Când am citit cuvântul „mister”, asociat lui Mihail Sebastian, nu am fost surprinsă şi nici nu mi s-a părut că e o strategie de promovare, căci multe lucruri legate de această figură aparte a interbelicului românesc sunt învăluite în mister: de la felul în care a reuşit să îşi păstreze demnitatea şi chiar încrederea în oameni, în plină furie legionară, şi până la momentul morţii sale – călcat de un camion, pe 29 mai 1945, chiar când se ducea să ţină prima lecţie de literatură franceză la Universitatea Liberă Democratică.
Aşadar, acesta este misterul pe care spectacolul-document „Misterul Sebastian” (care a avut premiera la Teatrul Odeon, pe 18 noiembrie) îl aduce în lumina reflectoarelor, alături de unul mai degrabă de ordin literar: cum a fost posibilă premiera, pe 1 martie, a spectacolului „Steaua fără nume” (în regia lui Soare Z. Soare, la Teatrul Alhambra) într-o perioadă în care evreii nu mai aveau drept de semnătură şi nici să profeseze în anumite domenii: chiar şi prin soluţia de a apela la semnătura falsă a lui Victor Mincu, riscurile tot erau uriaşe.
„Misterul Sebastian”, în regia lui Felix Alexa, are la bază un scenariu scris de Stelian Tănase pentru un serial de televiziune, pentru Realitatea TV, care îşi propune să reconstituie o serie de momente deosebite din cultura şi istoria română (sper că episodul cu Lipscanii anilor 1948 va fi şi el transpus în teatru). Din distribuţia acestui spectacol fac parte Radu Beligan – Marius Manole (Sebastian), Rodica Mandache (Leni Caler) – Raluca Aprodu, în rolul Monei.
Prezenţa lui Radu Beligan, cel care a jucat în premiera „Stelei fără nume”, în 1944, a dat, pe lângă elementul de autenticitate, şi o încărcătură puternic emoţională spectacolului, dincolo de subiectul şi aşa sensibil. Rolul lui Beligan a fost de a povesti cum a fost la premieră, a depănat amintiri despre Sebastian, un Sebastian aşa cum îl ştim şi din jurnal: pasionat şi, în acelaşi timp, emotiv, visător şi, totodată, pesimist, şi, mai presus de orice, păstrând acea încredere nestrămutată în binele care trebuie să existe în fiecare om – încredere care nu i-a fost răsplătită cu nimic. Un destin tragic, o viaţă trăită sub semnul lui „might-have-been”, după cum el însuşi spunea.
Şi ceilalţi actori au fost aleşi pe măsură: Marius Manole, perfect pentru rolul unui Sebastian tânăr, sensibil şi tensionat, temându-se pentru destinul său, al scrierilor sale, al României. Rodica Mandache, ca întodeauna delicioasă în rolul unei actriţe fermecătoare, dar puţin superficiale, aşa cum era Leni, iar Raluca Aprodu, frumoasă şi delicată, cu un uşor aer frivol, aşa cum trebuie să fie Mona, din „Steaua fără nume”, personaj pe care Sebastian îl crease special pentru Leni.
Ca tehnică, „Misterul Sebastian” este genul de teatru-experiment: un melanj între proiecţii video, teatru şi trăire spontană. Au fost intercalate momentele în care Radu Beligan îşi aminteşte de ziua premierei cu episodul jucat de Rodica Mandache, bazat pe jurnalul lui Leni Caler, şi cu un episod scurt din „Steaua fără nume”, cu Radu Beligan jucându-l din nou pe Miroiu, după mai bine de o jumătate de secol. Între ele, intervenţiile lui Marius Manole, ca voce a lui Sebastian tânăr. Un spectacol-document, un spectacol-viaţă.
Ultima reprezentaţie va avea loc pe 29 aprilie, la Teatrul Odeon, aşa că grăbiţi-vă să vă luaţi bilete! Iar dacă nu reuşiţi să ajungeţi, dar vă pasionează Mihail Sebastian, la Godot se joacă „Marea iubire a lui Sebastian” (tot cu Marius Manole şi Rodica Mandache, în aceleaşi roluri şi cu fragmente pe care le-au folosit în spectacolul de la Odeon; alături de ei, Istvan Teglaş şi Ana Ioana Macaria, punând în scenă un episod scurt din „Jocul de-a vacanţa”). Un spectacol despre iubirea imposibilă între dramaturg şi actriţa Leni Caler.
Voi ce părere aveţi despre „misterul” Sebastian? A vrut cineva să-l omoare, cunoştea ceva de care noul regim se temea (deşi se ştie cât de neimplicat politic era Sebastian) sau moartea lui a fost, pur şi simplu, un accident?
