Tag: editura polirom

Ce-au vrut să spună autorii, dar și criticul literar Marius Chivu

”Ce-a vrut să spună autorul” este o carte de interviuri cu 27 de scriitori români, recent lansată, coordonată de Marius Chivu și apărută la Editura Polirom (Iași, colecția ”Ego. Publicistică”, 2013, 368 de pagini). De Marius Chivu  sigur ați auzit - este poet (a debutat cu ”Vântureasa de plastic”, editura Brumar, 2012, volum care i-a adus două premii de debut - al Uniunii Scriitorilor din România și al revistei ”Observatorul Cultural”), traducător, jurnalist cultural și critic literar - semnează cronici în Dilema Veche și Dilemateca (în trecut în Revista 22, România Literară, Cultura etc.). Citeşte tot articolul

Adina Dabija: ”Menirea unui scriitor este să se conecteze la sunetul fundamental al lumii și să încerce să-l traducă în cuvinte” – interviu

Cu Adina Dabija m-am întâlnit la Romexpo, înainte de lansarea primului ei roman, ”Șaman”. Am stat de vorbă după aceea, printre vizitatori, pe fundalul furtunii puternice care se iscase. Aflată la cea de-a treia carte (după două volume de poezii, ”poezia păpușa” din 1997 și ”Stare nediferențiată” din 2006 în România și altele în America), Adina practică medicina orientală în New York, acolo unde locuiește în prezent. Pentru mine, a fost o surpriză de mari proporții romanul ei de debut în proză, extrem de proaspăt, scris cu o forță foarte mare. De aceea, abia așteptam să o cunosc; am purtat conversații despre literatură, despre proza, poezia și teatrul ei, despre medicina orientală, despre ritualuri de scris, obiceiuri de lectură și multe altele. Cu un ton blând și o prezență discretă, Adina Dabija mi-a mărturisit, la sfârșitul interviului, că îi este teamă că vă va fi greu să citiți un material mai lung, precum acesta. Eu mizez însă că veți empatiza pe parcursul lecturii cu tânăra scriitoare și nu o veți abandona. Citeşte tot articolul

De la carte la Muzeul inocenței

Pentru că literatura nu este decât o altă formă de autocunoaștere și pentru că este mai legată de viațp decât pare la prima vedere, Orhan Pamuk a hotărât cu Muzeul inocenței să străbată drumul de la realitate la ficțiune și înapoi. Deși nu avea fondurile necesare în momentul în care a început să scrie Muzeul inocenței pentru a pune bazele muzeului care acum, după investirea sumei oferite de Academia Suedeză la câștigarea Premiului Nobel, există în Istanbul, Pamuk și-a construit, de la bun început, cartea ca pe un soi de catalog al muzeului. Citeşte tot articolul

Povestea unui idiot spusă de el însuși sau Conținutul fericirii, de Félix de Azúa

Literatura catalană este destul de puțin tradusă în limba română, deși nu puțini sunt scriitorii remarcabili ai acestui spațiu cultural. Félix de Azúa este unul dintre ei, unul dintre romanele sale, Povestea unui idiot spusă de el însuși fiind publicat la Editura Polirom în 2006. Am descoperit volumul de curând și sunt tare bucuroasă că am intrat în librăria Noi în momentul în care toți erau la Sala Dalles, iar librăria, deși de obicei foarte aglomerată, era acum un spațiu prietenos în care mi-am pierdut câteva ore, dând astfel și peste această carte revoluționară. Citeşte tot articolul

O livadă a iubirii și a rândunicilor

Volumul recent apărut la Editura Polirom, În livadă, rândunicile, de Peter Hobbs, spune povestea emoționantă a unei iubiri interzise. Pe dealurile pakistaneze, rândunicile zboară deasupra unei livezi de rodii în care un tânăr de doar paisprezece ani lucrează alături de tatăl său, învățând de la acesta ce înseamnă iubirea pentru copaci și respectul pentru natură. Cum oamenii trebuie să și trăiască, copilul învață și că fructele pe care cu atât de multă dragoste le recoltează trebuie vândute. Numai că, odată ajuns în piață, acesta dă nas în nas cu ceea ce el consideră a fi frumusețea supremă: Saba, fiica unui influent om politic al zonei. Iar viața lui se modifică complet. Citeşte tot articolul

Miracolul rotocoalelor de ceață ale lui Matei Florian

Odată cu apariția volumului Băiuțeii am asistat la debutul fraților Florian, două voci din cele mai speciale ale literaturii române contemporane. În universul literar actual, în care scriitura calofilă pare a fi blamată, deși gustul publicului se îndreaptă către ea, frații Florian ocupă un loc aparte. După sondajul din 2001 realizat de România literară, una dintre cele mai importante cărți în conștiința autorilor de primă mână este Craii de Curtea-Veche, de Mateiu Caragiale, un titlu reprezentativ al scriiturii calofile. Același gen de roman de atmosferă pare să fie și pe placul celor doi frați, chiar și în Băiuțeii, unde avem, inevitabil, și secvențe pline de umor, având în vedere că subiectul volumului este copilăria celor doi. După acest debut al lui Matei Florian, el a publicat și un volum individual, Și Hams Și Regretel. Citeşte tot articolul

Plăcerea de a povesti: Salman Rushdie, Seducătoarea din Florența

Salman Rushdie se află cu certitudine pe lista celor mai iubiți autori contemporani, multe dintre titlurile sale primind premii dintre cele mai importante, cum ar fi Booker Prize pentru Copiii din miez de noapte sau Whitbread Prize pentru Ultimul suspin al Maurului. Deși este cetățean englez, s-a născut în India, iar atracția Orientului nu lipsește în niciunul dintre volumele sale. Apărut în 2009, romanul Seducătoarea din Florența de Salman Rushdie este un basm care amintește de 1001 de nopți, căci forța de atracție a poveștii este la fel de importantă, ea fiind cea care poate schimba destinele oamenilor. Citeşte tot articolul

Când moartea devine năzuroasă – Intermitențele morții de Saramago

V-ați întrebat vreodată cum ar fi dacă am trăi veșnic? Nu puține sunt companiile de înfrumusețare corporală care încearcă să vândă diverse ponturi în vederea susținerii acestui mit activ în mintea consumatorilor. Dar, dacă traiul cel veșnic nu ar coincide cu încetarea degradării corporale pe care bătrânețea o presupune, dispariția morții ar putea, brusc, să nu mai fie o idee atât de atractivă. „A doua zi, nimeni n-a murit.”, așa își începe Jose Saramago romanul intitulat Intermitențele morții, poate cel mai interesant volum al său. Într-o singură țară, începând cu data de 1 ianuarie, moartea se hotărăște să nu mai vină. Nimeni, nici măcar bolnavii terminali, nu mai moare. Evident, prima reacție este de bucurie, oamenii având impresia că tocmai au scăpat de cea mai mare frică a vieții lor și că, din acel moment, întreaga existență li se va schimba radical. Însă lucrurile nu stau chiar așa, căci oamenii nu încetează să îmbătrânească. Citeşte tot articolul

Regele unui autor estet – Zilele Regelui de Filip Florian

Sunt puține romane în literatura română în care autorii exersează scriitura artistică, cercetată în detaliu, atentă la sonoritatea fiecărui cuvânt în parte. Vocea lui Filip Florian este realmente autentică. Fiecare dintre romanele sale degajează o atmosferă aparte tocmai din pricina grijii cu care autorul alege cuvintele. Este un roman de atmosferă, în care narațiunea ocupă abia cel de-al doilea loc. Citeşte tot articolul

Miresele postmodernismului poartă șosete roșii

Adela Greceanu este una dintre vocile poetice puternice ale postmodernismului românesc. Debutând în 1997 cu volumul Titlul poemului meu, care mă preocupă atât de mult, Adela Greceanu a mai publicat, de-a lungul timpului, alte două volume de poezie, Domnișoara Cvasi și Înțelegerea drept în inimă, și un volum de proză, Mireasa cu șosete roșii. Fiindcă avem de-a face cu o poetă remarcabilă, nu trebuie să ne mire faptul că și romanul său este de o poezie rar întânită. Citeşte tot articolul

Între două lumi cu Orhan Pamuk

Despre Orhan Pamuk se vorbește destul de mult pe scena literară, mai ales că a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2006. Fascinația pe care distincția Orient-Occident a exercitat-o asupra modului de a gândi românesc poate fi acum readusă în discuție prin intermediul acestui autor. Mai ales când este vorba despre o carte precum Fortăreața albă, apărută întâi la Cartea Românească și trecută apoi în portofoliul Poliromului. Volumul aduce în prim plan foarte multe dintre temele literare care i-au fascinat permanent pe autori: tema manuscrisului găsit, tema sclaviei, a distincției dintre Orient și Occident, a dublului, a spațiului care nu poate fi luat în stăpânire, a exoticului și nu numai. Ai uneori impresia că Pamuk s-a jucat deconstruind întreaga istorie literară pentru a face un nou puzzle postmodern. Citeşte tot articolul

Sub clopotul de sticlă al depresiei – Sylvia Plath

Cum ar fi să te trezești într-o zi și să-ți dai seama că nu te mai recunoști, că habar n-ai ce vrei sau ce poți, să știi cu maximă luciditate că nu poți face ceea ce se așteaptă de la tine și că, de altfel, nici nu vrei? Să aflii că lumea în care trăiești este fondată numai pe minciuni, dintre care cea mai mare este viața? O viață care rănește la fiecare pas, care e menită să te dărâme în ciuda eforturilor pe care le faci de a i te sustrage, și care se termină, inevitabil, în moarte? Cum să mai poți dormi când devii conștient că totul este doar un drum de prost gust către final? Cam așa sună gândurile unui om bântuit de depresie. De unde vine depresia și cum se poate scăpa de ea? După cum aflăm din singurul roman al Sylviei Plath, Clopotul de sticlă, apărut la Editura Polirom, depresia este rezultatul miliardelor de dorințe sfărmate, de idealuri neîmpărtășite combinate cu o sensibilitate aparte și o indecizie amorțitoare. Este un clopot de sticlă care-ți înhață ființa în aeru-i irespirabil. Care, după ședințele de șocuri electrice, se ridică puțin, însă nu ajunge niciodată să nu te mai amenințe, ci stă mereu suspendat deasupra ființei care se luptă cu toate puterile să supraviețuiască. Citeşte tot articolul

Despre fascinația visului: Luiza Textoris

Dacă există o scriitură realmente puternică în literatura română contemporană, nu mă îndoiesc nicio clipă că este cea a lui Corin Braga. Aș mai fi în stare să dau două, trei nume pe lângă acesta, ceea ce arată că literatura noastră stă binișor, însă nu acesta este scopul aici. Pe de altă parte, deși anul 2012 nu s-a terminat încă, sunt aproape sigură că romanul recent apărut al lui Corin Braga, Luiza Textoris, merită să câștige toate premiile literare autohtone. Pe lângă scriitura postmodernă de înaltă clasă, în care meta- și intertextualitatea ies la iveală cu umor, corin Braga reușește să dea naștere unor personaje care, în ciuda stranietății lor, sunt autentice și într-atât de puternice, încât pot genera adevărate obsesii în mintea cititorilor. Sunt poate sute de cărți de când n-am mai întâlnit personaje atât de vii. Citeşte tot articolul