De când cu vremea asta capricioasă, destul de des mohorâtă şi ploiasă, simt nevoia să caut lucruri frumoase şi pline de culoare care să înveselească atmosfera. Din fericire, creativitatea oamenilor de pretudindeni îmi vine mereu în ajutor, scoţându-mi în cale (chiar dacă de cele mai multe ori în mediul virtual) o multitudine de obiecte care mă cuceresc instant cu originalitatea, delicateţea, frumuseţea lor şi care pot însenina ziua oricui.

Vi le arăt de fiecare dată şi vouă pe cele care au legătură într-un fel sau altul cu lumea cărţilor, căci bucuria descoperirii lor e şi mai mare dacă e împărtăşită. Azi a venit rândul unor broşe create de Tatiana, o ucrainiancă tânără din Kiev, despre care nu am găsit multe informaţii, dar care cu siguranţă are printre pasiuni şi literatura, parte din bijuteriile ei fiind inspirate de una dintre cele mai celebre cărţi pentru copii: Alice in Wonderland (nu v-am spus eu că e o sursă nesecată de inspiraţie?)

Confecţionate din fetru, în nişte culori absolut delicioase, broşele sunt exact de ce avem nevoie pentru a da un aer jucăuş şi primăvăratic oricărei ţinute. Şi uite aşa, cu rânjetul pisicii de Cheshire pe rever sau cu Iepurele alb tropăind pe vreo bluză, uităm de nori şi ploaie şi ne recâştigăm buna dispoziţie. Puteţi găsi simpaticile bijuterii în magazinul online TaniaFelt, sursa imaginilor.

il_570xN.834274593_7svj

il_570xN.834500226_c0v6

il_570xN.834519518_p94n

il_570xN.834528930_5bb2

il_570xN.834483194_f8c2

il_570xN.834177971_tv40

il_570xN.834519582_to55

il_570xN.834223307_9953

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *