Romanul O viaţă măruntă (A Little Life), apărut în 2015, este cel de-al doilea publicat de scriitoarea de origine hawaiiană, Hanya Yanagihara. Prima sa carte, publicată în 2013, s-a numit The People in the Trees. O viaţă măruntă a fost nominalizat, tot în 2015, la National Book Award şi la Man Booker Prize. A câştigat Kirkus Prize. Citeşte tot articolul
Tag: drama
„Septembrie”, de Jean Mattern – fragment în avanpremieră
München, 1972. Doi ziarişti acreditaţi la Jocurile Olimpice de vară se întîlnesc în ajunul ceremoniei de deschidere; între ei se naşte o legătură ciudată, un amestec de fascinaţie reciprocă şi sfiiciune. Peste cîteva zile, violenţa coboară ca un trăsnet în mijlocul sărbătorii olimpice: membrii delegaţiei israeliene sînt luaţi ostatici, terorismul se instalează în ceea ce ar fi trebuit să fie „paranteza olimpică”, întreaga lume e năucită. Povestea celor doi ziarişti, deveniţi martori direcţi ai unui eveniment dramatic, nu e nici ea ferită de catastrofa acelor ore în care orice competiţie sportivă e abandonată şi cînd organizatorii se străduiesc, disperat şi haotic, să salveze viaţa ostaticilor. Nimeni nu scapă neatins de acea lungă zi de 5 septembrie. Citeşte tot articolul
August: Osage County, teatru de Pulitzer, film de Oscar?
August: Comitatul Osage. Temperatură medie: 37 de grade. Femeile familiei Weston se readună în casa tinereții lor în formulă full house: surorile Violet și Mattie Fae și fiicele celei dintâi, Barbara, Karen și Ivy. Ocazia nu e prea fericită, o înmormântare, astfel încât fiecare dintre ele vine la pachet cu propria familie, iar în casă e o liotă de rubedenii deasupra cărora tună și fulgeră limbile ascuțite ale femeilor Weston. Citeşte tot articolul
Ioana Pavelescu îi dă viață Zeldei Fitzgerald pe scena teatrului
Duminică seară, în cadrul Festivalului de teatru Undercloud, am văzut spectacolul ”Zelda”, o adaptare a piesei The Last Flapper de William Luce, scrisă în 1984. Acest one woman show este interpretat de actrița Ioana Pavelescu, în traducerea și regia Lianei Ceterchi, o producție a Teatrului pentru Puțini (numit așa nu din snobism, cum m-am gândit eu inițial, ci pentru că acesta este localizat într-un spaţiu amenajat în podul unei case din Strada Sofia, loc în care nu pot intra mai mult de 20 de spectatori; spațiul a fost ”botezat” de Andrei Șerban). ”Zelda” a intrat în repertoriul Teatrului Mic și Foarte Mic din mai 2013 - așa că fiți cu ochii pe programul teatrului din toamnă! Citeşte tot articolul
”The Following” sau când Poe = Religie => Cult criminal
În weekend, fiind atât de cald în timpul zilei, m-am refugiat în camera cu aer condiționat. Pe lângă cărți, mi-am downloadat câteva filme și seriale. Întâmplarea face să fi tras, fără să știu despre ce este vorba, serialul TV ”The Following”. Am început să mă uit la el (are doar un sezon, 15 episoade a câte 42 de minute, și în 2014 va apărea cu o nouă serie) și trebuie să vă spun că m-am abținut cu greu să nu pierd nopțile pentru a-l vedea până la sfârșit. Pentru că are o notă literară - dusă la extrem, spre obsesie - m-am hotărât să vă povestesc puțin despre acest serial și să vă recomand să-l vedeți. Citeşte tot articolul
Tabuuri şi fragilităţi
Al cincilea copil (trad. Anca-Gabriela Sîrbu, Editura Polirom) e o carte amara şi subţire care, la final, îţi lasă gustul de doctorie cretoasă, lipită de cerul gurii, şi senzaţia c-o să-ţi intre în corp, chiar dacă te opui. Citeşte tot articolul
Inocentul, de Ian McEwan, sau când istoria se repetă
Pentru mine istoria s-a repetat de cum am început cartea: cu nici două zile înainte fusesem la Europa, filmul lui Lars von Trier, proiectat în cafeneaua Institute The în cadrul Serilor filmului danez (eveniment organizat de Ambasada Danemarcei la Bucureşti). Povestea din Europa este, pe scurt, aşa: într-o Germanie zdrobită de război, prin 1945-1946, aterizează tânărul american Leopold, care urmează să lucreze pentru compania de căi ferate Zentropa. Tot ce i se întâmplă lui Leopold derulează intriga personajului aruncat într-un context ale cărui implicaţii multe şi ascunse nu le poate înţelege, prin urmare ajunge să fie folosit de cei din jur şi sfârşeşte în postura incocentului care nu nici mai ştie exact cu ce a greşit. Citeşte tot articolul
Jurnalul lui Anne Frank sau când totul mi s-a părut nedrept
Am citit Jurnalul lui Anne Frank, în engleză, în cel mai contradictoriu context cu putinţă: într-o călătorie prin Asia, la mult peste 30 de grade, de multe ori pe plaje. Mi-am şi cumpărat-o din cel mai contradictoriu loc cu putinţă: Van Vieng, Laos, un orăşel faimos pentru poziţionarea lui strategică în Triunghiul de Aur al drogurilor ce vin pe filieră asiatică. Ţin minte că am dat pe ea mai puţin de 4 dolari şi că în guesthouse-urile prin care treceam găseam de multe ori, la schimb sau pe sume modice, cărţi destul de bune despre istorie, războaie, experienţe, călătorit. Cu o lună înainte găsisem şi citisem A woman in Berlin şi The Girl in the picture. Amândouă răvăşitoare, amândouă pe bune, cu şocul dur al autenticităţii care te mai zguduie mult timp după. Citeşte tot articolul
11 cărţi numai bune de citit înainte de a avea un copil
Nu ştiu cum mi-a venit asta, dar e greu să nu te-apuci să schimbi subiectul în faţa torentului de sfaturi, predicţii & obsesii practice. Şi pentru că ne-au plăcut filme ca Felicia înainte de toate şi Cea mai fericită fată din lume, iată o listă cu cele mai interesante scenarii literare cu părinţi şi copii. Până la urmă (auto)ficţiunile astea spun mai multe şi mai pe bune despre tensiuni, reverii, deveniri în contextul conflictului şi uneori a prăpastiei dintre generaţii. Citeşte tot articolul
Libertate, un roman nou de Jonathan Franzen
După ce am citit Corecţii, abia aşteptam ceva nou, o altă familie pusă sub lentilă, tot din prezent, tot cu tensiune. Aşteptarea asta încordată m-a făcut să-mi iau imediat şi Al 27-lea oraş, care însă nu m-a prins şi pe care recunosc că am abandonat-o cam prea repede. Citeşte tot articolul
Eseu despre orbire, cea mai clarvazatoare carte
Sunt foarte putine carti ale caror imagini te urmaresc, se leaga cumva de tine si revin, fara sa poti interveni asupra lor. Raman ca niste timbre care nu se sterg, protejate de tipla clasorului. Cam asta ar fi intalnirea mea cu Eseu despre orbire. De aici mi se trag cele mai clarvazatoare imagini de care nu pot scapa. Citeşte tot articolul