Simona Popescu, Irina Macedonski, Andreea Costenco, Mihai – Daniel Gheorghe, Dumitru Constantin Dulcan la Noaptea de mai, eveniment 160 de ani Alexandru Macedonski

Joi seară, după o tură pe la Bookfest, am mers direct la un eveniment care avea toate datele să fie cel puțin interesant. Este vorba despre Noaptea de mai – parte din proiectul amplu al manifestărilor culturale iniţiate de Irina Macedonski pentru a marca împlinirea a 160 de ani de la naşterea scriitorului Alexandru Macedonski -, din seria de evenimente Nopţi macedonskiene. Acesta a avut loc la Ceainăria Infinitea și a avut ca temă umbrelă interferența dintre literatură și neurologie, pornind de la un articol al lui MacedonskiSimțurile în poezie (de găsit și citit de aici).

Invitații ediției au fost scriitoarea Simona Popescu, profesorul universitar şi medicul neurolog Dumitru Constantin Dulcan, artista Andreea Costenco, iar gazdele evenimentului au fost Irina Macedonski, stră-strănepoata lui Alexandru Macedonski, și Mihai-Daniel Gheorghe.

IMG_1516

Seara a debutat cu poemul Noaptea de mai (integral aici), scris de Alexandru Macedonski, în lectura minunată a Simonei Popescu – care spunea că se simte ciudat să citească poezia altcuiva, de obicei nefăcând asta, nici măcar la școală; de altfel, tot scriitoarea în cauză ne-a menționat că, alături de poezia Noapte de mai, Noapte de noiembrie (de citit aici) este favorita ei – pentru că acolo începe poezia viitorului, afirma autoarea, momentul în care Macedonski s-a desprins de romatism; mai mult, îi place faptul că Macedonski este atât naratorul, cât și personajul, iar moartea este luată peste picior.

IMG_1520

Fac o mică paranteză și menționez că Irina Macedonski a afirmat la eveniment că o consideră pe scriitoarea Simona Popescu un fel de nașă a proiectului întrucât, cu ceva timp în urmă, pe când îi preda la Facultatea de Litere, a încurajat-o să scrie un eseu-pledoarie despre Alexandru Macedonski (eseu publicat în premieră chiar aici, pe Bookaholic). Acest tip de mărturisire, plasat chiar la început, a dat tonul unei seri intime, relaxate, prietenoase. Ton care s-a păstrat, din fericire, până la sfârșit.

noaptea de mai eveniment macedonski

noaptea de mai eveniment macedonski 1

După încheierea lecturii, aceeași Simona Popescu spunea:

Ar fi fost extrem de important să vă menționez un lucru înainte să citesc: Macedonski, atunci când a scris poemul acesta, era în cea mai neagră perioadă din viața lui, era la pământ. Nu doar ”sinucis de societate”, după polemicile cu bardul Alecsandri, de exemplu; nu doar obosit de statutul său de funcționar pe care-l detesta; în plus, după ce că toate lucrurile acestea erau îngrozitoare, cu un an înainte îi murise un copil, George.

Și iată-l scriind poezia asta ca pe un manifest al reînvierii, împotriva îmbătrânirii, a morții, a posomorârii, a urâtului, a mizeriei, roiului de muște, împotriva a orice poate omorî poezia. Scrie un fel de odă a bucuriei. Mie îmi plac mult poeții care scriu în cea mai neagră perioadă a vieții lor ode ale bucuriei. Cred mai degrabă că o astfel de poezie este adevarata poezie metafizică, în comparație cu poezia plângăcioșilor.

(…) Macedonski este tipul de poet structural tânăr, are o imensă forță, are o structură adolescentină și pentru că se opune. Eu l-aș lega mai mult de Arthur Rimbaud, de exemplu. 

IMG_1522 IMG_1521

Am ascultat cu interes discuțiile care au pornit de la vorbele de mai sus ale Simonei Popescu, cuvinte care au încurajat un dialog real cu ceilalți invitați pe marginea instrumentelor cu care lucrează poeții și nu numai. S-a vorbit, pe foarte scurt, despre:

– faptul că poetul trebuie să lucreze cu o ”rațională dereglare a simțurilor” (Rimbaud);

– simțurile ca ”arme” ale poetului;

– puternica legătură dintre știință și literatură (idee avansată de domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan), poeții fiind mult mai intuitivi decât oamenii de știință tocmai pentru că ”beneficiază” de o acuitate a tuturor simțurilor;

– creație (considerată un proces neurologic de domnul profesor Dulcan) și transformarea noastră în preajma operelor de artă;

– apropierea de divinitate prin artă;

– poezia plină de directețe a poeților contemporani; despre imaginație și har;

IMG_1518

– arta ca expresie a cugetului;

– poezia care se apropie de extazul mistic;

– a vedea neobișnuitul în obișnuit și a ajunge, astfel, la creație (Andreea Costenco ne-a povestit, în detaliu, despre mecanismele prin care își găsește inspirația pentru a picta și a pune la cale instalații de artă contemporană; de asemenea, ne-a vorbit despre sinestezie, despre cum gândește un nou tablou, ce unghi și ce fel de discurs folosește etc.);

– toți suntem artiști, într-un fel sau altul, tocmai pentru că în fiecare clipă ne creăm o realitate proprie; așadar suntem creatori;

– scriitorii puternici care nu au nevoie de compasiune (de tipul lui Alexandru Macedonski, spunea Simona Popescu);

IMG_1519

– stilul poeților: Dacă l-aș preda pe Macedonski la școală, aș porni de la faptul că a pus numele unuia dintre copii lui Hyacint sau că unul dintre băieții lui (Nikita) a inventat sideful artificial; aș arăta fotografia lui – nu cea de senectute, ci aceea de băiat de om tânăr; aș vorbi despre răzvrătitul și enervantul Macedonski, cel care s-a certat cu toată lumea, și-a luat toate riscurile și a plătit enorm. Apropo de stil, Macedonski a scris un lucru foarte inteligent: ”stil este stilet, stilul este o armă pentru un scriitor”. Iar Macedonski trebuie extras din clișeele acestea simboliste, el era un stilat. Și-a asumat un stil. De exemplu, în articolul respectiv, Macedonski făcea mișto de înfloriturile unor poeți, el era un poet al imanentului, al cotidianului – ne povestea, pasionată de subiect, Simona Popescu;

– poezia este peste tot, în jurul nostru, în exteriorul nostru (a fost citat Macedonski: Poezia nu este în om, este în afara lui.), dar și în interiorul nostru;

– necesitatea reinterpretării lui Alexandru Macedonski.

IMG_1515

IMG_1517

Cam acestea au fost, în mare, subiectele tratate joi seara la Ceainăria Infinitea. O seară foarte reușită, aș spune.

IMG_1513

Noaptea de mai  s-a încheiat, la propunerea Simonei Popescu, cum nu se putea mai bine: atât publicul, cât și invitații, au fost rugați să aleagă versul lor preferat din poemul omonin și să-l rostească cu voce tare. Mi se pare foarte interesant cât de repede s-a intrat în jocul propus și cât de receptivi au fost oamenii, așa că voi reda, în cele ce urmează, alegerile publicului și ale invitaților. Mi se pare cel mai potrivit mod de a încheia acest reportaj.

noaptea de mai eveniment macedonski 3

Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. (vers ales de Irina Macedonski)

Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. (versuri alese de Simona Popescu)

Veniți, privighetoarea cântă. (vers ales de Andreea Costenco)

Trecu talazul dușmăniei cu groaza lui de nedescris (vers ales de profesorul Dulcan)

Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze (vers ales de o doamnă din public)

Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer…
Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer (vers ales de un tânăr din public)

E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată. (vers ales de o domnișoară din public)

Și zise văilor să cânte, și văile se ridicară,
Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară (vers ales de o altă domnișoară din public)

 

Imaginile care nu au logo-ul Bookaholic aparțin Danielei Stănică și sunt preluate de aici.

Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *