Nu, nu vor fi siropoase. Şi nici nu vom aglomera o suită de posibile şi drăguţe cadouri colectate numai de pe site-uri străine care cu siguranţă nu vor ajunge la tine până marţi. Aşadar, am căscat mai bine ochii la lucrurile frumoase de lângă noi şi am făcut o listă – pentru ea, şi pentru el – cu posibile cadouri din România (am strecurat doar două din UK, pentru că nu le-am putut rezista şi credem că nu ar dura prea mult să ajungă la tine în caz că te hotărăşti rapid).

Pentru ea nici o listă nu pare de ajuns 🙂 Aşa că ia-i cea mai frumoasă agendă în care să-şi noteze gândurile, mofturile, dorinţele, citatele. Este creată de o ilustratoare din România, Alice, din hârtie reciclată.

Frumoasa agendă, pentru bookaholice visătoare, poate fi cumpărată prin magazinul online al lui Alice, sau din ceainăriile Bernshutz&Co – caz în care o asortaţi cu un ceai aromat şi chiar că nu îi va putea rezista.

 

Pentru că am adus vorba de ceai, am găsit şi cana perfectă. Este o declaraţie în sine: umbra mânerului a fost desenată pe ceramică şi uite aşa rezultă o inimioară de neşters – fină, nu siropoasă. Pentru căni mai livreşti de atât, nu rataţi lista asta.

Costă 10 lire prin Reikokaneko

 

Apropo de cărţi, te-ai gândit cât de frumos ar arăta într-o învelitoate făcută special pentru ele. O învelitoate cusută din material, cum face Idei cusute, pentru că aşa o carte în dar devine un cadou mai personal. Luaţi aminte!

Carte îmbrăcată

Jurnal cusut, rezultat în urma unui atelier Incubator107. Contactaţi Idei Cusute pentru cadouri şi idei.

 

Cea mai expresivă veioză la care să citească îndrăgostită este Kiss meeeee, creată din plexiglas de designerul Anca Fetcu.

Veioza poate fi comandată de pe site-ul Ancăi, te aşteaptă un shop online bine pus la punct 🙂

 

Semnul de carte să fie frumos şi eco: din hârtie reciclată manual, cu trandafiri desenaţi pe ea. Creat de Atelierul de Carte

Costă între 7 şi 10 lei şi le găseşti şi la Dalles, MŢR.

 

O etajeră nu prea mare dar foarte practică: am găsit-o pe cea mai ingenioasă la Tanaaa.ro, un magazin online de la noi.

O poţi aşeza în diverse poziţii şi, în acelaşi timp poate fi şi raft, şi stativ, şi suport. O vreem! Costă 125 lei şi o poţi comanda aici.

 

Fă-o să se simtă ca Alice în Ţara Minunilor cu un print artist semnat de ilustratoare Mădălina Andronic. Îl găseşti la Atelierul de Print, unde preţurile in în funcţie de cât de mare îl vrei pe peretele ei 🙂

Cel mai mic, 30 x 40 cm, costă 65 de lei. Pentru un print de artă nu e deloc mult 🙂

 

Îm ce îşi va plimba iubita ta cărţile? Cum am insistat pe eco şi pe made in Ro, sacoşa trebuie să fie una de pânză, de la Atelierul de Pânză – un proiect social extraordinar. Sacoşele lucrate în atelierele lor, care-şi propun să ofere categoriilor sociale defavorizate şansa unui loc de muncă, se găsesc de cumpărat în foarte multe locuri din ţară.

15,5 lei, un preţ mic pentru o şansă oferită cuiva care are nevoie. Şi pentru o sacoşă 100% naturală, eco, foarte frumoasă.

 

Pentru el, încercăm ceva mai sobru. Începem cu agende de la faimosul deja Dinu Bodiciu:

Coeur Book

Ski

 

Veioza pentru el e la fel de simpatică, dar mai high end. Tiny de la Tanaaa.ro:

Costă 135 lei şi e super jucăuşă şi grafică.

 

Te plângi că nu-ţi mai scrie scrisori, că aprope nici bileţelele lăsate prin casă nu mai sunt aşa de lungi. Ei, da, nu toată lumea are norocul iubitei lui Iv cel Naiv 🙂 Ca să-i aminteşti că răvaşele sunt savoarea, avem două propuneri, un portofel şi nişte plicuri, ca să nu spună că nu a avut în ce pune răvaşul, scrisoarea, felicitarea.

Un bookaholic adevărat îşi ţine banii în locuri cu dichis şi arome livreşti. Portofelul este eco şi costă 69 de lei. Îl poţi comanda aici sau până pe 14 îl găseşti la Sala Dalles. L-ai putea şi câştiga cu un răspuns aici.

Scrie-i tu o scrisoare şi pune-0 în plicul acesta handamde (din hârtie reciclată manual la Atelierul de Carte). Şi mai lasă-i câteva plicuri pe birou să nu uite că trebuie să şi răspundă. Un plic cusut cu aţă roşie costă 15 lei.

 

Avem şi rafturi pentru el, foarte grafice & cool. De la britanicii Deadgood:

Şi un semn de carte elastic, slim:

De aici.

 

Cumpără-i un ceainic de la Wagner Arte ca să-i reaminteşti că:

 

Şi, în final, pentru un El bookaholic artist un print semnat Vali Petridean credem noi că ar pica la fix, pe perete:

Printurile lui Vali Petridean sunt disponibile prin Atelierul de Print.
Amish visiting Holland costă 140 de lei la o dimensiune de 50 x 50 cm.

Să aveţi un Valentine’s bookaholic artist şi frumos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *