Design

Minunatele gravuri ale lui Ian Hugo pentru ”Under a Glass Bell”, de Anais Nin

Anais Nin a rămas în istoria literară și în mintea cititorilor mai mult grație jurnalelor sale și a literaturii ei erotice. Puțini am citit însă volumele ei de dinainte de jurnale, eseurile, romanele sau povestirile ei. Cât despre viața ei personală, majoritatea uităm că nu a fost căsătorită cu Henry Miller.

În materialul de față, vreau să vă arăt câteva imagini-bijuterii realizate de soțul lui Anais Nin, Ian Hugo (numele adevărat Hugh Parker Guiler), pentru prima carte de-ale ei care a fost întâmpinată cu entuziast de critică, Under a Glass Bell. Iar fanii lui Anais vor găsi o mică surpriză la sfârșit :). Citeşte tot articolul


Înscrie-te la Concursul Național de Design de Carte, ediția a 2-a

Anul trecut vă povesteam despre inițiativa curajoasă de la noi de a organiza un concurs de design de carte, numit Cele mai frumoase cărți. Prima ediție și-a ales câștigătorii în octombrie 2012 și a fost posibilă grație Asociației pentru Performanță și Cultură, sprijiniți de Uniunea Editorilor din România și Headsome Communication.

În 2013, în perioada 1 august - 10 septembrie, editurile, graficienii sau designerii de carte din România și din Republica Moldova sunt chemați să-și înscrie creațiile apărute în ultimul an și să concureze cu acestea pentru titlul de Cele mai frumoase cărți. Citeşte tot articolul


Legenda Atlantidei, povestită şi ilustrată pentru cei mici

Cu gândul la răcoarea brizei, la valuri înspumate care să mai stingă dogoarea pielii încinse de soarele nemilos al ultimelor zile, am început să caut poveşti petrecute la malul mării sau, de ce nu, chiar în apă. Măcar citindu-le şi admirându-le imaginile să ne mai răcorim puţin.

Şi pentru că deja v-am prezentat aventurile acvatice şi nu numai ale Micii sirene, m-am gândit să caut o altă carte cu întâmplări în mijlocul apelor. Aşa am dat peste un volum destinat copiilor, plin cu ilustraţii deosebit de frumoase, care să-i atragă în lumea miturilor: Atlantis: The Legend of the Lost City de Christina Balit. După cum v-aţi dat probabil seamă, este vorba despre o reinterpretare pe înţelesul şi placul celor mici a celebrei legende a insulei antice Atlantida. Citeşte tot articolul


10 cărți poștale trimise de scriitori cunoscuți

Cărțile poștale, întocmai precum scrisorile, sunt obiecte ce aparțin mai mult de trecut decât de prezent. Știm ce sunt și cum se folosesc, dar câți dintre noi mai trimitem astăzi o carte poștală? Din păcate, odată cu tehnologia, pierdem alte mici plăceri ale vieții. Până spre sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, actul de a trimite cărți poștale era încă destul de practicat. De altfel, astăzi vom citi, cu nerușinare :), misivele unora dintre cei mai importanți scriitori din secolul trecut și prezent.  Citeşte tot articolul

Despre pictură, în stil literar. Charlie Ayres, „Viaţa marilor artişti”

Într-o prezentare modernă şi atractivă (atât grafic, cât şi la nivelul conţinutului), albumul lui Charlie Ayres Viaţa marilor artişti îşi propune să le ofere copiilor (şi tinerilor) sau poate şi celor prea puţin familiarizaţi cu acest domeniu, o scurtă, dar relevantă introducere în viaţa a douăzeci dintre cei mai importanţi artişti din ultimii şapte sute de ani, începând cu Giotto şi terminând cu Vincent van Gogh. Citeşte tot articolul

Artă şi cărţi în arşiţa verii – nuduri citind

Canicula pare că-şi face de cap week-end-ul acesta, lucru previzibil pentru această perioadă, doar suntem în luna lui cuptor. Cum arşiţa verii nu e potrivită pentru activităţi intense sau prea mult timp petrecut în aer liber, sub razele fierbinţi ale soarelui, cititul în interior rămâne şi de această dată soluţia potrivită pentru petrecerea timpului liber – până la urmă, lectura e binevenită în orice moment, indiferent de condiţii.

Toropiţi de căldură, am putea să lenevim într-un colţ cât mai răcoros al casei, cu un ceai sau o limonadă şi cu o carte bună. Iar dacă hainele par de nesuportat şi simţiţi nevoia să vă eliberaţi de ele, nicio problemă, în intimitatea propriilor case, ne este permis orice. Sau chiar și afară, dacă suntem în New York, unde fetele citesc topless. N-aţi fi primii cititori goi ai lumii, iar dacă prim preajmă există vreun soţ, iubit, prieten sau rudă artist, aţi putea ajunge chiar o operă de artă. Muze au existat de-a lungul timpului destule, mărturie stau frumoase picturi cu femei nud care citesc. Citeşte tot articolul


Zece scriitori în compania mașinilor de scris

Mașinile de scris au un aer aparte, vintage, care mă farmecă și acum. De multe ori, citind o carte, mi-am imaginat autorul acesteia apăsând pe tastele unei mașini de scris, în intimitatea camerei lui/ ei de lucru sau în aer liber, într-un loc în care inspirația, imaginația și talentul se întâlnesc.  Astăzi sunt puțini scriitorii care mai folosesc o mașină de acest tip, mulți preferă laptop-ul - deși mai comod și mai rapid, parcă se pierde ceva din lentoarea actului de a scrie, din magia și greutatea fiecărui cuvânt (pe care nu îl poți șterge, trebuie să scrii totul din nou), din sunetul grav și sacadat care răsună din fiecare tastă. Citeşte tot articolul

Invitaţie la o bere de inspiraţie literară

Ştim cu toţii din spusele medicilor că în zilele cu temperaturi ridicate e indicat să consumăm multe lichide, pe cât posibil călduţe. Şi cu toate astea, câţi dintre noi se înghesuie pe la terase ca să bea un ceai cald de muşeţel? Hmm…exact. :D

Şi dacă tot suntem cinstiţi şi recunoaştem că berea rece curge gârlă vara, ce-ar fi dacă am avea posibilitatea să bem o bere de inspiraţie literară? Ideal ar fi fost să ieşim la o bere cu scriitorii noştri preferaţi, dar, cum mulţi dintre ei sunt demult în alte lumi sau, deşi se află încă pe aceasta, programul lor prea încărcat nu le permite (căci altfel ar fi fost încântaţi, sunt sigură), trebuie să ne mulţumim cu imaginea lor care ne însoţeşte de pe etichete. Citeşte tot articolul


Explozia de culoare din obiectele livreşti ale verii

Vara, cu zilele ei lungi şi însorite, cu grădini parfumate şi cer de un albastru ireal e un anotimp al veseliei, în care ne place să peterecem timpul în natura mai vie va oricând. Şi tocmai pentru că această atmosferă luminoasă şi animată care ne oferă multă bucurie, ne face mai jucăuşi şi mai dornici de frumuseţe şi culoare, ce ar fi să ne înconjurăm de culorile curcubeului pentru a ne însenina viaţa de zi cu zi, acasă, la birou sau pe stradă? Citeşte tot articolul


Trei americani celebri pentru că sunt … hoți de cărți

Desigur, titlul v-a contrariat. Dacă ați fost, până acum, la fel de naivi precum mine încât să credeți că nu sunt oameni care fură cărți, v-ați înșelat. Acum ceva timp am început să mă uit la un serial american numit White Collar - pe scurt, în centrul acțiunii este un intelectual evazionist, Neal Caffrey, care acceptă să ajute, grație expertizei sale, o divizie a FBI să-i prindă pe cei ca el: hoți de obiecte de artă sau falsificatori. Subiectul mi s-a părut, de la început, fascinant: să ai o pregătire atât de mare în ceea ce privește istoria artei și să o folosești pentru a fura mi se pare de domeniul SF-ului. Dar nu, există sute de cazuri care stau la baza serialului amintit. Ei bine, să sustragi sau să falsifici un obiect de artă este una, dar să faci același lucru cu cărțile este revoltător și cel puțin ciudat. Dacă mai și afli că sunt mai multe cazuri de furt de carte (în special rară) decât de obiecte de artă, atunci este imposibil să nu fii cel puțin curios.  Citeşte tot articolul

Viața intimă a cinci scriitori în fotografii de nuntă – Virginia Woolf, Hemingway, Arthur Miller, Rushdie, Alan Moore

Suntem în plin sezon al nunților - sunt convinsă că o mare parte dintre voi vă căsătoriți sau mergeți la nunta cuiva zilele acestea. Așa că ce poate fi mai potrivit pentru noi, bookaholicii, dacă nu să citim despre căsniciile unora dintre scriitorii noștri dragi și să privim fotografiile lor de nuntă? O să dați peste povești despre cum să trăiești fericit până la adânci bătrâneți dacă ești scriitor (simplu, îți cauți un Leonard Woolf răbdător și grijuliu), despre cum să-ți înșeli partenera și să fii descoperit de fiecare dată - așadar despre scriitori nestatornici -, despre care este autorul care a rămas cu buza umflată după un menage a trois, părăsit de nevastă pentru o altă femeie, despre cât de frumoase sunt iubirile scriitorilor (cu tot cu fotografiile lor de început), dar cât de greu le este unora dintre ei să aibă relații de lungă durată.  Citeşte tot articolul

Cum petrec 15 dintre cei mai îndrăgiți scriitori – fotografii de petrecere

Zile mai lungi, căldură, lecturi, vacanțe și ... petreceri! Cam așa aș descrie eu anotimpul în care suntem, în câteva cuvinte. Și cum cele mai faine petreceri se dau acum, mă gândeam că nu ar strica să-i vedem pe unii dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți scriitori și în această ipostază de petrecăreți.

De la firi extrem de extroverite la cele timide, de la ținute de gală la complet fără haine :), de la petreceri cu mulți invitați la cele intime, de la alcool curgând în râuri până la seri dansante, de la locuri cu fițe până la ultima bodegă: cam așa arată seria de fotografii cu scriitori la petreceri pe care v-am pregătit-o pentru astăzi. Să vă bucurați de imagini! Citeşte tot articolul


Bloom şi Booken – idei de rafturi pentru cărţi, de la Raw Edges

Despre Raw Edges v-am mai spus aici, când vă prezentam atipicele lor rafturi de bibliotecă ce păreau că se scufundă în podea (Hole in the Floor era numele proiectului). Tinerii designeri ai firmei, Yael Mer şi Shay Alkalay, absolvenţi ai Royal College of Art din Londra au primit numeroase premii de-a lungul timpului şi au lucrări expuse în colecţiile permanente ale diverselor muzee, printre care Museum of Modern Art din New York şi The Art Institute of Chicago. Aşa că nu e de mirare că au revenit cu proiecte interesante în domeniul pieselor de mobilier destinate păstrării cărţilor.

Talentaţi şi inventivi, cei doi au prezentat în această primăvară, în cadrul Salonului Internaţional de Mobilă de la Milano noua lor idee de bibliotecă. Aceasta le-a fost comandată de British Council, pentru a păstra în ea operele literare ale celor mai buni scriitori britanici desemnaţi de revista literară Granta. Citeşte tot articolul


Obiecte livrești practice

Suntem pasionate de tot ceea ce este legat de cărți - și voi știți acest lucru prea bine, nu întâmplător v-am arătat sute de obiecte și accesorii livrești. Din fericire, nu suntem singurele, căci altfel nu ar mai exista artiștii care tot creează (dublând sau inventând) lucruri frumoase pornind de la cărți.

În materialul de față, admirăm câteva obiecte practice (portofele, suporturi de pahare și cutii de bijuterii) pe care zău că le-am cumpăra și folosi până s-ar rupe :). Iar majoritatea sunt chilipiruri (cu atât mai bine, nu?). Citeşte tot articolul


Cusăturile livreşti ale lui Lucky Jackson

Atunci când vine vorba de treburile şi planurile zilnice, nu  de puţine ori se întâmplă să nu le ducem la bun sfârşit, chiar şi când e vorba de lucruri care ne fac plăcere. De fiecare dată se găsesc scuze şi motive: fie nu avem dispoziţia necesară, răbdare, voinţă. Şi ne spunem nouă şi celor din jur “lasă, că o să fac asta mâine”.

Ca să fie sigură că nu va lăsa pe mâine ce poate face azi, Lucky Jackson din Ontario, Canada a iniţiat un proiect numit 356 Lucky Days, propunându-şi să creeze în fiecare zi ceva nou, timp de un an. S-a gândit că pentru a reuşi e nevoie să găsească ceva care îi face cu adevărat plăcere, aşa că s-a apucat de cusut. Citeşte tot articolul