The Boxtrolls este un film de animație tare simpatic, inspirat din cărțulia pentru copii Here Be Monsters! din seria The Ratbridge Chronicles a scriitorului și ilustratorului Alan Snow. Chiar dacă nu este chiar o adaptare (nici măcar pe de parte), ci mai degrabă doar o bucățică din universul personajelor din Ratbridge, filmul este tributar mitologiei imaginate de Snow.

Și nu doar acesteia; pornind de la schițele alb-negru ale orășelului unde apar ca personaje secundare și niște trolli în cutii, realizatorii Boxtrolls au împletit diverse influențe de imagine, stil și viziune artistică: universul Boxtrollilor din film este orașul Cheesebridge, cocoțat în echilibru instabil pe o stâncă ce aduce aminte de animațiile japoneze. Epoca e victoriană, după vorbă, după port, și foarte steampunk după invențiile futuriste care o mișcă și o luminează, care aduc iar aminte, prin construcția lor fragilă și supradimensionată, de anime-urile lui Miyazaki, în special de Howl’s Moving Castle. În același timp, există rezonanță îndepărtată vizuală din Les Triplettes de Belleville* cu un praf decadent de Jeunet & Caro, dar și din Burton și Dickens, ca atmosferă, și totul e la nivel de percepție subtil[, nu există nici un element despre care să poți spune ‘ha, pe ăsta l-am mai văzut și acolo!’.

Și, lucrul despre care încă nu v-am spus nimic, totul este animație stop motion, execuție migăloasă și superbă a studioului Laika, responsabil pentru alte două lungmetraje animate mai tenebroase: Coraline și mai recentul ParaNorman. Atât de migăloasă încât – citesc cu mirare – realizarea unei anumite scene, cea a seratei dansante, doar patru-cinci minute în film, a durat în realitate 18 luni, epuizând toată echipa.

Momentul meu preferat din film a fost finalul, ultimul minut înainte de generic, în care două personaje, dl. Murătură și dl. Păstrăv – care tot filmul au o dilemă despre dualitatea binelui și răului, întrebându-se de ce parte a baricadei se află, de fapt – poartă o discuție filosofică deterministă despre posibilitatea ca în realitate fiecare mișcare de-a noastră să fie decisă de voința unui uriaș – răstimp în care camera se depărtează și se prefigurează o umbră iute ca fulgerul, un maestru păpușar, care îi mișcă pe cei doi de 24 de ori pe secundă.

Spre deosebire de originalul lui Snow, captivant și bogat în aventuri și năzdrăvănii, povestea filmului e mai subțirică: Cheesebridge este năpădit de o populație cam dăunătoare de trolli, care ies noaptea și strică lucruri, strângând vechituri sau bucăți noi pentru sălașul lor subteran. Personajul negativ, vocalizat de Ben Kingsley, un fel de exterminator șmecher și arivist, își asumă sarcina de a-i aduna pe toți în schimbul unui joben alb și al intrării în înalta societate a mâncătorilor de brânză puturoasă.

Câteva niveluri dedesubt se desfășoară tumultoasa viață a trollilor, un atelier mecanic plin de zarvă și sunete guturale, alături de urletele de durere ale celor mai neîndemânatici, amintind, iarăși, vag, de minionii micului ticălos Gru.

Printre ei trăiește și un orfan, băiețelul Ouă (cutiile de carton în care trăiesc trollii sunt furate din cutiile de gunoi ale magazinelor, dând numele fiecărui purtător), care devine eroul populației de trolli și personaj principal al acestei povești (nu și al cărții Here Be Monsters!, insă, pe care v-o recomandăm pentru lectura puștimii – puteți citi aici un extras destul de lung pentru a vă face o idee).

3-boxtrolls-movie-character

Deși o adaptare slăbuță, cu un scenariu mediocru, vă recomandăm și filmul, exact pentru elementul vizual excepțional (dacă vă pasionează tot ce am enumerat noi mai sus la influențe). Culorile sunt vii, atmosfera de un clarobscur ottocento, execuția animației stop-motion ireproșabilă, iar personajul exterminatorului Archibald Snatcher (cu vocea lui Kingsley) ține tot filmul.

O ultimă precizare – nu suntem foarte siguri că este un film pentru copii, sau cel puțin nu pentru copiii foarte mici, în afara cazului în care doriți să explicați de ce domnul cutare e îmbrăcat ca mami, de ce e torturat boxtroll-ul, ce înseamnă pălăria albă și de ce o vrea omul cu pălăria roșie sau dacă oamenii cu alergii la branză într-adevăr explodează dacă o mănâncă.

*Lucru confirmat ulterior de informația că unul dintre desenatorii colaboratori la proiectul inițial al filmului a fost ilustratorul francez Nicolas de Crecy, care l-a acuzat pe Chomet, regizorul Tripletelor, că i-a plagiat stilul și desenele dintr-o lucrare mai veche.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *