Laura Câlțea

Laura Câlțea

Blogger literar, absolventă de filologie și studii vizuale, doctor în filologie al Universității din București din anul 2012, autoare a volumului „A juca sau a fi jucat. Ingmar Bergman și șahul cu moartea” (Ed. Universității din București, 2014).


Cele mai frumoase citate despre iubire

De-a lungul timpului am umplut nenumărate caiete, agende și carnețele cu cele mai frumoase citate pe care le-am găsit în cărți. Că tot vine Valentine's Day și Facebook-ul va fi plin de inimioare și fraze de dragoste, am zis să dau și eu o mână de ajutor și să aleg câteva dintre cele mai frumoase citate despre iubire pe care mi le-am notat. Majoritatea sunt replici ale unor personaje sau fragmente din cărți, însă, întrucât nu am notat mereu cartea, am ales să spun la final doar numele autorului. Este, evident, o selecție subiectivă, dar sper să vă regăsiți măcar în câteva dintre ele.  Citeşte tot articolul

O fereastră către lumea de ieri a Europei, despre „Neînțelegerea”, de Irène Némirovsky

Acum două zile, în timp ce scriam recenzia pentru Cântecul păsărilor, de Sebastian Faulks, mă gândeam că era cel de-al treilea roman despre Primul Război Mondial pe care l-am citit în ultimul an (după Lumina dintre oceane de M.L. Stedman și La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre). Ei bine, ieri am mai citit unul. Un roman mic, aparent despre o iubire adulterină, dar, practic, mult mai complex, Neînțelegerea, de Irène Némirovsky. Citeşte tot articolul

Marele iluzionist, despre „Anihilare”, de Jeff VanderMeer

Există în Anihilare de Jeff VanderMeer un amestec de straniu și de familiar care îți dă, pe tot parcursul cărții, o stare de neliniște și de curiozitate greu de stăpânit. Încă din primele pagini e greu să nu faci apropierea între universul cărții și imaginile din Călăuza lui Tarkovski (sau, pentru cei care au citit cartea, de Picnic la marginea drumului, romanul fraților Strugațki, despre care se vorbește și pe coperta patru; eu nu am citit cartea, am văzut doar filmul de mai multe ori). Citeşte tot articolul

Important nu este faptul că un om a murit, ci că un om a trăit, despre „Povestea lui Orișicine”, de Philip Roth

Romanul lui Philip Roth, Povestea lui Orișicine, este construit după modelul unei piese moralizatoare medievale englezești (morality play, o specie literară specifică dramaturgiei medievale și care urmărea răspândirea învățăturilor creștine; personajele erau generice, iar alegoria folosită intens), Everyman (sau, după titlul complet The Summoning of Everyman). Apărută în perioada Tudorilor, pe la finalul secolului XV (nu se știe dacă mai întâi în Anglia sau în Țările de Jos), piesa a ajuns repede foarte populară, întrucât dezvolta unul dintre subiectele preferate ale medievalilor: caracterul muritor al tuturor oamenilor. Citeşte tot articolul

Minunate călătorii imaginare, despre „Istoria tărâmurilor și locurilor legendare”, de Umberto Eco

După Istoria frumuseții și Istoria urâtului, Umberto Eco ne-a fericit cu un nou volum de excepție, Istoria tărâmurilor și locurilor legendare, o carte pe care o aveam de mult în wishlist, alături de The Dictionary of Imaginary Places al lui Alberto Manguel și Gianni Guadalupi. Volumul e construit pe același tipar ca și celelalte două istorii: fiecare capitol cuprinde câte un eseu-sinteză dedicat unui anumit subiect, textul este însoțit de reproduceri color de foarte bună calitate, iar la finalul eseului avem fragmente din diverse opere care completează informația. Citeşte tot articolul

Filozofie și cotidian – Întâmplări dintr-o viață, de Sylvie Germain

Născută în 1954, autoarea franceză Sylvie Germain a absolvit în 1976 filozofia la Sorbona și în 1981 și-a luat doctoratul în filozofie și estetică la Universitatea Parix X-Nanterre. A fost studenta lui Emmanuel Levinas și s-a specializat în studiul ascetismului în misticismul creștin. Motivul pentru care am menționat toate aceste date, pe care nu le cunoșteam când am început să citesc micul ei roman Întâmplări dintr-o viață (orig. fr. Petites Scènes capitales), se datorează faptului că formația sa filozofică se simte în fiecare rând al cărții. Citeşte tot articolul

2014 literar, un bilanț personal al cărților – Laura Câlțea

Spre deosebire de alți ani, pentru mine 2014 a fost un an în care am citit preponderent ficțiune. A fost un an bogat din punct de vedere literar, semn că lucrurile încep să se redreseze în industria cărții. Deși mi s-a părut că am citit mult, nu am reușit să-mi termin challenge-ul de pe Goodreads (pusesem 101 cărți, până acum am citit 72, dar nu cred că reușesc să citesc restul de 29 până la finalul anului). Așa că pe to do list 2015 pun de pe acum: „citește mai multe cărți” și, mai ales, mai multă literatură română contemporană. Citeşte tot articolul

Crăciun în stil american și mini-porcușori, despre „Fulgi de iubire”, de John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle

Fulgi de iubire (orig. Let It Snow), scris la trei mâini (autori sunt John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle), este o carte ușurică, ce poate fi citită într-o după-amiază și în care găsești tot ce se presupune că aduce luna lui Moș Crăciun: oameni binevoitori și calzi, case primitoare, troiene imense de zăpadă (care fac statul la căldurică și mai plăcut), povești siropoase de dragoste, aventuri cu prietenii în ajun de Crăciun și, evident, „happy-end fericit”. Cum ar veni, o carte bună de citit la gura sobei... Citeşte tot articolul

Cărți de citit la gura sobei

E destul de greu să nu devii sentimental când se apropie Crăciunul. Împodobești bradul (acasă și/sau la birou), te uiți după cadouri, primești cadouri, se aprind luminițe prin oraș, vremea de afară e tot mai rece, așa că e tot mai plăcut să te retragi în casă cu o carte în mână și un ceai, sau să ieși cu prietenii să bei un vin fiert, prinși în febra sărbătorilor, parcă toți oamenii sunt mai drăguți și așteaptă, în fiecare an, să se întâmple un miracol. Oameni ai timpului nostru, nu ne mai gândim, însă, la o naștere divină, ci un fel de miracol pe stil american: să ne îndrăgostim în timp ce alergăm prin oraș după cadouri, să reușim să scăpăm de (mult prea) încărcata masă de Crăciun în familie și să găsim timp să ne relaxăm într-un loc confortabil, cu o băutură caldă în mână, în timp ce afară viscolește, să câștigăm la concurs un voucher cadou, o mașină sau o casă și tot așa… Miracole banale. (sursă foto) Citeşte tot articolul

Viața trăită și viața visată, despre „Povestea doamnei Murasaki”, de Liza Dalby

Prima străină devenită gheișă, cu un doctorat în antropologie și cu o mare pasiune pentru cultura japoneză, scriitoarea americană Liza Dalby reconstituie în Povestea doamnei Murasaki atât povestea unei epoci (sfârșitul epocii Heian), cât și povestea unei cărți (Povestea Prințului Genji, primul roman al literaturii japoneze și, se pare, al lumii, cu mult înaintea lui Don Quijote). Romanul urmărește atât viața scriitoarei Shikibu Murasaki, pe care Liza Dalby o reconstituie din puținele mărturii rămase și din fragmentele păstrate din jurnalul său, cât și viața Prințului Genji, protagonistul romanului său foileton devenit repede foarte popular. Citeşte tot articolul

Tragedia cu happy-end, despre „Nimicul de temut” de Julian Barnes

Modernilor nu le place să moară. Nu-i vorba că i-ar fi plăcut cuiva, vreodată. Însă lumea modernă, mai mult decât în orice altă perioadă a istoriei, face tot ce poate să uite că Moartea există, că oamenii mor, că tu, sau eu, sau cei pe care-i iubim vor muri vreodată. Într-un eseu din 1955, sociologul englez Geoffrey Gorer a dat cea mai potrivită denumire pentru această atitudine modernă de negare a inevitabilului sfârșit al fiecăruia dintre noi: pornografia morții. Tabu-ul victorian al sexului și al intimității a fost înlocuit cu tabu-l mai nou al morții. Citeşte tot articolul

(Și de mii de ani încoace) Lumea-i veselă și tristă, despre „A fost odată ca niciodată”, de Andrew Nicoll

Pentru mine, romanul scriitorului scoțian Andrew Nicoll a fost o experiență literară surprinzătoare de la prima până la ultima pagină. Povestea de iubire dintre bunul primar al orașului Punct (situat alături de Cratimă și în veșnică dușmănie cu orașul vecin, Umlaut), Tibo Krovic, și frumoasa lui secretară, doamna Agathe Stopak, este ca o păturică dintr-aia făcută din bucăți disparate de material și a cărei frumusețe constă în faptul că, deși amestecă lucruri atât de diferite, rezultatul final reușește să fie nu doar omogen, ci și foarte plăcut. Cam așa e și cu A fost odată ca niciodată, Nicoll se joacă cu convențiile literare, jonglează cu ele, cu personajele și cu cititorii deopotrivă, iar ceea ce iese e o poveste, în același timp, (aparent) banală și insolită. Citeşte tot articolul

„Glasul mării”, de Manuel Vicent și eroii de-altădată

Mais où sont les hommes d'antan? Unde ne sunt eroii de-altădată? Cei care plecau să înfrunte bătălii și monștrii și zei capricioși și tărâmuri necunoscute? Cei pe care îi așteptau cuminți acasă soțiile, iubitele, mamele, amantele, Penelope tricotând și deșirând șirul lung al zilelor și nopților petrecute în singurătate?... Acolo unde au fost, probabil, întotdeauna: în mituri și povești. Și, până la urmă, cât de mult ne mai dorim lângă noi eroi gata mereu să plece în aventuri, să se bată, să cucerească, să adune trofee și povești? Un fel de odisee modernă, Glasul mării, romanul spaniolului Manuel Vicent, urmărește nu atât aventurile pe mare ale unui nou Ulise, cât mai degrabă un fel de excurs în propriile abisuri interioare. Cu o scriitură ce aduce aminte puțin de García Márquez, amestecând mitologia elină cu frânturi de realism magic, totul proiectat pe fundalul unui orășel de provincie mediteranean, romanul reușește să fie surprinzător de la început până la sfârșit. Citeşte tot articolul