
Mai sunt două zile și debutează cea de-a 21-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de Învățătură. Timp de cinci zile, ne vom bucura împreună de cărți cu reduceri mari, cărți proaspăt ieșite de la tipar, special pentru acest târg, întâlniri cu autorii noștri preferați, descoperiri și multe altele.
Editura Nemira vine, și în această toamnă, cu zeci de suprize literare pentru bookaholici. Și, pentru că prietenii de acolo vor să ne facă antrenamentul pentru cumpărăturile și deliciile pe care le vom găsi la târg, avem un concurs de neratat pentru voi. Astfel, avem de dat patru cărți de la Editura Nemira, după cum urmează: Pe fereastră, de Julian Barnes; Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister, de George R.R. Martin; Magicienii, de Lev Grossman și Din toate bogățiile, de Stefano Benni.
Update câștigător:
Din 194 de comentarii înscrise în concurs, unul aparținea aceluiași utilizator (aici). Astfel încât au rămas 193 de comentarii. Numele utilizatorilor le-am pus în List Randomizer de pe Random.org.
Câștigător este George Vdovicencu. Felicitări!
(Pentru a afla mai multe detalii despre aceste cărți, click pe link-ul din dreptul fiecăreia.)
Cum câștigați premiul
Cele patru volume enumerate mai sus se numără printre multele noutăți pe care le veți găsi la Gaudeamus 2014 la standul Editurii Nemira. Așa că cel care le va câștiga va fi un super norocos :).
Pentru a vă înscrie în concurs, trebuie să ne spuneți, într-un comentariu, pe care dintre cărțile din pachetul oferit de Editura Nemira i-ați oferi-o unui prieten și de ce.
Termen limită de postare a comentariului: 21 noiembrie.
Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința concursului. Vă rugăm să vă semnați cu numele real și complet și să scrieți o adresă de e-mail corectă.
Dacă câștigătorul va fi din București, acesta își va putea ridica premiul personal de la standul Editurii Nemira de la Gaudeamus, sâmbătă, 22 noiembrie a.c. sau duminică, 23 noiembrie.
Succes!




Toate imi fac cu ochiul pentru ca sunt exact genul pe care il citesc, insa as alege sa ofer cadou “Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister”, de George R.R. Martin. I-as oferi-o unui bun prieten care m-a facut sa descopar fenomenul reprezentat de fantastica serie “A song of ice and fire”. Tyrion este personajul lui preferat pentru umorul si vorbele de duh, si cred ca ar fi foarte incantat sa o citeasca.
I-as oferi prietenei mele Lucia volumul Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister, de George R.R. Martin, deoarece este personajul ei preferat din seria Urzeala tronurilor.
Iar Olgutei i-as oferi Magicienii, de Lev Grossman, o carte scrisa parca special pentru ea.
I-as oferi Magicienii fiului meu, pentru ca se apropie de varsta la care nu va mai crede in magie si incerc sa aman momentul cat mai mult
I-as oferi bunului meu prieten si coleg de facultate, Leo, volumul “Din intelepciunea lui Tyrion Lannister”, de George R.R. Martin, deoarece a devenit recent fan al seriei “Un cantec despre foc si gheata” si este avid sa descopere cat mai multe detalii despre lumea aceasta fantastica.
I-as oferi cadou prietenului meu cartea “Din intelepciunea lui Tyrion Lannister”, de George R.R. Martin, deoarece este un mare fan al seriei “Game of thrones” si asteapta cu nerabdare in fiecare saptamana ca sa vada un episod nou! am vazut si eu serialele si acum m-am decis sa citesc si cartile, iar zilele trecute a prins si el cartea si a citit cateva capitole si a ramas pur si simplu fascinat de cat de asemanator este filmul cu cartea!cred ca ar citi cartea cu mare placere,avand in vedere ca Tyrion este si unul din personajele lui preferate. Si cu aceasta ocazie as citi si eu cartea.
🙂
Aleg “Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister” de George R.R. Martin pentru ca datorita prietenei mele am descoperit celebra serie de carti si serialul si sunt sigura ca s-ar bucura sa citeasca aceasta carte.
I-as oferi cartea “Din intelepciunea lui Tyrion Lannister”, de George R.R. Martin, amicului meu, Dragos, deoarece este un fan al seriei “Urzeala Tronurilor” si stiu ca i-ar placea foarte mult sa o citeasca. Si de ce nu, dupa ce o va citi poate va deveni mai intelept si o sa-si faca timp sa invete jocul de Bridge, caruia nu i-a dat nicio sansa.
As recomanda cartea lui Lev Grossman-Magicienii,pentru atmosfera magica,care intrece Harry Potter,si ne transporta in lumea minunata a vrajitorilor.
As oferi carea “Din intelepciunea lui Tyrion Lannister” surorii mele deoarece impartaseste cu personajul acesta pasiunea pentru citit.
I-as oferi cartea Magicieenii prietenului meu intrucat este un pic de magie in fiecare din noi si trebuie, din cand in cand, sa o scoatem la iveala.