Poate că unii dintre noi s-au numărat printre cei care au dorit să afle un răspuns direct de la scriitorul Haruki Murakami. E cât se poate de firesc, totodată, ca pentru o activitate atât de bogată, un scriitor să primească întrebări cât mai variate şi, cu siguranţă, din cele mai neobişnuite. Dar probabil că nici scriitorul însuşi şi nici cei care l-au ajutat să lanseze site-ul temporar, destinat acestor mesaje de la cititori, nu s-au aşteptat la cele 37.465 de întrebări.
În cadrul unei rubrici de sfaturi, Murakami nu şi-a luat o sarcină uşoară. Căci ce om pe lumea asta nu are vreo problemă? Inclusiv atunci când îţi fuge pisica şi decizi să-l întrebi pe Murakami ce e de făcut sau din ce cauză s-a întâmplat asta. Dar să luăm lucrurile pe rând. În ianuarie 2015, Murakami a înfiinţat această rubrică numită „Locul lui Murakami” sau, mai degrabă, „Colţul lui Murakami”. În cadrul acestei rubrici, cititorii curioşi au avut posibilitatea de a-i adresa binecunoscutului scriitor, autor al unor romane precum IQ84 sau Cronica păsării-arc, întrebări pe toate temele care le-ar fi trecut prin minte. Şi, cum avea să descopere chiar scriitorul, mare e grădina cititorilor.
Potrivit editorului său, cititorii i-au trimis scriitorului japonez nu mai puţin de 37,465 întrebări, iar acesta a scris 3,716 răspunsuri. Sigur că a oferi răspuns fiecărei întrebări adresate ar fi însemnat un proiect de ani de zile. Şi la fel de sigur e că nu toate întrebările aveau realmente nevoie de un răspuns. Nu şi dacă vrei să afli de la Murakami cum să ajungi mai rapid pe Marte.
Însă multe dintre aceste întrebări vizau probleme pe care le întâmpină mulţi oameni şi, probabil, multe dintre acestea au fost alese astfel încât să se regăsească în ele cei mai mulţi dintre cititori: „Voi împlini în curând 30 de ani, dar simt că n-am realizat mai nimic… Ce-aş putea să fac mai departe?”. Desigur, există şi acele exemple care demonstrează că unii cititori au uitat sau n-au vrut să ţină cont de faptul că Haruki Murakami e scriitor, nu medic şi, în niciun caz, clarvăzător (deşi, citindu-i romanele, ne-am putea convinge că este):
„Soţia mea îmi râgâie frecvent în ceafă chiar când trece pe lângă mine… E ceva ce-aş putea să fac pentru ca asta să nu se mai întâmple?”.
Cititorii japonezi pot citi aceste răspunsuri acum şi într-o carte fiindcă, iată, multe dintre aceste întrebări şi răspunsuri şi-au găsit menirea între paginile unui e-book (ajuns între timp bestseller pe lista Kindle Japonia). O ediţie completă a acestor întrebări şi răspunsuri ar însemna pe puţin 8 volume de cărţi, dar acesta rămâne un proiect la care nimeni nu doreşte să se înhame. „Agony uncle” sau cel care dă poveţe e rolul pe care şi l-a asumat Murakami. Nebănuite sunt însă problemele pe care le au oamenii zi de zi, dincolo de marile problemele ale lumii în care trăim.
Astfel, timp de mai multe luni de zile, deşi scriitorul rămâne unul relativ retras, cu nu foarte multe apariţii în public, cititorii din lumea întreagă au avut ocazia de a-i trimite acestuia întrebări, aşteptând mai apoi răspunsul.
„Crezi că pisicile înţeleg ce simt oamenii?” este exemplul perfect de întrebare care se naşte după ce începem să credem că autorul înţelege lumea pisicilor altfel decât noi. Desigur, persoana în cauză nu se lasă uşor şi-i mărturiseşte lui Murakami că pisica sa a fugit de acasă după ce a văzut-o pe aceasta plângând.
Răspunsul lui Haruki Murakami, cum era de aşteptat, e savuros şi cât se poate de nimerit într-o atare situaţie, mai ales că îşi dovedeşte (dar nu cum ne-am aştepta) experienţa sa cu pisicile. Iată ce-i răspunde lui Vivian:
„Am impresia că una din voi două e extrem de sensibilă. Am avut multe pisici, dar niciuna nu s-a arătat vreodată atât de empatică. Erau pe cât de egoiste puteau fi”.
Un alt răspuns dat de Murakami oferă, să spunem, un sfat cât se poate de romantic. La întrebarea: „Ai anumite locuri în care petreci mereu ceva mai mult timp?”, Murakami a răspuns: „O întrebare uşoară. În pat cu persoana pe care o iubesc. Unde altundeva?”.
O întrebare pe care am amintit-o deja a fost atât de mult pe placul lui Murakami încât a decis să-i aloce mai mult spaţiu decât de obicei în rubrica sa de dat sfaturi.
Iată întrebarea în întregime:
„Voi împlini în curând 30 de ani, dar simt că n-am realizat mai nimic. Când eram tânără credeam că să fii adult e ceva minunat, dar realitatea mea de acum e departe cu mult de ce mi-am imaginat. Şi când mă confrunt cu realitatea, mă demoralizez. Ce-aş putea să fac mai departe?”.
Murakami, deşi spune că a fi adult este doar o formă, oferă un răspuns care demonstrează că maturitatea şi înţelepciunea sunt sau ar trebui să fie trăsături intrinseci ale acestei vârste:
«Nu vreau să fiu nepoliticos, dar cred că „să fii adult e ceva minunat” e pur şi simplu greşit. Adult nu înseamnă nimic mai mult decât o formă goală. Cu ce umpli forma asta e în responsabilitatea ta. Realizările nu se petrec uşor. Când începi să umpli forma de adult puţin câte puţin, atunci va începe totul. Dar 28 nu înseamnă chiar adult. Tu te afli de-abia la început».
Alte întrebări la care Murakami a răspuns au avut ca subiect dispariţia pisicilor (din nou, întrebări de înţeles), alergările de cursă lungă, planurile sale de scris care vizează non-ficţiunea sau iubirea sa pentru Islanda.
Chiar dacă site-ul oficial nu mai permite adăugarea unor noi întrebări, multe bloguri şi site-uri au preluat întrebări şi răspunsuri pe care le-au tradus ulterior în engleză. Una dintre aceste surse dezvăluie astfel dacă autorul s-a gândit vreodată cum ar fi să fie pisică, dar şi cum vede problema e-mail-urilor nu tocmai simpatice pe care le primeşte orice autor care scrie despre probleme importante din lumea actuală:
„Dragă domnule Murakami,
V-aţi gândit vreodată cum ar fi fost să trăiţi ca o pisică? Dacă v-aţi gândit, cum aţi trăi astfel?”
Iată şi răspunsul lui Murakami:
„De fapt, m-am gândit că aş fi vrut să fiu ca vântul, dar niciodată o pisică. De asemenea, nu m-am gândit niciodată că aş vrea să fiu chikuwabu*”.
*chikuwabu este un fel de mâncare tradiţional japonez, având făina ca ingredient de bază
„Dragă domnule Murakami,
Ca scriitor ale cărui opere au produs incertitudine în lume, cum răspundeţi e-mail-urilor pline de ură pe care le-aţi primit?”.
Iar Murakami dezvăluie metoda prin care a reuşit să se protejeze, de la un punct, de astfel de mesaje deloc prietenoase:
«Nu e ceva neobişnuit ca scriitorii să primească mereu un anumit fel de comentarii sau e-mail-uri negative din partea societăţii generale. Tot aşa cum sunt mulţi indivizi pe lume care spun tot felul de lucruri teribile. Cu toate acestea, până la un punct anume, nu ai ce să faci, fiindcă sunt pasionat de munca mea şi o iubesc.
Deşi, în acelaşi timp, renunţ să mai urmăresc genul ăsta de „ură”. Dar într-un final vor exista oameni care nu vor putea fi mereu lângă tine la nevoie, chiar dacă ţi s-au spus lucruri îngrozitoare sau teribile pe care nu le poţi schimba personal (ex. etnie, locul naşterii), nu-i aşa?
Nici nu e corect, de fapt… ţinând cont şi de fluxul inevitabil spre care se îndreaptă lumea».
Chiar dacă nu au fost încă traduse la noi, tot mai putem spera la o traducere în anii următori. O carte cu sfaturi de la Haruki Murakam despre viaţă şi pisici nu are cum să strice cuiva, dimpotrivă.
