Bookaholic

Nu demult a apărut, în colecția „Ego-grafii” a editurii Polirom, continuarea Amintirilor lui Ioan Groșan. Lumea ca literatură: alte amintiri nu schimbă tonul și ritmul primei părți. Același umor bine temperat însoțit de grația poantei, așa cum ne-a obișnuit autorul.

În literatura noastră, categoria amintirilor a făcut tradiție. De la Ion Creangă la George Panu, de la Radu Rosetti la Alexandru Obedenaru, de la Mihail Sevastos la Ovid S. Crohmălniceanu. Iar lista poate fi oricând extinsă. Ioan Groșan, cu cele două volume din Lumea ca literatură, continuă acest tip de formulă memorialistică. Una care, între paranteze fie spus, este (și a fost dintotdeuna) prizată de cititorul avid de anecdota literară.

Cele douăsprezece tablete care alcătuiesc volumul sunt, fiecare în parte, niște scurte momente umoristice desprinse direct din realitate. Știm cum s-a născut ideea acestor Amintiri încă din Precizarea la primul volum din 2014: Dan Mircea Cipariu îl invită pe Ioan Groșan să pună pe hârtie aceste povești pe care acesta din urmă le publică, pentru o vreme, la Agenția de carte.

Miza nu este alta decât aceea de a descreții frunțile cititorilor, ceea ce-i iese de minune lui Groșan: „Dacă ele, întâmplările, vor stârni vreun surâs, e meritul cititorilor noștri care, vorba «Cațavencilor», sunt mai inteligenți decât ai lor. Dacă nu, e exclusiv vina mea”.

Cum n-am mai publicat în Hustler redeschide seria începută în primul volum, Eros în socialism: „Și fiindcă primele numere din Hustler s-au vândut foarte bine, am avut imediat ecouri – brusc, mi-e crescut notorietatea în blocul din militari unde domiciliez și acum: vecine sobre care nu-mi răspundeau la salut au început să-mi zâmbească și să mă-ntrebe de sănătate, femeia de serviciu care mătura scările s-a oferit să-mi facă și mie curat în apartament «când dorește domnuʼ»”.

Încheierea colaborării cu revista „mai «hard» decât playboy” readuce autorul cu picioarele pe pământ, văduvit acum de întreaga sa așa-zisă faimă: „și-or fi imaginat, probabil, că n-am reușit să fac față atâtor oferte vii de la Hustler”.

Alături de textele cu tematică romantico-erotică, așa cum sunt De ce nu-l suport pe Noam Chomsky, unde un volum de lingvistică se interpune în calea unei idile, sau Concursul de Miss „Muncă, tinerețe frumusețe”, Costinești, 1988, unde, dimpotrivă, meditații de tipul „Tovarășe regizor, există absolut?” rup magia idilei, sunt texte cu și despre lumea literară.

Eugen Barbu și comerțul cu nutrii, redat în varianta lui Ioan T. Morar, este de un comic savuros. Faptele sunt cât se poate de limpede puse în pagină: Groșan îi face o farsă redactorului de la Săptămâna. Lipește, în diferite puncte din oraș, anunțuri publicitare dintre cele mai inventive, avându-l drept persoană de contact pe nimeni altul decât Eugen Barbu. Groșan opune aici, ludic, „rezistența prin cultură” unei „rezistențe prin farse” practicată de cei de la Ars Amatoria.  Anunțurile, scrise pe etichete școlare, merg de la „Studentă caut gazdă”, „Vând cafea Wiener Kaffee din pachet”, „Meditez matematică pentru admitere”, până la „ Cedez loc de veci la Bellu”, „Vând Istoria literaturii – Călinescu, princeps”, și, desigur, „Vând nutrii”. Sigur că rata succesului era direct proporțională cu gradul de enervare al celui în cauză. Drept pentru care povestea se închide cu telefonul dat de farsori: „După cinci zile, Groșan a sunat la numărul de telefon cunoscut și a început astfel: «În legătură cu nutriile…». La capătul celălalt al firului a urmat un răget și, imediat, o cavalcadă de înjurături demne de Groapa. Lui Ouatu”.

Tragi-comică este, în schimb, povestea din O sinucidere ratată. În 1985, poetul Paul Daian decide să se sinucidă dat fiind faptul că nu îi este permis să-și publice versurile. După ce cu greu strânge materialul necesar pentru orchestrarea momentului final, ajunge să-și pună în aplicare planul: „în fața statuii lui Eminescu, s-a dezbrăcat tacticos, și-a pus hainele la o parte și, gol-pușcă, și-a turnat prima sticlă în creștet. Apoi a aprins un chibrit. Flăcările l-au cuprins imediat, vâlvătaia a luminat puternic scuarul, apoi, la fel de brusc, totul s-a stins”.

Dar să nu uităm că umorul lui Ioan Groșan are, pe alocuri, și inserții puternice de cinism: „nici sinuciderile nu mai sunt ce-au fost…”.

Totuși, finalul volumului bemolează lejeritatea anectotei. Cenaclul din cer este un Recordare, pe versuri de Ion Mureșan, al scriitorilor dispăruți dintre noi. „Și lista, vai, rămâne mereu și larg deschisă”, încheie autorul.

La urma urmei, dincolo de impresia de șezătoare literară, unde Ioan Groșan joacă rolul povestitorului cu haz și tâlc, se află nostalgia unor altor timpuri care, ferice de noi, nu sunt întotdeauna uitate, ci devin literatură de cea mai bună calitate.

Cumpără cartea din librăria online Cărturești!