Degeaba, adică pe gratis. Insă după experimentul ratat al instalației urbane cu 3000 de cărți luminate, noi vom folosi cu parcimonie cuvântul “gratuit”, care, după părerea noastră, este cel care a dat tonul fiasco-ului de aseară.

Așa cum vă povesteam ieri dimineață (și mai că aveam mustrări de conștiință că poate am fost prea aspri), cu ocazia Zilei Cărții, Editura Litera și Ziarul Ring au organizat o mică instalație urbană din 3000 de cărți deschise și luminate. Am spus mică, deoarece prima dată când a fost făcut acest lucru (și ne supăram ieri că nu s-a menționat sursa ideii și numele artiștilor originali) s-au folosit 10.000 de cărți.

De pe la 8 seara începeau să apară postările pe rețelele de socializare “sunt la coadă la cărți”. Inocenți și naivi, am zâmbit, dar nu ne-am mișcat mai repejor, ci am ajuns la 9 seara, numai bine pentru un întuneric uniform în care să se vadă frumos aleile dintre cărți, și să facem poze cu oameni frumoși care răsfoiesc cu chipurile și mințile luminate cărțile expuse în instalația urbană.

Mic fotoreportaj cu ce am găsit:

noaptea cartilor deschise-1
Lipscaniul noaptea, combinație fatală între Sf. Gheorghe și “veniți de luați cărți gratis”

noaptea cartilor deschise-2

noaptea cartilor deschise-3
Trotuarul era plin de vouchere care promiteau o carte cadou când cumpărai una de la librăria Litera. Nefiind vorba de ceva gratis, ci de cumpărat, voucherele au rămas pe jos.

noaptea cartilor deschise-4

noaptea cartilor deschise-5

Ajungând aici ne-am scărpinat în cap și ne-am întrebat ce s-a întâmplat cu instalația urbană. Unde sunt culoarele de cărți luminate care trebuia să reprezinte o chemare spre cultură, spre cuvântul scris, spre literă și literatură? Am bătut pe umăr pe cineva care purta un tricou cu însemnele Litera și Ring și de la el am aflat ce se întâmplase arătându-ne câteva poze pe telefon (vezi mai jos).

Amabil de felul său, ne-a lăsat să vedem și o filmare cu grotescul spectacol. După plimbarea oficială a primarului de sector printre cărți, s-a tăiat panglica și atunci a intervenit haosul. Exponatul luminos s-a transformat într-o grămadă de cărți DEGEABA, spre care publicul, care făcea zâmbre pe margine, s-a năpustit că o gloată de găini lacome. După ce s-a dat drumul răpitoarelor, a durat un minut-două până când n-a mai fost pe jos nici o carte.

Iubitorii de cultură au plecat cu una, doua, cinci bucăți de MOCANGEALĂ la subraț, amintindu-mi trist de felul în care sărăcimea română, strivită de 45 de ani de comunism, a năvălit după revoluție în vilele lui Ceaușescu, furând sau stricând tot, ca un stol de lăcuste.

 

Ce am învățat de aici:

Dacă marketăm un eveniment drept “Vino să iei o carte gratis”, poți pune luminițe și în cartea cărților, tot o să ți-o smulgă careva de sub nas.

Dacă marketăm un eveniment drept ocazie la GRATUITATE, poți încerca să transmiți cel mai elevat și spiritual mesaj, gloata va veni pentru GRATIS.

Dacă suntem în România și evenimentul se organizează aci, în Carpathian Garden, știm lucrurile de mai sus, în afară de cazul în care trăim într-o peșteră. În România omul a fost obișnuit (poate tot ca reflex al lipsurilor din comunism?) cu delicioasa plăcere a lucrului gratis, indiferent despre ce este vorba, și cu atât mai mult cu cât, dacă e gratis, poate lua DOUĂ.

Cum? Cum, întreb, să îți imaginezi că miile de oameni de pe Lipscani, chemați să ia o carte gratis, vor percepe intenția ta artistică altfel decât o grămadă de cărți din care se pot înfrupta, dacă tu, organizator, așa ai marketat-o?

Dacă, în schimb, evenimentul se anunța drept expoziție luminoasă, omul venea, se plimba, făcea poze, pleca acasă fericit, mulțumit, zâmbind și cu o amintire plăcută, nu frustrat și dezgustat de spectacolul meschin al hrăpărețului după mocangeli. Și, ca să fim altruiști, surpriză! De la ora 12 seara, în loc să dezasamblăm noi instalația, cărțile se pot lua și acasă! Dar abia atunci să le dai voie să le ia. După ce ești sigur că mesajul tău s-a transmis.

Dar nu, a trebuit să chemăm o populație de atârnători la un exponat artistic fluturând cuvântul GRATIS. Așa v-ați așternut, așa coșmar ați avut.

Deși, cine știe, poate ăsta a fost scopul, caz în care idealiștii cu capul în nori sunt fraierii de noi.

 

Cum noi, veniți la 9 seara fix, am găsit doar locul gol (de cărți, nu de oameni) și câțiva organizatori amuzați de ce se întâmplase, împrumutăm câteva imagini de la cei care au stat toata ziua să le înșire pe jos cu lanternuțe în ele, ca să le vadă dispărând în sub cinci minute.

Foto de pe albumul de Facebook al Editurii Litera. Așteptăm și video-ul, e bun de dat pe Animal Planet…

noaptea cartilor ed litera 1 (Custom)

noaptea cartilor ed litera 2 (Custom)

noaptea cartilor ed litera 3 (Custom)

noaptea cartilor ed litera 4 (Custom)

Și câteva imagini de la Ziarul Ring, făcute nu chiar cu telefonul, dar care tot nu surprind vreo urmă de magie.

noaptea cartilor ziar ring1 (Custom)

noaptea cartilor ziar ring2 (Custom)

noaptea cartilor ziar ring3 (Custom)

 

Păreri? Ați fost și voi degeaba (adică gratis) la evenimentul numit ironic Noaptea Cărților Deschise?

 

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


63 comentarii
  1. Tina

    ok, n-o fi ieșit bine noaptea zilei cărților sau cum îi zice. se aștepta cineva să iasă bine? mai ales că e prima ediție și n-au fost implicați oameni care se pricep la instalații – și nu, nu despre instalatori e vorba. (mai e și problema originalității ideii, da.)
    totuși, mă deranjează teribil tonul condescendent cu care se scrie/vorbește despre cei care, de bine, de rău, au fost acolo, de parcă ar fi niște pomanagii care merită disprețuiți pentru că vor cărți gratis și nu vor cărți din motivele pentru care le vrem noi, ăștia rafinați. putea să coste o carte și două milioane, dacă evenimentul nu e organizat de la început la sfârșit nu iese mare lucru. eu una mă bucur că au fost mulți oameni acolo, oricare le-au fost motivele. și foarte bine că au fost date cărți gratis (nu, nu e un cuvânt urât, orice sinonime i-am mai găsi). poate felul în care sunt date trebuie regândit, poate totul trebuie regândit, dar e o inițiativă pe care o salut.

    Reply
    1. xandercorp

      Clearly Tina a plecat cu o duzina de CARTI acasa, unde probabil a fost felicitata de colegii de camera cu un “GEEEEEGEEEEE!”

      Reply
      1. Laura Sandu

        Yo! Ca fostă colegă de cameră a Tinei, îmi pare rău că n-a fost acolo să ia o duzină de CĂRŢI, că mi-ar fi plăcut la nebunie să fiu eu cea care o întâmpină cu un GeeeeGeeeee d-ăla! :)))

        Şi sunt sigură că mi-ar fi dat şi mie jumate din ele. 🙂

        Reply
      2. Tina

        Am vaga impresie că situația imaginată de tine, xandercop, ar fi una care se vrea a fi compromițătoare. Mie mi se pare o scenă simpatică: cineva intră în casă cu un braț de cărți și e așteptat acolo de prieteni care-l felicită.
        Asta, sigur, dacă nu cumva ar fi descalificant simplul fapt că cineva are colegi de cameră sau că poate să se ducă la un eveniment de promovare a cititului și să ia cărți – pentru că nu dă bani pe ele se face de râs că, na, nu stă neapărat grozav cu banii; iar cărțile, nu-i așa, sunt o chestiune de statut, dacă nu dai bani pe ele te vorbește lumea.

        Reply
        1. Andra

          Tina,
          e gresita perspectiva:
          este ok – sa primesti carti gratuit
          NU este ok – felul in care s-a promovat evenimentul si felul in care s-au ingramadit oamenii sa ia cartile; din ce am inteles eu, se dorea in primul rand a fi un eveniment de cultura stradala, iar multi dintre cei ce au venit n-au apreciat acest aspect ci doar GRATUITATEA cartilor

          Reply
          1. Tina

            Andra, în articolul ăsta nu e criticat felul în care a fost promovat evenimentul, cât publicul-țintă atras de promovare.
            Exemplele sunt multe. La repezeală am găsit următoarele:
            • cuvântul “gratuit”, care, după părerea noastră, este cel care a dat tonul fiasco-ului de aseară
            • publicul, care făcea zâmbre pe margine, s-a năpustit că o gloată de găini lacome. După ce s-a dat drumul răpitoarelor…
            • bucăți de MOCANGEALĂ
            • gloata va veni pentru GRATIS
            • dezgustat de spectacolul meschin al hrăpărețului după mocangeli
            • a trebuit să chemăm o o populație de atârnători
            Nu mi se pare că autoarea articolului e OK cu ideea de „gratis”. În articolul de dinaintea evenimentului e chiar mai explicită în privința asta, dar nu atât de dezgustată de viitorii participanți, care au devenit acum „găini lacome”, „răpitoare”, „hrăpăreți după mocangeli”, „atârnători”. Asta mi se pare extrem de grav. Nu e doar un dispreț afișat față de niște oameni, scriind așa ea justifică acest dispreț și se presupune că nu ești demn de statutul de pasionat de cărți dacă nu participi la acest dezgust față de „atârnători”.

    2. Luciana

      Sunt perfect de acord cu Tina. Articolul e scris de o persoana care nu isi da seama de propria-i situatie privilegiata, si care nu realizeaza cat de scumpe sunt cartile pentru marea majoritate a romanilor. Nu vad nimic rau in faptul ca oamneii s-au adunat in dorinta de a obtine niste carti pe gratis.
      Am vazut deja pe acest site cel putin un articol despre biblioteca publica in New York. Poate pe viitor ar fi bine sa publicati mai multe articole despre biblioteci din Bucuresti si din tara. Sau de la tara. Asa se poate evita discutia despre carti de vanzare sau pe gratis.

      Reply
      1. Andra

        Daca inlocuiesti “cartea” cu orice alt lucru (floare, sticla de apa, bricheta, caiet, mici etc.) – GRATIS ar fi fost aceeasi aglomerare la eveniment?
        Daca raspunsul este DA – atunci cum faci diferenta intre oamenii care au venit la eveniment chiar pentru carti si oamenii care au venit pentru GRATIS?

        Si daca e sa mergem pe ideea ta – cartile sunt scumpe, multi nu si le permit – de ce unul sa ia 5, fara sa se gandeasca ca altul nu va apuca sa ia niciuna? Pana la urma parerea mea este ca trebuie sa existe o anumita decenta si in felul in care primesti acel “ceva” gratis..

        Reply
  2. Cowish

    Am fost aseara, m-am minunat de multimea venita ca la moastele de la Patriarhie, si am plecat dupa 20 de minute, bucurandu-ma ca am apucat sa intru inainte intr-un anticariat de unde mi-am luat singura carticele.
    Evenimentul mi s-a parut a fi pur romanesc. Pacat! Potentialul era imens.. 🙂

    Reply
  3. Luna

    Saracutele cartii, cred ca vreiau si ele sa fuga vazand ca oamenii le doreau pentru ca erau gratis, nu pentru informatile si povestile ce aveau sa le transmita. Initiativa a fost buna, insa mesajul nu a fost inteles, mai bine organizam intr-un parc,pe o alee , unde puteam admira si abia seara cei care au putut admira suficient sa poata lua si o carte,dupa maxim 2ore. Sau poate era mai bine ca fiecare din cei care veneau sa aduca o carte si o lanterna si sa o aseze acolo, in semn de omagiu pentru Ziua Internationala a Cartilor..Poate asa venea cine trebuie la eveniment . Din pacate, constat iar, cu gust amar, ca arta si cultura nu este pentru toata lumea, ci doar pentru cei ce o pot intelege.

    Reply
  4. Cristina

    Eu am aflat ieri pe la 6 de eveniment si mi s-a parut o idee frumoasa. Pe la 9 am ajuns acolo si…nimic (in afara de oameni nemultumiti ca nu mai e nimic de luat). Am vazut doar o gloata ca in statia de autobuz si multe pungi de supermarket burdusite. Cam atat. Probabil ca daca ar fi trebuit sa plateasca sau sa doneze 1 leu pentru fiecare carte ar fi ramas totul acolo.

    Reply
  5. jubi von rica

    Nu am fost, dar vazand “instalatia de carti” cred ca trebuie sa va asteptati ca asa se va intampla. Imi pare rau sa o spun, dar romanii nu au cultul evenimentelor stradale, iar daca mai folosesti si cuvantul “gratis” in strategia de marketing a evenimentului, risti sa ai o “mare” de oameni care nu au nici cea mai vaga idee despre ce este vorba…Cred ca pt data viitoare trebuie sa reganditi “instalatia” de carti. Din punctul meu de vedere, nu au ce cauta pe jos, subnicio forma. Mult succes la urmatoarea editie!

    Reply
  6. Cristi

    Ahahaha, am fost , am stat putin era mult prea aglomerat, am ajuns pe la 7 30 si erau deja o groaza de oameni. Aproape toti au plecat cu cate 2-3-6 carti, chiar si cu o sacosa de carti am vazut. Nu am mai intrat sa iau nimic, dar totusi am primit o carte de la un strain mai tarziu. Fara sa ma agit, m-am ales cu o carte chiar interesanta. Unde este graba si disperarea ?

    Reply
  7. addicted

    M-am simtit ca la pelerinaj, a fost trist si dezamagitor. Nu stiam daca sa ma bucure interesul oamenilor sau sa ma intristeze imbulzeala exagerata si organizarea.

    Reply
  8. Andreea Toma

    De acord, altfel trebuia organizat. Nu am fost, dar imi exprimam speranta ca doritorii de carti sa nu semene cu doritorii de tigai. Se pare ca m-am cam inselat. Trebuia ca initial sa fie o expozitie a cartilor luminate pret de cateva ore si ulterior, in mod organizat, sa fie oferite celor prezenti, eventual sa existe din loc in loc cate un reprezentant al organizatorilor care sa le dea la cerere doritorilor titlul dorit din arealul lor si nu sa se permita accesul de-a valma peste carti. Chiar sunt dezamagita ca a iesit asa. Eu as fi mers pentru ceea ce credeam ca va fi, nu pentru cele cateva titluri pe care oricum le-as fi putut cumpara. Cartile pe care mi le doresc merita fiecare banut si merita tratate altfel.

    Reply
    1. xandercorp

      Da, organizarea trebuia sa inceapa acum cam 30 de ani cu ceva cursuri gratuite despre expozitiile stradale si comportamentul civilizat, dupa care acest event sa aiba loc. 🙂

      Reply
  9. Miriam

    Am venit, am vazut, am plecat. Cand am vazut multimea care astepta sa inhate potul cel mare am realizat ca in momentul in care se vor taia panglicile si se va da drumul la “Degeaba” se vor arunca precum hienele, vor calca in picioare cartile doar-doar sa ajunga la cea “ginita”.

    De aceea am preferat sa meg la o bere cu prietenii si sa discutam verzi-si-uscate.

    Zi buna

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *