Alina Purcaru

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Între Capșa și Corso sau interbelicul de cafenea

Cei care știu deja de cartea de memorii a lui Vlaicu Bârna, Între Capșa și Corso, or să aibă surpriza unei addende de peste 100 de pagini cu amintiri inedite, în această a treia ediție, recent apărută la Polirom. Cei care acum descoperă cartea, or să aibă parte de un plonjon dublu în viața de cafenea a scriitorilor din Interbelic, cu prelungire în anii de după război, adică și de noutatea memoriilor, și de addenda. Citeşte tot articolul

Arta modernă – o istorie excentrică de Will Gompertz

Will Gompertz este tipul de istoric de artă care vrea să scoată obiectul interesului său din zona de jargon profesional şi să povestească, cât de cursiv, explicit şi amuzant poate, cum stau lucrurile (sau cum au stat) când vorbim de artă modernă. Punctul de start e anunţat chiar în subtitlu (Tot ce trebuie să ştii despre ultimii 150 de ani), tonul e complice, colocvial, iar informaţia pe care o aduce în această istorie excentrică a artei moderne e valoroasă, de multe ori demistificatoare şi, foarte important, captivantă. Citeşte tot articolul

lavinia braniste

Interviu Lavinia Branişte: Constat cât de mult ţine Opera de chestii mărunte, din viaţa de zi cu zi

Lavinia Braniște a scos un volum nou de povestiri Escapada (Editura Polirom, 2014), la trei  ani după Cinci minute de pe zi (Editura Casa de Pariuri Literare), un adevărat succes, inclusiv sonor, al unui volum individual de proză scurtă. În Escapada o să citiți povestiri de-a rîsu'-plînsu' cu personaje a căror stare dominantă şi definitorie e inadecvarea. Unele sînt comice, cele mai multe au doar o pojghiţă de comic. Sub acest strat înşelător e o întreagă lume care a luat-o razna, şi nici eroii ei nu se simt cu mult mai bine. Lavinia Branişte a scris despre vulnerabilitate, despre rezistenţă, despre putere şi neputinţă, într-un ton, cum ziceam, indecis între rîs, plîns şi revoltă. De cele mai multe ori, mocnită. Citeşte tot articolul

Zelda Fitzgerald spune o poveste: Acordă-mi acest vals

Acordă-mi acest vals este unicul roman terminat și publicat de Zelda Fitzgerald. L-a scris în mai puțin de două luni, într-o perioadă complicată, în care fusese spitalizată într-o clinică psihiatrică și diagnosticată cu schizofrenie. Zelda Fitzgerald și-a petrecut ultimii optsprezece ani de viață în astfel de clinici, timp în care a pictat, a scris jurnale, povestiri, a publicat acest roman și a lăsat un altul neterminat: Caesar’s Things. Citeşte tot articolul

Povestiri de pe Calea Moșilor

Adina Popescu despre “Povestiri de pe Calea Moșilor”: Mi-ar plăcea să existe cîte o carte pentru fiecare cartier din București

Adina Popescu a scris în Povestiri de pe Calea Moșilor (Editura Casa de Pariuri Literare) nişte proze  proaspete, cu doza de comic, stropul de nostalgie şi picătura de amar, toate legate între ele prin aceleaşi personaje şi locuri: un cartier duminical, cu inima în Calea Moşilor şi marginile cât ţinea o lume de copii, în Bucureştiul anilor ’80. Citeşte tot articolul

Alice B. Toklas găteşte. Ceva cu multe amintiri şi haşiş

Cartea de bucate scrisă de Alice B. Toklas este ultima raritate pe care am pus mîna, după ce am tot vînat-o, vreo doi-trei ani. Nu am vrut s-o comand online, am zis să văd dacă apare pe vreun raft. Şi a apărut: un singur exemplar, într-o librărie mică, genul de loc unde îmi şi închipuiam, de fapt, c-o să dau peste ea. Ştim că în celebrul cuplu Alice-Gertrude Stein, Alice era cea care gătea. Gătea, nu se juca. Asta pe lîngă multe alte lucruri la care se pricepea foarte bine, inteligentă şi spirt cum era. După ce Gertrude a murit, lui Alice i s-a propus să-şi scrie memoriile, lucru pe care l-a refuzat, argumentînd că Gertrude se ocupase deja de treaba asta, în Autobiografia lui Alice B. Taklas (trad. Florica Sincu, Editura Humanitas). Citeşte tot articolul

Elena Vlădăreanu: „Habemus bebe este despre mine. Şi va fi un spectacol aşa cum sunt eu acum.“

Elena Vlădăreanu a dramatizat o experienţă esenţială pentru identitatea ei: cea de a fi şi artist şi mamă presată de urgenţe, sarcini, solicitări şi presiuni noi. Din ce a scris ar urma să iasă un spectacol de teatru care scutură, prin nişte întrebări tari, cîteva tabuuri legate de actul de a scrie, de transformările pe care le provoacă rolul de părinte şi de percepţiile înşelătoare pe care societatea ni le cam bagă pe gît. Citeşte tot articolul


Iepurele cu ochi de chihlimbar. Poveşti cu obiecte rare şi sertare de familie

În Iepurele cu ochi de chihlimbar, Edmund de Waal, un artist ceramist britanic, reconstruieşte traseul unei colecţii pe care o moşteneşte: 264 de netsuke, miniaturi japoneze, sculptate în fildeş, corn sau lemn. Făcînd asta, el încearcă să refacă, pornind de la arborele moştenitorilor care au avut legătură cu colecţia, o istorie tactilă a propriei familii, de-a lungul a cinci generaţii, şi a relaţiei lor cu acele frumoase şi fragile obiecte care au ajuns pînă la el. Citeşte tot articolul

Ceva clasic, din Brazilia: ”Maşina lumii şi alte poeme”, Carlos Drummond de Andrade

E cît se poate de adevărat că poezia făcută din concret şi tranzitoriu poate eşua într-un reţetar plictisitor, cum se întîmplă şi cu minimalismul tras în serie în nenumărate încercări în proză, cum se întîmplă, de fapt, cu orice formulă împrumutată şi prost ajustată. În poezie, formulele de împrumut sînt parcă şi mai vizibile, acolo e greu să trişezi fără să se vadă şi din motivul ăsta oamenii încep să caşte cînd aud, din nou, despre o aşa numită poezie a concretului. Citeşte tot articolul

Barbara Klemm: portretele cîtorva scriitori

Barbara Klemm a făcut timp de 45 de ani fotografie de presă pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung. A tăiat mapamodul în lung şi în lat observând, aşteptînd şi prinzînd pe film acele momente suspendate între indeterminare şi fermitatea unui gest statement, care se dezgolesc aleatoriu doar  în anumite milisecunde. Are imagini despre care ai impresia că sînt perspective construite, că un anume fel de încadrare şi un joc atât de semnificativ de simetrii şi de întîlniri nu are cum să iasă doar prinzând, spontan, scene care se petrec în faţa aparatului. Şi cu toate astea, ce înregistrează aparatul sînt milisecunde din peisaje convulsive, din momente şi întîmplări care au schimbat sau au făcut istorie. Citeşte tot articolul