Știți deja că unele insituții își inagurează lansarea pe piață sau anumite programe prin evenimente din ce în ce mai interesante, așa cum sunt, spre exemplu, dominourile din cărți. Asta intră, evident, la capitolul recorduri, despre care am mai scris și altă dată aici. Ei, un astfel de record e pe punctul de a se înregistra chiar în acest weekend, într-o bibliotecă japoneză din Gifu City, care vrea să-și inaugureze astfel proaspăta renovare.
Biblioteca, ce se va redeschide după jumătatea lunii iulie, a fost reorganizată după un concept interesant semnat de arhitectul Toyo Ito, care promovează instituția drept “oraș al cărții”.
Însă intenția de a înregistra un record din construirea celui mai lung șir de cărți – ulitmul record aparținând companiei britanice de snacksuri United Biscuits care la sfârșitul lui ianurie a doborât în aproximativ două minute 5.500 de cărți – nu este privită cu ochi buni de către mulți japonezi, care consideră asta un gest de maltratare a cărților. “Maltratând cărțile, maltratăm mințile celor care le-au scris”, spune un bloger supărat citat de telegraph.co.uk, în timp ce un alt iubitor de cărți crede că e un sacrilegiu să te joci astfel cu cărțile având în vedere că “japonezi au grijă de cărți ca de ceva sacru”.
Alții, dimpotrivă, cred că o astfel de strategie nu poate să fie decât salutară. “Cu toată explozia asta a cărților digitale, aceasta este o modalitate bună de a mări interesul pentru cărțile print”, e de părere un cititor. <Biblioteca spune “Salutare tuturor, haideți să citim mai multe cărți!”>, spune un altul, care cede că “e destul de simplu să te înfuri pe chestia asta”.
Biblioteca din Gifu pune la bătaie pentru acest eveniment 10.000 de cărți, pe care intenționează să le vândă apoi în propiul magazin, sumele obținute astfel urmând să fie folosite, pe viitor, la întreținerea bibiliotecii.
Pe 12 iulie, când va avea loc evenimentul, vom afla dacă japonezii vor doborî recordul, care aparține încă britanicilor.
Dar până atunci, voi ce credeți despre astfel de strategii? Ajută la promovarea cărților sau, dimpotrivă, le scade importanța făcându-le să pară simpe piese de domino?
Surse foto: en.rocketnews24.com, telegraph.co.uk