Tag: thriller

The Girl with the Dragon Tattoo – cartea și filmul

Ne plângem de multe ori că o mulțime de autori buni rămân anonimi. Și nu-i departe de adevăr – dar la fel de adevărat este că, alteori, celebritatea unei cărți sau a unui autor e tocmai ceea ce stă între acesta și cititori. Gândiți-vă numai la Eat, Pray, Love – de care am fugit din cauza unui film prost, care ne-a creat impresia ca romanul nu e nimic mai mult decat literatură de gagici visătoare. The Girl with the Dragon Tatoo a fost – cel puțin pentru mine - un astfel de exemplu. Nu pentru că aș fugi de Stieg Larsson (cred ca ar fi de-a dreptul ipocrit din partea cuiva care citește atâta science fiction și literatură YA ca mine), ci pentru că, la un moment dat, numai despre asta se vorbea. Două săptămâni de vacanță și nevoia sinceră de a citi ceva entertaining, fără prea mari profunzimi (de parcă în general citești numai Dostoievski, haha, râde gnomul iubitor de vampiri din interiorul meu), m-au convins să dau o șansă primului volum din trilogia Milennium. Citeşte tot articolul

Moartea pasiunii și literatura ca tabloid – ”Mămica la două albăstrele” de Doina Ruști

Mămica la două albăstrele scrisă de Doina Ruști și apărută la Editura Polirom în colecția ”Ego.Proză” anul acesta, prin primăvară, este un exemplu clar de ”așa nu”. Voi discuta exclusiv despre carte, argumentând de ce nu mi-a plăcut, și vreau să se înțeleagă acest lucru de la început - știu că doamna Doina Ruști este foarte prezentă în spațiul public, știu că are volume foarte traduse și multe premii literare la activ, că merge frecvent pe la târguri și festivaluri literare reprezentând scriitorii români contemporani. Prin urmare, cunosc notorietatea autoarei. Citeşte tot articolul


Dan Brown, Inferno, o călătorie prin iadul condiţiei umane

Al patrulea roman din seria aventurilor profesorului Robert Langdon, fără a se dezminţi de stilul fără stil al lui Dan Brown, e străbătut de o neaşteptată abordare umanistă; şi nu este vorba atât de discuţia artistică, renascentistă, prezentă şi aici, ca şi în episoadele I şi II, cât, mai important, de subiectul etic şi filosofic al umanismului şi, mai ales, al ramurii sale mai noi, mai controversate, transumanismul. Citeşte tot articolul


“The Dark Side of the Moon” a făcut 40 de ani

Am ascultat pentru prima oară Pink Floyd pe la începutul anilor ’90, când furam casetele fratelui meu mai mare și le puneam la un casetofon amărât. Atunci am dat și peste “The Dark Side of the Moon”, unul din albumele mele preferate, care pe 24 martie împlinește 40 de ani de la lansarea în Marea Britanie (în SUA a fost lansat pe 17 martie, același an 1973). Nu știu de ce l-am preferat atunci zecilor de albume din bibliotecă. Citeşte tot articolul

Seducţia lecturii – de la delectare la puterea de control. Mikkel Birkegaard, „Biblioteca umbrelor”

Când ne gândim la literatura nordică, ne vine în minte mai întâi genul poliţist sobru, bine construit, de apreciat prin modul în care revigorează un domeniu intens speculat. Aşa că atunci când am început romanul Biblioteca umbrelor, mă aşteptam la un thriller de acest gen, deşi celălalt roman al lui Mikkel Birkegaard, Condamnat la moarte, se remarca printr-o structură vizibil diferită – fără a fi dark, Condamnat la moarte reuşea să îmbine armonios suspansul tipic  unei cărţi poliţiste cu fluiditatea unui roman fantasy. Dar Biblioteca umbrelor (Libri di Luca), care e romanul său de debut (2007), nu se mai apropie nici măcar prin atmosferă de thrillerele nordice, ci de misterul şi poezia din cărţile italianului Eco (de altfel, Jon, personajul central al cărţii, este pe jumătate italian). Citeşte tot articolul

Horns, de Joe Hill, un roman al dracului

Acum vreo lună mă exaltam în faţa primului roman al lui Joe Hill, Heart Shaped Box (neinspirat tradus la noi Cutia cu fantome). Între timp am terminat şi Horns şi pot înţelege de ce la numai câteva săptămâni după lansare cineva i-l şi înhăţase să îl transforme în film. Dar despre asta ceva mai jos în pagină. Horns (2010) este al doilea roman al lui Joe Hill (al cărui banal pseudonim nu dă de bănuit că este  fiul lui Stephen King), autor de weird fiction, fantasy, thriller şi horror. Deşi rămân la părerea că 20th Century Ghosts încă sunt cea mai bună realizare literară a lui Joe, trebuie să recunosc, Horns este un roman al dracului. De bun, vreau să spun. Citeşte tot articolul

Interviu – Ștefana Czeller: “Lecția cea mai importantă pe care mi-a oferit-o presa este că viața chiar bate literatura”

Ștefana Czeller e din Iași și e ziaristă. Munca ei de zi o ține prin tribunale, pentru că acoperă domeniul justiției - dar seara, și în weekend, Ștefana abandonează piramida inversată și scrie ficțiune. Romanul ei, "Cerneală și sânge", lansat în 2011, a fost primit extrem de bine, și i-a adus premiul pentru debut la Romcon 2012 și premiul pentru încurajare la Eurocon 2011. Mai multe despre ea poți citi pe blogul ei. Noi am întrebat-o despre ce, cum și când citește, despre science fiction, dar și despre cum te influențează, ca scriitor, experiența de jurnalist. Citeşte tot articolul

Sanctus sau codul lui Simon Toyne

Vă mai aduceți aminte frenezia Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown? La început a fost curiozitatea, apoi a venit moda, iar mai târziu a apărut și filmul. La un moment dat aveai senzația că e peste tot și că nebunia nu se va sfârși niciodată. Indiferent că v-a plăcut ori ba, același sentiment vă va încerca citind şi romanul Sanctus al lui Simon Toyne.

Comparaţia este aproape inevitabilă  încă de la primele pagini ale cărţii devenite bestseller mai întâi în Marea Britanie, ţara de origine a autorului, iar apoi în alte încă 23 de ţări unde momentan a fost tradusă. Deşi a văzut lumina tiparului abia anul acesta, Sanctus deja face înconjorul lumii, iar noi îi prevedem un destin similar cu cel al Codului antemenționat.

Citeşte tot articolul


Noapte albă, de Asa Larsson

Nu e greu de înţeles de ce romanele poliţiste nordice au atâta succes. În nord, chiar şi când zăpezile se topesc, peisajul are personalitate şi substanţă. Frigul, ninsoarea, întunericul pot să ascundă perfect urmele unei crime. Nopţile albe sau zilele scurte din timpul iernii tulbură somnul şi sufletele. Pe de altă parte, unde poate şoca mai tare apariţia unui criminal psihopat, dacă nu într-o societate aşezată, curată, ierarhizată şi foarte închisă?

Citeşte tot articolul


The Raven: despre ultimele zile ale lui Edgar Allan Poe

Că vă place sau nu Edgar Allan Poe, sunt sigură că vă tentează să-l vedeţi jucat de John Cusack (High Fidelity, Identity, Being John Malcovich) într-un nou film. În altă ordine de idei eu chiar vreau să-l văd, mai ales că filmul promite, şi aici de reţinut că e regizat de James McTeigue (aka regizorul lui V for Vendetta), să nu fie doar un thriller, ci să aducă pe peliculă elementele de macabru, cu mister şi poezie, ale maestrului Poe. Citeşte tot articolul