
Vara este, prin excelentă, anotimpul în care citim cel mai mult, lenevind la soare, pe plajă, în cort, pe vreo păturică la munte sau într-un parc, în afara orașelor sau în mijlocul lor, pe la terase și prin cafenele. Chiar dacă nu avem trei luni de vacanță (așa-i c-ar fi minunat?), ne mobilizăm parcă mai ușor, în ciuda caniculei, și călătorim mai mult (chiar și imaginar 🙂 ).
Unul dintre cele mai la îndemână moduri de a călători și, în același timp, de a face mișcare și de a ne bucura de vremea bună, făcând picnicuri bookaholice, este prin intermediul bicicletelor. Și, cum pe 5 iulie a început Turul Franței, parcă ni s-a făcut un dor de ducă și un chef nebun de a porni într-o aventură pe bicicletă.
Turul Franței și cărți pentru toate gusturile
Așa că, împreună cu prietenii de la Editura Univers, ne-am gândit să vă facem zilele estivale și mai plăcute, cu trei pachete de câte două cărți, legate simbolic de Turul Franței și, implicit, de biciclete. Turul Franței s-a cam globalizat, astfel încât fiecare pachet va conține o carte a unui autor francez și una a unui scriitor francofon.
Cum de curând a apărut la Univers cartea francezului Alfred Jarry, Zile și nopți, scrisă în 1897 și tradusă pentru prima dată în limba română, iar pe coperta ei regăsim o fotografie cu Jarry pe o bicicletă, cele trei pachete de cărți vor conține acest volum. Scriitorii francofoni vor fi din Elveția, Belgia, respectiv Canada.
Premii
Așadar, cele trei pachete de cărți (click pe link pentru detaliile despre volume) pe care le puteți câștiga sunt:
1. Zile și nopți, de Alfred Jarry (Franța) + Accesorii pentru paradis, de Marie-Jeanne Urech (Elveția)
2. Zile și nopți, de Alfred Jarry (Franța) + Deliruri. Viața este cotidiană, de Andre Baillon (Belgia)
3. Zile și nopți, de Alfred Jarry (Franța) + Ținutul sălbatic, de Monique Proulx (Canada)
Cum câștigați unul dintre cele trei pachete de cărți de la Editura Univers
Simplu, cum altfel? 🙂 Pentru că Turul Franței se va încheia, pe 27 iulie, la Paris, vrem să ne spuneți, în comentarii, ce carte v-ar plăcea, dintre cele din concurs, să citiți în capitala Franței și de ce.
Cei trei câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Mențiuni
Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.
Perioada de desfășurare a concursului: 21 – 25 iulie.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 26 iulie.
Mult succes!
UPDATE Câștigători
În total, au fost 72 de comentarii în concurs. Dintre acestea, două au fost invalidate pentru că numele participantelor s-a regăsit de două ori în listă – le găsiți aici și aici. Prin urmare, au rămas 70 de comentarii în concurs. Am trecut numele participanților pe „List Randomizer” de pe Random.org, în ordinea în care acestea au fost postate – de la primul comentariu la ultimul.
Mai jos, găsiți capturi de ecran, după cum urmează: prima imagine este de ansamblu, se poate observa că sunt 70 de nume introduse (click pe imagine pentru mărire).
Următoarele trei imagini sunt detalii ale listei inițiale.
Iar cea de-a cincea imagine este rezultatul după apăsarea butonului „Randomize” – primele trei nume sunt câștigătorii celor trei pachete de cărți oferite de Editura Univers, în ordine crescătoare.
Astfel, Pachetul 1 de cărți, Zile și nopți, de Alfred Jarry (Franța) + Accesorii pentru paradis, de Marie-Jeanne Urech va reveni Crinei Bega; pachetul al 2-lea, Zile și nopți, de Alfred Jarry (Franța) + Deliruri. Viața este cotidiană, de Andre Baillon, va merge la Ovidiu Malomfălean; iar cel de-al treilea, Zile și nopți, de Alfred Jarry (Franța) + Ținutul sălbatic, de Monique Proulx, este câștigat de Alice Lodea. Felicitări!






Alegerea mea este “Ținutul sălbatic” de Monique Proulx pentru ca mi se pare incitant cum relatiile interumane pot fi la fel de complicate atat in jungla marilor orase cat si intr-un tinut aproape neatins de civilizatie.
Alfred Jarry, cel care a pus bazele (teoretice) ale colegiului de patafizica (din care a facut parte si Eugen Ionescu), merita sa fie citit in capitala Frantei. Creatorul personajului legendar UBU, scriitorul care mergea pe bicicleta prin Paris prin anii 1900 (in 1907 a murit) si tragea cu pistolul in aer cand trecea pe langa un trecator neatent, scriitorul care a revolutionat dramaturgia (poate fi considerat primul scriitor aburd), autorul care pe patul mortii a cerut sa tina intre degete o scobitoare, Alfred Jarry este un scriitor rar, un scriitor emblematic, un scriitor care trebuie citit!
Optez pentru Ținutul sălbatic, de Monique Proulx (Canada); mi se pare o carte speciala pe care as citi-o cu mare drag!
Pentru că viaţa bate filmul şi titlul vinde povestea (de cele mai multe ori), aleg Accesorii pentru paradis, de Marie-Jeanne Urech.
Aleg cartea “Ţinutul sălbatic” scrisa de Monique Proulx pentru tema abordata de autoare ce este plina de neprevazut in natura salbatica de la poalele muntilor Laurentides si cred ca o evadare din cotidianul citadin prin lecturarea acestui volum, ar fi binevenita !
P.S. Daca mi s-ar intampla acest lucru la Paris, totul ar fi perfect !
“Tinutul salbatic” este cartea care m-ar captiva din plin!O poveste incitanta!
Nu ma pricep la ciclism, dar legat de Turul Franței am o nelămurire: de ce se numește Turul Franței,dar începe în Anglia?
Zile si nopti – cea mai interesanta carte dintre cele 3.
Dintre cartile din concurs mi-ar placea foarte mult sa citesc- daca as citi-o la Paris ar fi si mai bine- “Taramul salbatic” de Monique Proulx deoarece abordeaza o tema foarte interesanta,iar titlul ma duce cu gandul la peisaje montane si descrieri superbe.Mi-ar face multa placere sa cunosc lumea lui Monique Proulx!
“Accesorii pentru paradis” de Marie-Jeanne Urech ar fi alegerea mea.Cred ca este o carte incitanta, care nu te lasa sa o lasi pana nu ajungi la ultima pagina.