Copiii iubitori de lectură din București au fost, pe 24 – 25 septembrie și 1- 2 octombrie 2016, invitații unui eveniment special, aflat la a doua ediție – Narativ, festivalul de lectură pentru copii. Un proiect al Asociației Curtea Veche, a cărei activitate este puternic centrată asupra promovării cărții și lecturii de plăcere, mai ales în rândul copiilor din medii defavorizate și cu resurse limitate, festivalul a fost alcătuit din multiple ateliere gravitând, structural și din punct de vedere al conținutului, în jurul conceptului de storytelling.
Atelierele au fost concepute pe grupe de vârstă, fiind create astfel unele pentru preșcolari (Storytelling, Litere pentru prichindei, Rime si ghicitori, Ora de povești, Teatru pentru cititori) și pentru școlari (Odiseea, banda desenată, Mituri grecești, Teatru de umbre, Robinson Crusoe, ilustrație creativă etc.). Un plus al festivalului au fost, anul acesta, atelierele și conferințele dedicate părinților și profesorilor, gândite să sublinieze și să pună în lumină rolul crucial al lecturii atât în educația de acasă, cât și în cea de la școală. Speakeri în cadrul conferințelor au fost personalități din domeniul educației (Oana Moraru), specialiști în psihologie și parenting (Gaspar Gyorgy, Urania Cremene) și, nu în ultimul rând, scriitori (Adina Rosetti). Atelierele au fost susținute de specialiști într-o multitudine de domenii puse la lucru pentru a orienta copiii către lectură: de la arte vizuale (bandă desenată), arta actorului (teatru de umbre), muzică (compunere a unei coloane sonore pentru o poveste), până la jurnalism.
Ca primă concluzie, a fost vorba despre o adevărată desfășurare de forțe din partea organizatorilor, forțe care au implicat și un număr, nu mic, de voluntari, care s-au coagulat într-un eveniment fluent, în care timpii au fost respectați și toți cei implicați s-au dedicat în modul cel mai serios proiectului.
Personal, am participat la conferința intitulată „Cei mai buni profesori sunt, mai întâi, profesori de citire!”, susținută de Oana Moraru, profesoară, consilier educațional, fondatoare a școlii Helikon, a platformei „Vocea Părinților” și a Agenției pentru Mentorat Educațional. Auditoriul era format în special din cadre didactice, iar promisiunea conferinței – aceea de a oferi diverse tehnici, jocuri educaționale și metode prin care copiii să fie atrași către lectură în timpul orelor de curs.
Exemplele în acest sens au venit: metoda „3-2-1” de interpretare a unei poezii (copiii scriu pe tablă câte o propoziție inspirată de poezia citită, apoi propozițiile sunt așezate în ordinea importanței, iar la final sunt înlocuite cu câte un cuvânt; metoda „pixul vorbește” ( în care copiii scriu întrebări pe flipchart-uri aflate în cele patru colțuri ale clasei); dar mai importantă mi s-a părut abordarea mai largă a actului educațional din perspectiva ideii de a „împuternici” elevul însuși în propriul proces de învățare.
Până la a fi profesori de citire, cadrele didactice ar trebui să fie, întâi, profesori de gândire, afirmă Oana Moraru. Gândirea este ceea ce trebuie lăudat la elevi. În actul lecturii, trebuie formate operații precum sortarea, descrierea, compararea, procesarea și înțelegerea informației. Fără a fi neapărat unul dintre acei apologeți ai învățământului „de afară”, o idee adusă în discuție de Oana Moraru m-a convins: elevul trebuie luat în barca propriului proces de educare, transformat din obiectul lui în subiect activ și conștient de jaloanele propriei formări. Proiectul oricărui act educativ (citirea inclusă) trebuie împărtășit cu elevul și nu îngropat într-un dosar sub denumirea de „plan de lecție”. Odată cu Erik Erikson, spune Oana Moraru, copilul trebuie să știe cum arată succesul (ce trebuie să obțină pentru el și pentru propria identitate) pentru a putea fi motivat să și-l dorească. Iar succesul trebuie să capete forma unei nevoi interioare împlinite, și nu a unui reper extern.
După atelierul pentru părinți, am trecut la atelierele pentru copii. La cel de storytelling, Colac peste Pupăză, propriii mei copii se distraseră deja, inventând o poveste prin desene. I-am luat și am pornit să vedem și atelierul Litere pentru princhindei, găzduit și ghidat de Diana Vasilescu, absolventă de grafică, educator la Școala Liberă Waldorf și interesată de arta naivă a copiilor. În sală, pe copiii care încă nu deprinseseră tainele cititului, ci abia acum se apropiau timid de litere, îi așteptau pe jos farfurii cu mălai în care puteau să deseneze literele cu degetul sau cutii cu diverse semințe și cereale în care erau îngropate litere. Copiii trebuiau să bage mâinile în semințe și să scoată de acolo literele necesare formării unui cuvânt scris în fața fiecărei cutii. Înainte de a forma înțeles, litera era, în cadrul acestui atelier, obiect, entitate de sine stătătoare ce putea fi simțită, atinsă, pipăită. Litera era aici nu doar forma grafică a sunetului, ci semn accesibil simțului tactil. Copiii au fost încântați să descopere literele cu mâinile lor, să le simtă făinoase, alunecoase și, totuși, atât de concrete.
„Ne-am gândit să facem niște jocuri senzoriale, pentru că ei (copiii n.r.) prin joc descoperă litera în forma ei (…); practic, ne-am gândit că este o asociere între tactil și forma literei ca reprezentare grafică, este vorba despre formă și apoi despre recunoașterea ei”, mi-a explicat Diana Vasilescu ideea care a stat la baza atelierului.
Un alt joc a constat din pescuirea unor pești dintr-o „mare” (delimitată cu o sfoară pe podea), pești pe care era scrisă câte o literă. Lângă fiecare „mare” era scris un cuvânt pe care preșcolarii trebuiau să-l formeze din literele pescuite.
Evenimentul a fost o ocazie potrivită și pentru a afla câteva dintre obiceiurile de lectură ale părinților și copiilor prezenți la Narativ. Am stat de vorbă cu trei mame (în continuare femeile sunt în proporție mare prezente la activități de weekend pentru copii – semn că ele „tutorează” educația și timpul liber al acestora), de la care am aflat că unele dintre ele practică lectura separată în funcție de gen (pentru fată – „Capra cu trei iezi” – și pentru băiat – „O mie și una de nopți”), iar altele lectura extrașcolară comună indiferent de vârstele copiilor. Am întâlnit și un caz în care lectura acasă a fost inițiată de către părinți pentru a corecta un defect de vorbire al copilului. Unii părinți le citesc copiilor mai ales seara (lectura de relaxare), în timp ce alții le citesc și în timpul zilei (lectură orientată mai ales spre un scop educativ). Dacă unii părinți preferă lecturile clasice, „marile” povești ale culturii universale, alții le citesc cărțile apărute după desenele animate difuzate de Disney Channel sau cărți care servesc preferințele de joacă ale copiilor (dinozauri, mașini, animale).
Pentru cei mai mulți dintre cei cu care am stat de vorbă, participarea la Narativ a fost o ocazie de a se raporta la lectură în multiple feluri, dar mai ales în grup, cu toții sesizând că a fost creată, pentru câteva zile, o comunitate ad-hoc nu doar de cititori, dar și de adulți și copii dornici să experimenteze cu fenomenul lecturii, ceea ce, cu siguranță, s-a numărat printre punctele de interes ale organizatorilor.
