Vremea rece şi ploioasă din aceste zile de primăvară capricioasă m-a determinat să-mi petrec sfârşitul de săptămână în casă. Nu pot să spun însă că a fost un lucru rău, căci am lenevit, am citit, am văzut filme şi am băut nişte ceaiuri delicioase, nou achiziţionate. Şi am descoperit-o pe Monika Diamantopoulou, cea care m-a făcut să-mi doresc ca în colecţia mea de căni pentru ceai să se afle şi cele create de ea. Citeşte tot articolul
În “Ochiul cosmologic” - carte apărută vara aceasta la Polirom – Henry Miller scrie cu o sinceritate violentă despre lucruri care-l incită: de la filme controversate precum “L'Âge d'Or”, al lui Luis Buñuel și Salvador Dalí sau “Extase”, al lui Gustav Machatý și până la “Hamlet”-ul lui Shakespeare, podul Brooklyn, suprarealism, New York. O face permanent în comparație cu lucruri care îl scandalizează, contrast care ghidează cititorul prin aparentul labirint de fraze și idei ce alcătuiesc cartea și care pune mai bine în lumină argumentele scriitorului pentru un lucru sau altul. Citeşte tot articolul
Doris Lessing scrie undeva, în introducerea “Carnetul auriu”, că o carte, oricât de importantă ar fi, trebuie citită doar atunci când ești pregătit pentru ea (ca stare, nervi, putere de înțelegere). Am priceput asta abia acum, citind Orlando de Virginia Woolf, un roman pe care l-aș fi aruncat cât colo dacă mi-ar fi căzut în mâini acum câțiva ani. Și asta pentru că, deși e o carte minunată despre viață și vis, despre scriitori și idealuri, natură și căutări sufletești, îți pune la încercare răbdarea și-ți trezește cele mai contradictorii stări: te face să râzi pe rupte dar și să numeri căscaturile, îți face poftă să umpli cu cuvinte foi întregi de hârtie dar și să dai cu cărțile de toți pereții, te îmbie să ieși în lume dar te și face prizonierul celei mai întunecoase camere din suflet. Citeşte tot articolul
În urmă cu aproape două luni vă povesteam cum De veghe în lanul de secară, romanul de debut al lui J.D. Salinger, a fost cartea preferată a unor psihopaţi/criminali, cel mai celebru dintre toţi fiind Mark David Chapman, cel care l-a împuşcat pe John Lennon. Căutând cât mai multe detalii despre subiect, la momentul respectiv ne-am pus problema câţi alţi oameni au fost oare inspiraţi de Holden Caulfield la bune sau la rele? Acestea fiind date, am dat peste melodia "Who Wrote Holden Caulfield?" de la Green Day. Şi pentru că numele personajului nu este însă întâlnit în versurile melodiei, ne-am gândit să căutăm şi altele care să aibă în titlu nume de personaj literar, însă nu musai să şi vorbească despre el. Citeşte tot articolul
De foarte multe ori, a citi şi a scrie sunt două drepturi pe care le căpătăm prin învăţare, iar majoritatea considerăm că ni se cuvin. Ce se întâmplă însă când nu eşti psihic capabil să citeşti, să scrii sau să memorezi şi, pe deasupra, devii scriitor? Cel mai adesea ne gândim la dislexie când vorbim de astfel de incapacitaţi, dar mai există dispraxia, disgrafia, ADHD ș.a., care ar fi putut uşor împiedica mulţi scriitori să facă performanţă în literatură. Majoritatea tulburărilor de gen sunt descoperiri ale secolului XX şi, cu toate acestea, sunt autori care au trăit înainte de această perioadă şi au fost asociaţi cu probleme de învăţare, concetrare, citit sau scris. Astăzi ne-am propus să facem o trecere în revistă a câtorva din cele mai cunoscute nume, care, într-o formă sau alta, au avut un deficit. Citeşte tot articolul
