John Lennon

De câte ori mă uit la “Film no. 5” – filmul lui Yoko Ono, ce constă în prezentarea de expresii faciale ale fostului ei soț, John Lennon (expus, de altfel, în 2008 și la București) – mi-l imaginez pe cântărețul Bealtes creând. Lucru deloc ciudat, cred, având în vedere că idolul atâtor tineri din lumea asta a trăit practic făcând artă – a compus muzică și poezie, a desenat, a făcut film, performance etc. Am revăzut “Film no. 5” cu ceva timp în urmă, în aceași zi în care am citit și știrea despre niște manuscrise și desene realizate de Lennon care urmau să fie scoase la licitație de Sotheby’s. Mi-am adus aminte că evenimentul va avea loc la începutul lunii viitoare (am verificat, e pe 4 iunie) și cumva, chipul din lucrarea lui Yoko Ono mi-a revenit în minte iar imaginea cu liderul Beatles în focul creației mi-a devenit și mai clară.

John Lennon

John Lennon, desene

Lucrări de-ale lui Lennon au mai fost scoase la licitație până acum, însă această colecție, alcătuită din manuscrise originale și desene făcute de el în anii ’60 pentru cărțile “In His Own Write” și “A Spaniard in the Works“, pare a fi cea mai cuprinzătoare de până acum. Poeme, proză scurtă, o mini-autobiografie, descrieri ale lui McCartney despre prima întâlnire cu Lennon, precum și schițe amuzante, create într-un stil propriu – sunt itemuri care definesc colecția ce se așteaptă să fie vândută cu o sumă cuprinsă între 850,000 și 1.8 millioane de dolari.

John Lennon colecție

John Lennon, colecție licitată

Denumită “You Might Well Arsk“, colecția este scoasă la licitație de către Tom Maschler, editorul cu care Lennon a lucrat la cele două cărți, și una din figurile cheie cărora li se datorează înființarea râvnitului premiu literar Booker Prize.

Pentru o vreme nu mai e nevoie să mă uit la “Film no. 5”, ci la imaginile de pe net cu desenele funny și paginile umplute cu litere ale lui Lennon (din care nu înțeleg mare lucru:)). Oare în colecția cui vor intra toate astea pe 4 iunie, când Sotheby’s din New York le va licita?

Surse foto: lennonlegend.netartlyst.com, reuters.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *