
David s-a născut la Belfast, dar este cetățean norvegian. Alisa are sânge rusesc, dar se consideră moldoveancă din Chișinău. David n-a vorbit niciodată irlandeza, căci este britanic, protestant din Irlanda de Nord. Alisa vorbește românește, cu toate că se consideră rusoaică sută la sută. El a avut o copilărie cu bombe și lupte de stradă. Ea este o orfană din Ungheni. La un moment dat se întâlnesc, iar drumurile lor trec prin București.
„David Kinsella este un regizor britanic, stabilit în Norvegia. De fapt, prin sînge este irlandez, plin de pasiune, ca toţi fidelii Sfîntului Patrick, dar a ales să-şi potolească temperamentul de foc în liniştita şi calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat şi de România, unde are mulţi prieteni care îi cunosc viaţa şi pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut să-i fie transformată într-o carte. Fără ezitare, gîndul m-a dus la Doina Ruşti, stăpîna cuvintelor şi a poveştilor care te fascinează. Ca noi toţi, şi David a fost cucerit de farmecul ei narativ şi-a rugat-o să-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decît tine cheile ascunse într-o serie de întîmplări. Însă nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut să experimenteze condiţia de personaj. Să simtă pe propria piele ochii necruţători ai spectatorului. Desigur, şi-a închipuit că Doina va urmări faptele pe care el însuşi i le mărturisise, lucru imposibil, avînd în vedere originalitatea ei ieşită din comun. «Ce poveste este aceea, a întrebat ea, spusă pe o singură voce? Orice iubire presupune un EL şi o EA, două puncte de vedere.» Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din două confesiuni, pe cît de diferite, pe atît de legate.
Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.” (Dan Burlac)
„Doina Ruşti are capacitatea rară de a surprinde ipocrizia indivizilor şi a societăţii, sub cele mai inofensive forme, dar care, sub lentoarea derulării epice, are o funcţie constant erozivă. O scriitură picturală (prin comparaţia perfect utilizată) şi cinematografică prin amploare.” (Ramón Acín, Turia)
„Logodnica”, de Doina Ruşti – fragment
Colecţie: Fiction Ltd.
Editura Polirom
256 p.
Carte publicată şi în ediţie digitală
David
Evident, cât am stat la București m-am văzut și cu Alisa. Era într-un fel iubita mea oficială. N-avea încă serviciu, însă se înscrisese la un centru de voluntariat.
— Și mie, David, îmi place să fac bine oamenilor.
Avea grijă de un copil dintr-o familie de alcoolici. Îl chema Igor.
Alisa își închiriase un apartament la Chișinău, iar chiria era în grija mea. Aveam impresia că nu voia să știu unde locuiește. Nu era vorba că nu-mi spunea, ci zicea chestii de genul:
— Dacă mă crezi, habar n-am adresa. E un bloc muncitoresc dintr-o mare de blocuri. De ce m-ar interesa adresa, dacă oricum avem telefoane?
Chiar așa. Cum Androidul era încă o noutate, i-am cumpărat unul. Am activat câteva servicii, printre care și location share. Vă jur că n-aveam nimic în minte în momentul respectiv.
Ajunsesem pe final cu editarea filmului și aveam chef de-o pauză. Într-unul dintre e-mail-urile ei, pe care nu le citisem cu atenție, Alisa voia o bicicletă pentru Igor. Aproape spontan, m-am urcat în avion, iar două ore mai târziu, pedalam o bicicletă prin Chișinău. Vedeam locația Alisei, iar Google Plus îmi servise adresa, cu litere latine. Era într-adevăr un bloc vechi, destul de curat. La intrare, o femeie se perpelea la soare. Își descălțase sandalele. Imaginea ei mi-a rămas în minte. Am întrebat-o despre Alisa. Nu știa cine e. Apoi am spus mai mult pentru mine că îi aduceam bicicleta lui Igor. Eu vorbeam în engleză. Femeia vorbea românește. Dar auzind numele lui Igor a spus destul de clar, mi s-a părut mie că în engleză:
— Aha, apartamentul lui Igor! La primul nivel!
Apartamentul Alisei era la etajul I. Nu mi-a fost greu să urc cu bicicleta. Pe uși nu scria nimic, așa că le-am luat la rând. La prima a deschis un tip. Recunosc, eram intimidat. Bărbatul era desculț, iar unghiile de la picioare îi erau vopsite cu ojă verde. În loc să mă prezint, i-am spus în mod idiot:
— Bicycle for Igor.
— Eu sunt Igor, a răspuns el, privindu-mă întrebător.
Abia atunci m-am dezmeticit și-am întrebat de Alisa. Igor era amuzat. Înțelesese cine eram.
— Igor Vladimirov, a spus el.
Niciun nume rusesc nu mi-a rănit mai rău urechile. De fapt, până în momentul ăla îmi plăcuse limba rusă. Numele lui Igor, sonoritatea lui, aș zice destul de inofensivă, devenise un fel de vierme. Igor era un bărbat înalt, cu țeasta complet rasă. Barbișonul îi punea în valoare ochii albaștri, atât de limpezi, încât te făceau să-ți lași armele. Avea ceva de faun. Avea ceva de elf. N-am putut să-l urăsc, deși la această primă întâlnire am crezut că nu este decât un bărbat fără căpătâi.
Alisa
Aș putea să spun că povestea mea cu Igor are o parte înainte și alta după norvegian.
Era toamnă, iar Igor făcea fotografii pentru un magazin virtual, în timp ce eu mergeam pe la interviuri, ca să-mi găsesc ceva de lucru.
În dimineața de toamnă, când a zbârnâit soneria, nu eram în stare să mă trezesc. Iar când l-am auzit pe Igor vorbind în engleză, mi-a trecut somnul. În ușă, ținând o bicicletă de coarne, era David, norvegianul. Nu-mi venea să cred că dăduse de mine!
— Bună, Alisa, a zis el, tocmai l-am cunoscut pe Igor!
— Zice că bicicleta asta e pentru mine! a râs Igor, care într-o primă fază n-a înțeles situația.
— El e alt Igor, crede-mă, am insistat eu către norvegian care avea o figură de om beat.
— Te-ai hotărât să-ți iei un coleg de apartament? De cât timp locuiești aici? l-a întrebat el pe Igor, care în continuare era cu totul pe dinafară:
— Uite, Igor, am pus eu capăt interogatoriului, el este David Kinsella.
Asta îmi plăcea cel mai mult la Igor: că-și păstra seninătatea în orice împrejurare. Nu i se părea anormal că un tip pe nume David Kinsella a dat buzna cu o bicicletă cadou. Și ca să nu-i stric zen-ul, m-am hotărât să lămuresc lucrurile chiar de la ușă:
— Igor este iubitul meu! Îl iubesc, David! Sper să te bucuri pentru mine, cum faci tu!
Și, înainte ca norvegianul să zică ceva, am propus să ieșim la o terasă, deși știam bine că nu aveam niciun ban.
Despre Doina Ruști
Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecţia Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) şi Lizoanca la 11 ani (2009, reeditat în 2017 la Editura Polirom cu titlul Lizoanca) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Manuscrisul fanariot (2015) şi Mîţa Vinerii (2017), două bestselleruri, au deschis seria ficţiunii istorice. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web a autoarei aici.
Proza Doinei Ruști este interesanta atât prin idei cat si prin scriitura.Abia aștept sa găsesc cartea ,fiindcă fragmentele m-au convins .