V-am prezentat cu mai mult timp în urmă o bibliotecă interesantă şi atipică, realizată prin reciclarea unui container de transport naval, ce se plimbă pe străzile din zona metropolitană a Amsterdamului. A urmat povestea transformării unei cabine telefonice dezafectate într-o bibliotecă care bucură un întreg sat englezesc. Iată că astfel de intervenţii urbane, care au la bază transformarea unor structuri vechi în locuri folositoare, sunt întâlnite în diverse zone şi sub diferite forme. Proiecte de acest gen au existat de mulţi ani, dar le observăm parcă mai bine acum, când obsesia lucrurilor noi şi lucioase a început să pălească şi suntem mai conştienţi de importanţa restaurării şi reciclării. Şi nimic nu poate fi mai îmbucurător decât să constatăm că multe din aceste transformări au un scop cultural.
Un astfel de caz este şi cel din centrul oraşului Curitiba din Brazilia, unde veţi întâlni un vagon de tramvai colorat, care nu mai aleargă de mult timp pe şine. A fost „pensionat” încă din 1973, când s-a transformat într-un fel de grădiniţă în care părinţii îşi lăsau copiii cât timp făceau cumpărături sau rezolvau diverse treburi prin zonă. Pe la jumătatea anilor ’80 a fost punct de informare turistică şi din 2010 a devenit Bondinho da leitura, o bibliotecă pentru locuitorii oraşului.
Această transformare face parte din programul „Curitiba citeşte”ce aparţine Fundaţiei Culturale Curitiba, organizaţie care a luat naştere în perioada metamorfozei pe care oraşul a cunoscut-o în anii ’60 si ’70 sub îndrumarea arhitectului Jaime Lerner.
Biblioteca dispune de peste 2 500 de carti, de la clasici ai literaturii universale până la volume cu povestioare pentru copii şi este destinată tuturor locuitorilor oraşului, care pot împrumuta cărţi gratuit, doar prezentând un act de identitate şi indicând o adresă. Mie mi se pare că sună mult mai bine şi mai sănătos „o carte doar cu buletinul”, decât celebrul credit, nu-i aşa?
sursa main image