
Isabel Allende a avut o carieră scriitoricească târzie şi fulminantă. Prima ei carte, Casa spiritelor, a fost publicată la vârsta de 40 de ani, în 1982, şi i-a adus instantaneu aprecierea publicului, care o menţine de atunci pe lista celor mai citiţi şi vânduţi scriitori sud-americani contemporani.
Astăzi, la 71 de ani, scrie în continuare – ultimul roman, Jocul lui Ripper, a fost publicat anul acesta, iar penultimul, Caietul Mayei de Isabel Allende, este din 2011. Despre acesta din urmă vom vorbi astazi, El cuaderno de Maya, jurnalul unei fete de 19 ani, exilată în capătul celălalt al lumii – cum stai şi priveşti din emisfera nordică – într-un sătuc marin din Chile, urmărită de FBI şi ceva traficanţi de droguri.
Venind din metropolele americane, viaţa la ţară, pe o insuliţă prăpădită şi săracă, o să ţi se pară plicticoasă, iar zilele foarte lungi. În lipsă de televizor, internet sau orice altă distracţie modernă, ce poţi face decât să te întrebi cum de ai ajuns acolo. La fel a făcut şi Maya, scriindu-şi amintirile tumultoase într-un caiet.
De la copilăria fericită în casa bunicilor deveniți părinți adoptivi, cu o mamă pe care o visa prințesă laponă și un tată aviator mereu pe drumurile cerului, la o adolescență violentă (justificată, improbabil, doar de moartea bunicului), plină de droguri, alcool, sex și infracțiuni, culminând cu o clinică de recuperare și o carieră nefericită de drogată și furnizoare în Las Vegas, toate aceste amintiri sunt scrise în Caietul Mayei de Isabel Allende, în timp ce se ascunde într-un sat neștiut din Chile, făcându-și prieteni, afland secrete despre viețile lor și despre însăși a ei.
Pe scurt, (prea) multele pagini ale romanului sunt povestea vieții agitate a adolescentei Maya, spusă cu vocea un pic desuetă a unei Isabel Allende în vârstă de 68 de ani, care, oricât și-ar dori să sune veridic, nu este atât de conectată la lumea interlopă a șoferilor de tir, a traficanților și utilizatorilor de droguri și, în general, a scursurii societății. Motiv pentru care amintirile de copil rebel și femme fatale ale Mayei apar ceva cam moralizatoare și superficiale.
Unde excelează Allende este, desigur, Chile. Episoadele care au loc în țara copilăriei sale, fie și pe mărunta insuliță din arhipelagul Chiloe, sunt scrise cu drag și cu efervescență, la pas, cu o mulțime de detalii spuse pe îndelete, pentru că la țară timpul trece altfel decât la oraș. Forță evocatoare au și reminiscențele unuia dintre personaje, din timpul încarcerării și torturii într-unul dintre sediile cele mai temute ale serviciului secret chilean în perioada de început a dictaturii Pinochet (când toată familia Allende, inclusiv Isabel, a fost silită să fugă din țară).
În ciuda poveștii neașteptat de plină de stereotipuri în legătură cu viața unei adolescente scăpate de sub control, romanul este captivant, … cam ca un film de aventuri, în care nu veți găsi nimic din realismul magic cu care se joacă adesea Allende, iar discursul narativ s-ar putea să vă apară pe alocuri facil.
În concluzie, deși nu aș recomanda Caietul Mayei de Isabel Allende nici unui adult în căutare de literatură valoroasă, nu îi voi nega atributul reușit de bildungsroman, care va prinde cu siguranță la adolescenți. Are aventuri, are poveste de dragoste, are crime și violuri, sex și droguri (și tonul moralizator cuvenit), un pic de politică, de istorie și, evident, happy end.