Formula „noi 4” este un artificiu cu care Lia Bugnar se joacă în mai multe piese, de pildă în Stă să plouă sau în O piesă deşănţată. Îi place, de asemenea, să lucreze cu un grup de actori pe care îi distribuie în majoritatea montărilor sale, decizie foarte inspirată, căci, pe lângă faptul că îţi creează un sentiment de familiaritate, ai ocazia să îi vezi performând în stiluri diferite şi să observi incredibila lor abilitate de a asimila roluri aflate uneori la poluri opuse. Cel mai relevant exemplu este Ilinca Manolache, care în O piesă deşănţată este nevasta frigidă, pe când în Noi 4 joacă rolul amantei impertinente. Noi 4 este spectacolul în care Lia Bugnar şi colegii ei se joacă şi experimentează cel mai mult.

De un umor spumos, Noi 4 (în varianta cu Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache şi Marius Manole) este alcătuit şi la un nivel metatextual. Un deliciu pentru „telişti”, Noi 4 spune o poveste despre cum se construieşte (sau, în acest caz, despre cum eşuează) un spectacol. Este un joc şi cu graniţa dintre realitate şi ficţiune, de multe ori pe parcursul spectacolului se fac aluzii la realitatea cotidiană şi chiar la întâmplări din viaţa reală a actorilor.

Într-o primă scenă de tip captatio benevolentiae, Maria (Maria Obretin) încearcă să stârnească simpatia publicului, descriindu-se drept „o femeie senzuală, plină de mistere, înşelată pe toate drumurile”. Da, e o astfel de piesă şi nu cumva să cădem în capcana de a ne lăsa impresionaţi de discursul Ilincăi (Ilinca Manolache), adică amanta. După cum ne anunţă Maria, soţul ei, Victor (Marius Manole), are două amante, una dintre ele, Ilinca, fiind chiar cea mai bună prietenă a ei. A doua rămâne până la final un mister, căci Otilia (Lia Bugnar), o homeless, nu pare a avea deloc atributele unei amante. Ceea  ce nici nu este, vă las pe voi să descoperiţi ce relaţie există între ea şi Victor.

Întreg spectacolul e construit la un nivel de dublu raportare, este o piesă în piesă, cadrul general fiind chiar cel de înfăţişare către public a scheletului de lucru specific montării unui spectacol. Comunicarea cu publicul este, de asemenea, intensă, spre deliciul spectatorilor. Iată, de pildă, o replică a Ilincăi adresată Mariei:

– Fă o scenă pentru oamenii ăştia. Câţi sunt, vreo 50? Nu prea mulţi, la piesa deşănţată intră şi o sută!”

Actorii intră şi ies din cele două planuri cu lejeritate, schimbând replici între ei, apoi imediat adresându-se publicului. Maestră la acest joc este Ilinca Manolache. Normal că Victor îşi înşală nevasta cu ea, „fuck, tipa are de două ori greutatea mea” şi da, cura cu brusture se vede că a dat rezultate, îi spune Mariei şi apoi, către public: „What the fuck is brusture?!”. Dar acum să nu vă închipuiţi că „Victor ăsta e vreun Allain Delon. E mai degrabă modelul Turcescu”. Ilincăi nu i se pare nimic în neregulă că un bărbat are mai multe femei, doar raportul e de 5 femei la 1 bărbat. Atâta doar, „ce ghinion să nimeresc în acelaşi lot cu ea. Lotul de 5 la 1”.

Maestra în patetism este însă Maria, care se prezintă drept „genul Monica Bellucci”. „Nu ştiu cât o să mai rezist. Probabil mult”, se victimizează ea, rostindu-şi replicile cu emfază şi având în permanenţă ochii înlăcrimaţi: „Zac în mine Iphigenii, Clitemnestre, Victorii Lipan, poate enigmele Otiliei”. Uneori, patetismul său este împins înspre burlesc, de pildă în scena când îi mulţumeşte Ilincăi pentru…. faptul că a învăţat-o să-şi pilească unghia pe rotund.

O urăsc, face sex cu bărbatul pe care-l iubesc, dar trebuie să-i dau Cezarului ce-i al Cezarului. Orice s-ar întâmpla, să ştii că pe lumea asta există cineva care-şi pileşte unghia pe rotund.”

Când se înfurie şi îl alungă pe Victor de pe scenă, celelalte două o ceartă, spunând că nu se face aşa ceva cu Marius Manole. Iată cum o apostrofează Otilia (Lia Bugnar):

– După ce că pe el a venit lumea să-l vadă, tu îl dai afară de pe scenă? Păi tu l-ai văzut în Inimă de câine? Cred că de când e la Naţional n-a păţit aşa ceva”.

Partea de metatext este şi ea impregnată de un umor viu, plin de vervă:

Probabil că aş lua peruca roşcată din spate şi aş face pe chelneriţa. Dar acum n-am chef”, spune Maria

 

– Tu cine eşti în piesa asta? întreabă Otilia.

– Prietena soţiei înşelate.

– Rol de căcat, se putea tăia. Mai bine erai chelneriţă, mai primeam şi noi un rând.”

 

 

Noi 4, la Godot Café-Teatru

Regia: Dorina Chiriac
Muzica: Ada Milea

Distribuţie:

Maria: Maria Obretin

Ilinca Manolache: Ilinca

Lia Bugnar: Otilia

Marius Manole: Victor

 

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *