fost construit pe structura unui album scorţos, academic, căci atenţia s-ar fi pierdut automat şi probabil că informaţia reţinută nu ar fi fost nici măcar cât cea cu care rămâi din cele patru pagini dedicate aici fiecărui artist. Aşadar, deschideţi fără teamă acest album, nu este nici plictisitor, nici prea academic, nici prea încâlcit. Foarte puţine cărţi de acest gen (dedicate copiilor şi tinerilor cititori) beneficiază de această incredibilă calitate, destul de subestimată, a conciziei. Citind cartea lui Charlie Ayres, mi-am dat seama, încă odată, că ar trebui să apreciem mai mult capacitatea de a sintetiza şi de a transmite corect şi atractiv o informaţie decât abilitatea de a vorbi mult şi inutil pe lângă subiect.
Charlie Ayres, Viaţa marilor artişti, traducere Delia Ungureanu, Editura Art, 2008
