Cu greu ne mai apropiem astăzi de cei pe care încă din şcoala generală îi cunoaştem drept „marii clasici”. Fie că au fost prea mult tociţi de critică, fie că ne aduc aminte de vremurile când ni se cerea să învăţăm comentarii pe de rost, îi ocolim cu gândul că nu mai au ce să ne spună, că sunt „defazaţi”, că nu sunt racordaţi la realitatea contemporană. De multe ori aşa e, însă adevărata problemă cred eu că stă în modul în care alegem să îi interpretăm (iar această interpretare e clar direcţionată de straturile de texte critice care practic s-au aşternut asupra produsului literar propriu-zis, până când l-au făcut ilizibil). Evident, există chiar şi în prezent, deşi destul de rar, abordări critice prin care se încearcă revitalizarea unui „clasic”, prin interpretări inedite, care să te facă să vrei să iei pur şi simplu cartea autorului respectiv şi să încerci să mai cauţi sensuri nedescoperite (unul dintre puţinele exemple care-mi vin în minte e volumul lui Iulian Costache, Eminescu, negocierea unei imagini).

Am observat însă că teatrul nu se teme de „greii” literaturii – nici ai literaturii române, nici ai celei străine – asta poate pentru că oferă mijoace de expresie mai complexe şi o libertate mult mai mare de „joacă” cu textul. Şi nu numai regizorii de o anumită vârstă aleg să pună în scenă texte „cuminţi” (care pe scenă nu mai sunt deloc cuminţi), ci şi cei foarte tineri (şi aici nu vorbesc despre experimentele duse la extrem, din care nu mai înţelegi nimic, ci de spectacole închegate, aşa cum face, de pildă, Vlad Cristache), aducând practic în contemporaneitate texte căzute în uitare.

La Teatrul Act, ai ocazia să redescoperi farmecul, uitat şi el, al umorului lui Creangă. Absolut! ne face să ne reamintim de Ivan Turbincă, cel care refuzase raiul pentru că acolo nu se găseau nici tabacioc, nici votchi, nici femei. Să nu vă aşteptaţi însă la un Creangă postmodern, deşi poate că, la prima vedere, aşa ai tinde să-l cataloghezi, după ce vezi decorul: un spaţiu în care parcă ar locui un homeless – căci aşa arată Ivan, ca un homeless al cărui adăpost este o cutie de carton, care, apoi, ingenios, devine şi „raclă”.

Dar Alexandru Dabija alege să vorbească despre Creangă simplu şi netrucat şi îl distribuie excelent pe Marcel Iureş pentru a-l întruchipa nu numai pe Ivan, ci şi toate celelalte personaje: dracii, Scaraoţchi, Talpa Iadului, boierul în casa căruia îi prinde pe draci în turbinca sa, Sfântul Petru şi chiar Dumnezeu – un tur de forţă năucitor, în care Marcel Iureş creează comicul prin gestică şi prin numeroasele inflexiuni pe care le capătă vocea sa.

Cheia nu constă, aşa cum se mai întâmplă în unele spectacole ce adaptează texte mai vechi, în transfigurarea limbajului, ci în modul în care este spus. Marcel Iureş, în postura de „narator”, deapănă povestea lui Ivan ca şi cum ar fi fost martor la ea, spre final lăsând să se înţeleagă că el însuşi este Ivan, câştigător în continuare al pariului cu moartea, cu care s-a mai şi împrietenit odată cu trecerea timpului.

În sala mică a Teatrului Act, nu ai senzaţia că te afli „la teatru”, ci că asişti la o poveste într-un cadru familiar, intim, o poveste de genul celor spuse în jurul focului. Numai că focul este, în spectacolul cu Iureş, o… spiriteră, pe care îşi încălzeşte nişte fasole la conservă, din care apoi mănâncă cu o poftă de zici că cine ştie ce delicatesă are în faţă (Iureş are darul să transforme până şi banala fasole într-un fel care-ţi lasă gura apă şi cred că nu puţini au fost cei care, după spectacol, au intrat în primul supermarket să-şi cumpere o conservă, două).

Absolut! inovează, însă cred că este vorba de cea mai grea inovaţie pe care o poţi alege în teatru: să nu umbli la text, ci la celelalte mijloace de expresie. Rezultatul: un spectacol proaspăt, actual, comic şi care, mai mult, te poate face să te întrebi dacă nu cumva mai avem ceva de descoperit în „marii noştri clasici”.

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Un comentariu
  1. Pingback: La plimbare prin blogosferă (25) | Rontziki

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *