Tag: editura polirom

Lupta pentru supraviețuire a unei păsări pe sârmă

Literatura românească scrisă de femei este o specie cvasiinexistentă, cel puțin aparent. Mult prea puține autoare s-au aventurat în țara beletristicii, multe au făcut-o cu atâta stângăcie, încât au fost repede date uitării. Altele pur și simplu au rămas necunoscute. Nu discutăm aici însă motivele. În acest peisaj secetos, Ioana Nicolaie a reușit să se impună. A scris proză sensibilă, care debordează de feminitate. După poezia mărturiilor din timpul sarcinii pe care volumul Cerul din burtă ne-o aduce în fața ochilor, Ioana Nicolaie s-a îndreptat către poezia tinereții. Citeşte tot articolul

Tema de vacanță la română

Începând ca o temă normală de vacanță scrisă de un puști de clasa a IV-a, Cum mi-am petrecut vacanța de vară a lui T.O. Bobe se transformă într-un roman polițist de toată frumusețea. Știm prea bine ce imaginație au copiii, dar, dacă mai au și o bază reală de la care să pornească, aceștia pot face mai ușor decât oricine altcineva dintr-un țânțar mare armăsar. Ceea ce se și întâmplă în volumul despre care vorbim. Citeşte tot articolul

Despre artă și taine: Mă numesc Roșu

Turcia, fiind plasată la granița dintre Orient și Occident, este o țară mai degrabă bizară, care a trecut de la opulența greu de imaginat azi a Imperiului Otoman la sărăcia care caracterizează ținutul acum. O țară musulmană care a luptat ani întregi pentru supunerea creștinilor. O țară în care, totuși, multe moschei sunt construite pe structura fostelor biserici creștine. Un amalgam de neamuri și de obiceiuri, o amestecătură pe care cu greu o putem înțelege. Îți vine greu să crezi că un autor venit din aceste locuri poate reuși să pătrundă în peisajul literar mondial și să câștige Premiul Nobel pentru Literatură. Orhan Pamuk a reușit însă. Desigur, cu ajutorul unui foarte iscusit agent literar, însă, chiar dacă faima lui este uneori supralicitată, există motive întemeiate pentru ca el să fie declarat unul dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Citeşte tot articolul

Plăcerea re-scrierii: Michel Tournier în Gaspar, Melhior & Baltazar

Matei Călinescu pune literatura importantă, esențială, sub pecetea re-lecturii. Postmodern, el oferă varianta textului care se re-scrie în permanență prin re-lectură. Lumea se dezvăluie mereu altfel, mereu modificată într-o literatură care prelucrează, de mii de ani, aceleași teme. Fără a se epuiza, fără a se autodistruge. Întreaga istorie literară poate fi văzută ca o serie nesfârșită de rescrieri. Ceea ce face Matei Călinescu în A citi, a reciti este, de fapt, teoretizarea a ceea ce am citit cu toții în prozele lui Borges: un apel interminabil la perspectivă, la recontextualizare, la re-lectură. Numai că Borges nu este singurul scriitor fermecat de această idee a textului care se modifică în permanență. Și Michel Tournier își dedică scriitura aceleiași practici. Citeşte tot articolul

Un experiment la zeci de mâini: Rubik

Literatura română a fost mai mereu desincronizată, existțând uneori diferențe enorme între ceea ce se scria la noi și mișcările literare din Occident. În ciuda regimului represiv, postmodernismul românesc și-a făcut apariția la timp, urmând ca apoi scriitorii români să se țină cu dinții pentru a nu se decala iarăși de fenomenele literare din țările libere. Așa s-a ajuns ca, în 2008, să apară volumul Rubik, unul dintre cele mai îndrăznețe experimente postmoderne românești. Simona Popescu reușește să adune în jurul ei 28 de autori debutanți cu care să scrie, la 58 de mâini, un roman colectiv. Citeşte tot articolul

Minunea unui cer ascuns în burtă

Maternitatea pare a fi totuşi o experienţă stranie, dar minunată, prea nu se satură femeile de făcut copii. :) Numai că, în afară de „nu duci gunoiul deşi eu am avut un travaliu de 14 ore cu tine?”, eu prea multe nu am reușit să aflu despre ce înseamnă sarcina. Mamele nu le spun copiilor mai nimic din ce a însemnat pentru ele conviețuirea cu puștiul care ești. O fi atât de dureros încât să nu vrea niciuna să-și aducă aminte ce și cum? Ioana Nicolaie a ignorat însă acest pact tacit al mamelor și, în Cerul din burtă, vorbește despre ce îmseamnă maternitatea. Citeşte tot articolul

Despre curaj și libertate sau cum să trăiești asemenea lui Zacharias Lichter

Într-o lume în care simți în fiecare clipă privirea lui Big Brother ațintită în ceafa ta, în care doctorii aleargă după tine pentru a te defini și a te încadra, urmând apoi să-ți administreze hapul după cum scrie în tabelul periodic al oamenilor catalogați, rezistența este o poveste pe care nu mulți o pot spune. Matei Călinescu încearcă însă să găsească o soluție pentru regimul totalitar al României anilor ʼ60 prin Zacharias Lichter, atât de bizarul personaj al romanului Viața și opiniile lui Zacharias Lichter. Citeşte tot articolul

Printre granițe: Femeia în roșu

În literatura română au existat mai multe romane colective, primul care s-a păstrat însă fiind Femeia în roșu, text semnat de Adriana Babeți, Mircea Nedelciu și Mircea Mihăieș, câțiva dintre cei mai de seamă scriitori postmoderni ai noștri. Postmoderniștii noștri nu numai că pun bazele unui contra-canon, underground, care contrazice canonul oficial, ci se şi folosesc de elemente contradictorii pentru a-l forma. Adrian Oţoiu vorbeşte despre liminaritatea discursului optzecist, care însumează atât goana după autenticitate, cât şi livrescul de cea mai pură factură. Literatura coboară în stradă, dar se îmbracă în re-lecturi. Femeia în roşu îşi propune scrierea în doar 17 zile a unui roman al senzaţionalului, în care să ironizeze convenţiile literare.  Citeşte tot articolul

De la catedră la schimbul de dame

Lumea campusului universitar este cea care l-a făcut celebru pe David Lodge, mai ales după apariția trilogiei: Schimb de dame, Ce mică-i lumea și Meserie!, romane pastișă care au ca loc al desfășurării acțiunii universitatea, mediul poate cel mai firesc pentru autor. Romanul Schimb de dame este, de altfel, și câștigătorul premiului Hawthornden, în timp ce celelalte două romane ale trilogiei au fost nominalizate la Book Prize, recunoaștere care a făcut ca aceste texte să fie traduse în peste douăzeci de limbi. Citeşte tot articolul

Negația care schimbă viața – Istoria asediului Lisabonei de Jose Saramago

Obiectivitatea este un lucru imposibil, chiar și atunci când ne străduim din toate puterile să-l obținem. Orice cuvânt scris, orice relicvă lasă, inevitabil, semnele individualității în istorie. Oricât ne-am strădui, trecerea prin realitate ne duce în ficțiune, căci fiecare individ trăiește și mărturisește după un cod interior. Nici măcar tratatul de istorie nu este scutit de literaturizare, după cum o mărturisește Raimundo Silva în dialogul pe care-l are cu autorul volumului Istoria asediului Lisabonei în primul capitol al romanului lui José Saramago, Istoria asediului Lisabonei: „Ei, pictura nu e decât literatură făcută cu pensula, Sper că n-ați uitat că omenirea a început să picteze cu mult înainte de a învăța să scrie, Cunoașteți dictonul, dacă n-ai câine, vânezi cu pisica, vasăzică cine nu poate să scrie pictează, sau desenează, asta fac și copiii, Vreți să spuneți, cu alte cuvinte, că literatura exista deja înainte să se fi născut, Da, domnule, așa cum și omul, cu alte cuvinte, înainte de a fi, era deja.” Așa se trezește corectorul editurii, Raimundo Silva, să susțină că orice nu e viață e literatură, mai ales istoria. Se dovedește însă, în următoarele capitole, că această graniță dintre literatură și viață nu este chiar atât de bine delimitată pe cât s-ar părea. Citeşte tot articolul

Cutreierător pe străzi sau cronica unei copilării într-o țară comunistă – Strada, de Adrian Chivu

Vă mai amintiți gumele Turbo și surprizele cu mașinuțe pe care, până la urmă, după ce completam colecția, le jucam la lipa? Vă mai amintiți oracolele cu răspunsuri standard, cu serii întregi de idem-uri pe o singură pagină și câteva răspunsuri originale, dar absurde în inocența lor? Dacă vi se întâmplă să vi se facă dor de zilele lungi ale copilăriei, a căror densitate devenea plictisitoare, atunci vă recomand să citiți Strada, romanul lui Adrian Chivu. Citeşte tot articolul


Pledoaria mea pentru poezie pleacă şi de la forma cărţii

Chiar dacă o să spuneţi că exagerez, eu vă voi spune că am totuşi dreptate. Şi vă provoc la întrebarea: de ce nu se mai publică poezie mult şi în format mic? Cărţi mici cu poeţi din toată lumea, aşa cum se întâmpla pe vremuri cu Cele mai frumoase poezii, colecţia editurii Tineretului -  vremuri cu amintiri cam triste altfel. Citeşte tot articolul

Matei Brunul: un marionetist

M-am hotărât să citesc romanul după interviul Alinei cu Lucian Dan Teodorovici. Părea prea altfel: şi despre anii '50, şi despre un păpuşar italian care ajunge să cadă în plasa deloc lină a realităţii socialiste care se înnădea viguros. Când cineva mă întreba cum e?, din prima nu puteam să scot decât atât: ştii filmul ăla al lui Iñárritu, Biutiful, în care cică personajul principal înghite toate relele posibile. Aşa e şi cartea asta, tot biutiful. Citeşte tot articolul

Mâncare vegetariană, stil vegan

Foarte mulţi dintre noi îşi pun deja problema acestui gen de dietă, alţii deja se ţin de ea riguros. Deşi nu sunt o mare cosumatoare de carne, întotdeauna m-a pus pe gânduri nu neapărat lipsa ei, ci cu ce umplu golul rămas în urma peştelui ţiplat, congelat sau nu, puiului la cuptor etc.: în câte feluri poţi mânca legumele sau fructele în afară de salată, supă, ghiveci, ca să nu zicem ratatouille?