Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Yasutaka Tsutsui, Fata care sărea prin timp – cartea și filmul

Yasutaka Tsutsui, unul dintre cei mai venerați autori de SF si weird fiction din Japonia, a fost tradus puțin - prea puțin - în limba engleză. Am vorbit deja despre el când v-am povestit Salmonella Men on Planet Porno, dar am auzit prima dată despre Tsutsui în contextul unui anime, The Girl Who Leapt Through Time, Fata care sărea prin timp, o adaptare a nuvelei omonime, Toki o Kakeru Shōjo, publicată de Yasutaka în 1967 și tradusă în limba engleză abia în 2011. Citeşte tot articolul

Despre plagiat cu Marie Darrieussecq – Raport de poliție

  În Rapport de police/ Raport de poliţie, volum apărut în Franţa în 2010, iar în România în acelaşi an la Editura Pandora, romanciera şi eseista franceză Marie Darrieussecq analizează fenomenul plagiatului din perspectiva celui acuzat. În 1998, ea însăşi a fost acuzată de „maimuţăreală” de către Marie Ndiaye, iar în 2007 a fost acuzată, de către Camille Laurens, de „plagiat psihic”, două acuze oarecum originale în felul lor. Ca răspuns, Marie Darrieussecq scrie un volum în care dezbate pe larg problema plagiatului, dar mai ales problema acuzatorului, a aceluia care suferă de „un fel de turbare de a fi plagiat” – demers complex, care schimbă perspectiva prin inculparea acuzatorului. Autoarea a surprins foarte bine, într-un interviu pe care mi l-a acordat pentru Observator cultural (v. Observator cultural, nr. 552/ 2010), acest fenomen al „turbării de a fi plagiat”, dând în acest sens şi câteva exemple concludente: Citeşte tot articolul

Din Berlin. Un love-song trist şi periferic

Katja Lange-Müller este o scriitoare cvasinecunoscută cititorilor din România. În Germania este printre cei mai buni şi mai premiaţi prozatori, iar romanul ei, Oi înfuriate, tradus de curînd de Matei Martin la Editura All a fost nominalizat pentru un foarte  important premiu pentru proză din Germania,  Deutche Buchpreis. E o carte tandră şi dură, despre cei mai vulnerabili dintre vulnerabili, oameni pentru care viitorul e ceva de domeniul imposibilului. Citeşte tot articolul

Despre iubire, pasiune și incredibilul firesc al vieții / “Valsul florilor”, de Yasunari Kawabata

Imaginează-te plutind cu barca, printre nuferi și sălcii, pe o apă a cărei liniște perfectă anunță o furtună ce nu mai vine. Cam asta e senzația pe care o ai citind “Valsul florilor”, un volum cu povestiri de Yasunari Kawabata, apărut de curând la Humanitas în traducerea Corneliei Daniela Lupșă. Toate cele nouă povestiri anunță drame, pasiuni răscolitoare, răsturnări de situații, însă nimic din toate acestea nu se întâmplă. Totul se sfârșeste într-un firesc al lucrurilor pe care nu ai cum să-l bănuiești în timp ce citești textele cu începuturi percutante  și acțiuni tensionante. Citeşte tot articolul


Obsesia călătoriei: Rătăcitorii, de Olga Tokarczuk

Olga Tokarczuk este una dintre cele mai apreciate scriitoare poloneze contemporane, care a cochetat cu mai multe genuri, scriind atât roman, cât și poezie, proză scurtă sau eseu. O adevărată adeptă a postmodernismului, Olga Tokarczuk are un stil inedit, care mizează pe tăieturile de text, pe asociațiile neașteptate, pe colajul de teme surprinzătoare, pe țesătura fină a ideilor în sintagme menite să surprindă. Citeşte tot articolul

Un „nimeni” mare. „Am ales să fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen”

Pentru unii, destinul este unul strălucitor, oferindu-le o viaţă de vedetă, punându-i permanent sub lumina reflectoarelor. Pe alţii însă îi lasă mai în umbră, deşi poate au un talent cel puţin la fel de mare. Rolul lor rămâne altul, eventual de a-i îndruma pe alţii, de a reprezenta un model de urmat. Dacă Ilie Năstase şi Ion Ţiriac sunt numele la care se gândeşte toată lumea când vine vorba despre tenisul românesc, acest domeniu mai conţine şi alte figuri, la fel de interesante, care însă, dintr-un motiv sau altul, au rămas în planul secund. Printre ele, se numără Sever Dron, congener cu Ilie Năstase şi cu Ţiriac şi care a pus pe hârtie experienţa sa în „sportul alb”, în România şi în afară: Am ales să fiu "nimeni". Memoriile unui tenismen, publicată la Editura Pandora M, în 2013. Citeşte tot articolul

Îngeri de hîrtie – Îngerul decăzut de Yukio Mishima

Îngerul decăzut (trad. Andreea Sion) este romanul care încheie tetralogia Marea fertilităţii, de Yukio Mishima, o suită de cărţi infuzate de budism şi shoturi  de nihilism, care include, în afară de titlul deja anunţat, Zăpadă de primăvară, Cai în galop şi Templul zorilor. Toate patru au fost publicate la Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei. Citeşte tot articolul

„Lista Istodor” a cărţilor din literatura română

Eugen Istodor recunoaşte, de la bun început, că 101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă este, ca toate volumele sale, de altfel, un volum personal, rod al unei experienţe intime. Într-un timp dominat de impostură, „într-o epocă a verbelor pripite”, e nevoie, sau cel puţin aşa crede autorul, de o reîntoarcere, de o relectură a operelor literare într-adevăr valoroase, de un bilanţ – neterminat, ce e drept – al acestor texte care să se adreseze mai ales tinerilor. Un îndreptar personal, asezonat cu diverse păreri ale unor cititori profesionişti sau nu. Citeşte tot articolul

Aurora Liiceanu şi neajunsurile femeilor

Am citit cîteva dintre cărţile Aurorei Liiceanu, mai ales dintre cele publicate mai de curînd şi am continuat să le citesc din cel puţin două motive: pentru bizareria poveştilor de viaţă despre care scrie şi pentru că m-a interesat parcursul femeile cărora le face cîte un mini-portret, de regulă centrat pe  o trăsătură dominantă de caracter. Citeşte tot articolul

Căutările fără sfârșit ale sufletului / Orlando de Virginia Woolf

Doris Lessing scrie undeva, în introducerea “Carnetul auriu”, că o carte, oricât de importantă ar fi, trebuie citită doar atunci când ești pregătit pentru ea (ca stare, nervi, putere de înțelegere). Am priceput asta abia acum, citind Orlando de Virginia Woolf, un roman pe care l-aș fi aruncat cât colo dacă mi-ar fi căzut în mâini acum câțiva ani. Și asta pentru că, deși e o carte minunată despre viață și vis, despre scriitori și idealuri, natură și căutări sufletești, îți pune la încercare răbdarea și-ți trezește cele mai contradictorii stări: te face să râzi pe rupte dar și să numeri căscaturile, îți face poftă să umpli cu cuvinte foi întregi de hârtie dar și să dai cu cărțile de toți pereții, te îmbie să ieși în lume dar te și face prizonierul celei mai întunecoase camere din suflet. Citeşte tot articolul


Şi scriitorii gătesc. „Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete”

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce fac scriitorii în afară de a scrie, cum îşi petrec timpul liber, atunci când nu caută subiecte pentru scris, răspunsul e că, printre altele, mai şi gătesc. De altfel, acesta este şi scopul volumului Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (coordonat de Ioana Pârvulescu, cu ilustraţii de Mihail Coşuleţu), de a-i scoate pe intelectuali din norişorul lor sau poate din turnul de fildeş în care mai degrabă noi, cititorii, avem tendinţa să-i vedem, şi să-i aducă într-o altă lumină, mai pământească, şi anume… la cratiţă. Citeşte tot articolul

Gemenii lui Cărtărescu – dragoste și metamorfoză (citită pe Samsung Readers Hub)

Nu aveam mai mult de 16 ani când am pus prima dată mâna pe Nostalgia lui Cărtărescu (Nostalgia care, chiar așa, tocmai a împlinit 20 de ani. La mulți ani și la cât mai mulți cititori)! Am citit-o pe nerasuflate, am devorat cu un entuziasm nebun fiecare povestire și, cred și acum, a fost una dintre cărțile pe care le-am citit cel mai intens.

De acolo, cel mai aproape mi-a rămas Gemenii, o poveste de dragoste ce te dă complet peste cap. Când am găsit-o în Samsung Readers Hub, mi-am zis că e momentul să o recitesc (probabil a cincea oară) și să o port cu mine mereu în telefon, să mă pot întoarce oricând la paginile, chiar și virtuale, care-mi sunt atât de dragi.

Citeşte tot articolul


Despre singurătate și iluzii în “Șoareci și oameni” de John Steinbeck

În ciuda nedreptului eșec din 1932 cu The Pastures of Heaven (Pășunile Raiului), John Steinbeck continuă să scrie texte mai mult sau mai puțin reușite, însă va cunoaște adevăratul succes doar în 1937, cu Of Mice and Men (Șoareci și oameni). Această scurtă proză (care a fost şi dramatizată), a cărei primă versiune a fost distrusă de Max, câinele lui Steinbeck, nu este una deloc lejeră. Titlul, Of Mice and Men, preluat dintr-un poem de Robert Burns – dintr-un vers tradus în română astfel: „Cele mai bine chibzuite planuri, de șoareci și de oameni, se duc apoi de râpă, mâhnire și durere lăsând în urma lor...” –, pare ușor ambiguu, mai ales pentru cineva care nu a citit povestirea lui Steinbeck. Citeşte tot articolul