„Urăsc problema evreiască, cu ea m-am intoxicat, nu cu sucul de roşii.”1, spune Ludmila Uliţkaia într-una dintre scrisorile către editorul ei, inserate în romanul Daniel Stein, traducător. Povestea lui centrală trasează posibilitatea unei lumi în care Dumnezeu e unul singur şi în care diferenţe reale între evrei şi creştini nu există. Daniel Stein e cel care estompează aceste diferenţe. Dar nu oricum, ci de pe teritoriul creştinătăţii: e un evreu convertit la creştinism, pe care apoi va încerca să-l schimbe, din interior. Deci scriitoarea a ales o poveste în care „problema” (a cărei existenţă o ura) a dispărut prin asimilarea evreului în creştinism. Miroase a lucruri neconştientizate, nici de scriitoare, nici de personajul ei. Citeşte tot articolul
urletele seamănă între ele; nu pentru că ar transmite ceva, un mesaj uşor de descifrat, ci mai degrabă pentru că n-au ceva specific, nu exprimă nimic: parcă nu sînt urlete speriate, de durere, de ameninţare sau de dragoste. Sunt un fel de urlete mecanice, scoase fără un motiv anume, nu transmit nimic, semnalează doar existenţa, poziţia şi mişcările fiecărui animal, marcîndu-i în acest fel traseul în noapte. Citeşte tot articolul
Dacă e ceva mai rău ca o carte proastă, e o carte proastă care promite, exact cînd eşti gata s-o laşi din mînă, că ar putea fi altceva decît pare. Nu m-am chinuit cu prea multe, dar m-a ros curiozitatea să văd ce-i cu Cină cu Anna Karenina, şi ca să fiu în stare să vă povestesc despre riscurile de a investi în aşa ceva, a trebuit să merg pînă la capăt. De ce m-am apucat s-o citesc, cînd am cît de cît un fler care funcţionează? Păi pentru că am vrut să văd ce face o new-yorkeză dintr-un subiect din care Azar Nafisi a făcut Citind Lolita în Teheran: discuţiile unor femei despre cărţi şi despre propriile vieţi.
Cînd am aflat că Amos Oz o să vină, în sfârşit în Bucureşti, mi s-a făcut dor să-i răsfoiesc din nou cărţile. Aşa că am scos din raft romanele care mi-au făcut pentru prima oară cunoscută literatura israeliană (apoi am descoperit-o pe Zeruya Shalev, dar asta e o altă poveste). Recunosc că aşa m-am apropiat de Amos Oz: citisem atîţia autori, europeni sau americani, de origine evreiască, dar nici unul care să trăiască în Israel şi care să vorbească nu din perspectiva evreului „rătăcitor. Citeşte tot articolul
Nu este cel mai uşor lucru să faci cronica unei integrale de proză scrută pe care critica de-a lungul vremii a tot ridicat-o la rang de cinste. Muriel Spark este una din acele autoare cu care nu te întâlneşti des în literatura universală, care poate să surprindă o dramă fără să o emoţioneze cu surplusuri de hormoni. La începutul acestei luni ar fi împlinit 94 de ani dacă ar mai fi trăit, iar integrala sa de proză scurtă, deşi a apărut pentru prima dată în 2001 în UK, nouă abia recent ne-a căzut în mână.
If you want a picture of the future, imagine a boot stamping on a human face forever. (George Orwell, 1984)
George Orwell este, din punctul meu de vedere, corespondentul literar al lui Pink Floyd. O mie nouă sute optzeci şi patru poate fi lejer un "The Wall", iar Ferma animalelor, ei bine, albumul "The Animals" din 1977. Nu ştiu voi, dar privind varianta cu John Hurt a filmului realizat după 1984, mă aşteptam în orice clipă să îi aud pe Waters şi Gilmour în fundal. Cel puţin scena turnată în Camera 101 îmi sună progresiv a "Comfortably Numb".
